VIDEO | IPS Teodosie amenință să dea autoritățile în judecată dacă interzic pelerinajele de Sf. Andrei: Restricții care n-au logică și care ne restrâng drepturile noastre de închinători

Arhiepiscopul Tomisului, IPS Teodosie, amenință că va acționa în instanță autoritățile naționale și județene dacă vor interzice pelerinajele la Mănăstirea Sf. Andrei la sfârșitul acestei luni, informează Constanța de azi.

Arhiepiscopul Tomisului susține că nu există niciun motiv pentru a fi interzise evenimentele religioase de la lăcașul de cult cu ocazia sărbătorii Sf. Apostol Andrei. Ierarhul a amenințat în primă fază că, dacă pelerinajul va fi interzis, va căuta niște avocați foarte serioși pentru a ataca în instanță decizia.

Ulterior, potrivit Dobrogea Live, înaltul prelat a revenit și a considerat că ar fi mai bine să nu mai aștepte o decizie a autorităților și să obțină singur o decizie în instanță, favorabilă organizării pelerinajului: „Trebuie să avem chiar o sentință în sensul acesta și vom face o intervenție. (…) voi căuta cei mai iscusiți juriști, care deja m-au căutat”, a anunțat acesta la postul de radio al arhiepiscopiei.

Eu voi începe demersurile, îmi caut niște avocați foarte serioși, pentru că, nu putem să fim împiedicați să mergem la vatra noastră părintească, la originea noastră spirituală. Vom ține toate regulile, este un loc atât de larg acolo”, a mai precizat IPS Teodosie.

Cum să nu ajung eu la peșteră în ziua Sfântului Andrei. Este imposibil! Și cum să nu ajungă constănțenii acolo? Dar, eu cred că pot să ajungă toți românii. Este adevărat Apostolul tuturor românilor. Aici nu este o sărbătoare locală, este o sărbătoare națională, și chiar a fost pusă în calendar ca sărbătoare națională, sărbătoarea Sfântului Andrei, alături de 1 decembrie, de asemenea sărbătoare națională, care ține de unirea tuturor românilor într-o singură țară”, a declarat arhiepiscopul Tomisului.

Acesta a adăugat că nu se mulțumește cu „restricții care nu au nicio logică și care restrâng drepturile noastre de închinători”.

Eu voi face toate demersurile. De azi într-o săptămână când ne vedem trebuie să avem deja… vom merge chiar să ne susținem drepturile noastre de închinători, în instanță. Eu nu mă mulțumesc cu niște restricții care n-au logică și care ne restrâng drepturile noastre de închinători”, a mai precizat Teodosie.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here