VIDEO | Mașina timpului: Maradona rememorează cu nostalgie meciul Argentina-România din 1990. „Aveau mari jucători, precum Hagi, Lăcătuş, Popescu”

Fostul mare fotbalist Diego Maradona a postat pe contul său de Facebook un mesaj în care şi-a amintit de meciul Argentina – România, scor 1-1, de la Cupa Mondială din 1990, din Italia.

„Acum 30 de ani, împotriva României, trebuia să obţinem calificarea pentru faza următoare. Aveau mari jucători, precum Hagi, Lăcătuș, Popescu. Aveam un galben şi cu altul nu aş jucat meciul următor. A fost multă luptă, foarte fizică şi cu puţin fotbal. Iar la sfârşitul primei reprize, numărul 5 al României (n.r. – Iosif Rotariu) mi-a rupt glezna stângă, mi-a deschis-o cu o lovitură. În a doua repriză, am jucat cu infiltraţii şi puteam face foarte puţin. Dar nu eram nebun să ies. Îmi amintesc că la pauză, Moncho Monzon mi-a spus că vrea să înscrie un gol, iar eu i-am răspuns că la cornere să atace prima bară, pentru că urma să trimit mingea acolo. Şi mulţumesc Domnului, Moncho s-a dus să o caute unde i-am spus. Dar, din păcate, nu am putut păstra scorul şi am fost egalaţi imediat. Am sfârşit morţi şi foarte amărâţi, pentru că a trebuit să jucăm împotriva Braziliei”, a povestit Maradona, care însoţeşte postarea de un rezumat al meciului, în care se insistă pe duelurile dure dintre jucătorii celor două echipe.

La 18 iunie 1990, România a remizat cu Argentina, scor 1-1, la Napoli, în ultima etapă a fazei grupelor. Monzon a deschis scorul în minutul 62, iar Balint a egalat, în minutul 68.

Tricolorii au încheiat pe locul 2 grupa, după Camerun, dar înaintea Argentinei, clasată pe locul 3. Şi România şi Argentina au mers în optimi, însă jucătorii antrenaţi de Emeric Ienei au fost eliminaţi de Irlanda, la penaltiuri.

Argentina a ajuns în finală, dar a pierdut titlul mondial în faţa RFG, scor 0-1.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here