Cât de mare este amenințarea unei epidemii de coronavirus, nu doar medical, ci și din punct de vedere al deranjului social pe care îl poate crea? Cum ne putem pregăti psihic pentru scenarii negre și în ce măsură poate contribui fiecare dintre noi la împiedicarea răspândirii infecției?
Cum trebuie să comunice autoritățile cu populația și care sunt principalele vulnerabilități ale societății românești?
Prezent la Dezbaterile Universul.net, medicul psihiatru, Gabriel Diaconu, face o radiografie a României, în vremea coronavirusului.
„Virusurile trec prin toți pereții unei structuri sociale”
- Avem o strategie a autorității, care este implementată și rezultate care sunt comunicate în timp real.
- Dacă ar fi să fim onești în raport cu capacitatea de răspuns a României, deocamdată intervenția autorităților, pe pericolul de epidemie de coronavirus, este mai mult decât mulțumitoare. Este în contrast cu imaginea tradițională pe care o aveam despre DSP-urile din România, despre epidemiologii din România, că sunt niște instituții mai mult sau mai puțin bântuite de fantome, ineficiente, incapabile să facă anchete epidemiologice. Lucrurile, în schimb, se opresc aici, la nivel de ce putem să facem. România încă așteaptă ca o astfel de situație să fie reglementată și tratată de către sat.
- Ei bine, spre deosebire de alte crize de sănătate, oamenii ar face bine să-și deschidă ochii la o realitate. Virusurile trec prin toți pereții unei structuri sociale. Nu fac diferență între parlamentar, polițist, preot, mamă, copil, bătrân. Prin urmare, în fața unei asemenea situații, unica valență pe care o are o societate este de a strânge rândurile și pentru moment de a lăsa la o parte diversitate.
- Noi suntem o democrație încă predispusă dezbaterii. Ei bine, și s-ar putea să-i surprindă pe unii, dezbaterea este foarte bună după ce o să treacă epidemia. Dar deocamdată vine epidemia. Ca urmare, în fața a ceva ce vezi că se apropie, poate că ultimul lucru pe care ți-l dorești este acela de a da sentimentul de alarmă sau de panică, așa cum autoritățile au făcut deja. Vrei să dai un semnal că am face bine de data asta să lucrăm mai bine împreună. Unde să lucrăm împreună? Acolo unde suntem extrem de dezveliți. Și unde suntem astfel? Abia săptămâna trecută, autoritățile au admis că sunt județe care nu au epidemiologi. Abia săptămâna trecută, autoritățile au admis că există goluri, nu de resursă tehnologică, ci de resursă umană. Atenție, resursa umană este una pe care vrei să-ți faci un calcul pe un anumit scenariu și-n momentul în care ai 100 de suspecți, și-n momentul în care ai 100.000 de suspecți.
„Autoritățile internaționale s-au fâstâcit foarte mult”
- Oamenii, nu numai în România, ci inclusiv la nivel de OMS, au adoptat un vocabular foarte dual, foarte nesuferit. Este un vocabular tot mai mult denunțat că s-ar fi putut să fi făcut mai mult rău decât bine și că explică într-o anumită măsură valul acesta de comentarii. Păi dacă însăși OMS s-a fâstâcit în fața amenințării acestui virus, atunci noi, o țărișoară mică, proaspăt intrată în Uniunea Europeană, noi ce să mai zicem? Trebuie să păstrăm o proporție.
- O a doua chestiune în care autoritățile internaționale s-au fâstâcit foarte mult – și tare mi-e teamă că nu vom mai putea despleti prostiile făcute de ei – este felul în care au descris amenințarea. Din turnul lor de fildeș, s-au uitat la acele paliere medicale care-i interesează pe ei, după care au ieșit în fața umanității și au spus așa: Nu vă fie teamă! Din câte am calculat noi cu creionul pe hârtie, mortalitatea este atât – au dat o cifră, 2%, 3% etc. Mai mult decât atât (au spus și că) mortalitatea e mai ușoară, mai mică decât în cazul altor poli infecto-contagioase, gripă, ebola. Problema, în schimb, a apărut după ce niște oameni care nu erau predispuși capului plecat, s-au uitat mai atent și au observat că vârstnicii, spre exemplu, nu au mortalitate mititică, ci au mortalitate mare.
- Apoi au venit alții care au spus: bine, înțelegem că voi comparați acest virus nou cu niște chestii care circulă de ani de zile, doar că sunt multe necunoscute în felul în care se transmite, la felul în care se poate cabla la diversele tipuri de populație. Și mai e un lucru: virusul ăsta, în mod normal, nu ar fi trebuit să intre în circulație. Avea o clientelă animală. Într-adevăr, ocazional, virusurile trec de la animal la om. Ocazional. Când trec la om, o fac cu un cost – își schimbă pașaportul. Pașaportul lor imun trebuie adaptat noii gazde care are un cu totul alt macrosistem imunitar. Ei bine, în procesul ăsta, unele virusuri își îmbunătățesc portofoliul de replicare.
- Toate țările încearcă să facă ceea ce face și România: să încercuiască în fașă răspândirea virusului.
- Rata îmbolnăvirilor într-un sistem ideal este aceeași ca a cazurilor identificate. În realitate, cazurile diagnosticate sunt vârful unui aisberg pe care aceste operațiuni, cum sunt cele din Germania, Italia, România, caută să-l păstreze cât mai mult la suprafață. Dacă nu se intervine în comunitate, tu găsești cinci cazuri, dar dedesubt poate că ai 1000, ceea ce e plauzibil că se întâmplă în Italia. Totuși, deși este o speculație din partea mea, cred că la momentul la care au observat că baza epidemiei ieste din nord și carantina a eșuat, au schimbat din mers intervenția și au trecut de la una țintită, pe caz de mare risc, la una populațională. Evident, când faci asta, vei avea pe termen scurt un vârf de cazuri, ceea ce nu înseamnă neapărat că boala se răspândește și că ai mai mulți bolnavi, ci că dintr-o dată vezi mai mulți.
- Autoritățile române s-au antepronunțat cu privire la unele scenarii și au răspuns ca la școală: da, suntem pregătiți. Avem de toate. Hai să tranșăm un pic problema asta.
- Relevant este cât de „pregătibil” ești dispus să devii, nu cât de pregătit ești. Important este care este capacitatea de răspuns în dinamică în fața unei amenințări. Și aici trebuie să devenim nuanțați.
- În prezent, statul român este guvernat de o echipă a cărei legitimitate este restrânsă – e prima mare vulnerabilitate. Dacă nu ai un stat funcțional la vârf, dacă nu ai o organizație guvernamentală care să aibă toate frâiele puterii, ai o problemă. Apoi, sistemul nostru de sănătate este nu doar unul învechit, ci un sistem care a fost epurat masiv de medici, în ultimii 10-15 ani și noi funcționăm la limita de subzistență la capitolul resursă umană. Nu poți să scoți din pământ, din iarbă verde, medici acolo unde România nu-i are.
- Mai avem o inegalitate de populație extrem de mare. Pe de o parte, avem niște aglomerări urbane rapid vizibile și unde există inclusiv capacitate de răspuns. Avem și o Românie mai puțin vizibilă, iar acolo sunt câteva milioane de oameni care sunt încremeniți în timp. Sunt în continuare în anii ’80, maximum`90, iar din anumite puncte de vedere ale sănătății publice, poate chiar mai jos decât erau acum 30 de ani.
- O țară se poate pregăti în momentul în care există transparență, nu-și minte poporul. Riști foarte mult în momentul în care te prezinți în fața poporului și spui: Stați liniștiți, nu vă panicați. Asta înseamnă că ești paternalist.
- În timpul epidemiei de rujeolă, de acum doi ani și jumătate, nimeni nu a făcut nimic , comparativ cu ceea ce se face acum. Dar pe de altă parte, aceste dări de seamă, pe un ton vehement, cu infantilizarea recipienților, inclusiv cu certatul ăsta terapeutic, nu cred că face România mai pregătită în fața a ceea ce vine.
- Tonul pe care manifești transparența trebuie să fie dublat de faptul că ceea ce ai spus există și în teritoriu.
- În momentul în care ai o comunitate destul de mare de oameni care s-au întors din Italia – nu contează de unde , dar care scapă de filtrul DSP-ului, (contează) cât de mult îți schimbi tu comportamentul, la nivel de Minister al Sănătății, Interne, DSP, în raport cu alte comunități care seamănă cu județul respectiv.
„Ai nevoie să identifici în diversele comunități pe cei pe care oamenii îi ascultă”
- Problema este că deocamdată nimeni nu merge pe comunicarea proactivă și pe colaborarea cu comunitatea. Eu cred că este o eroare. De ce nu-i spun greșeală? Pentru că eroarea este intrinsecă sistemului. Sistemul nostru democratic guvernamental și de administrație nu este făcut pentru genul acesta de operațiuni. Or, aici avem încă luxul de a inova. Este un mesaj pentru oamenii care deocamdată populează secretariatele guvernului, ministerele ș.a.md. Ai nevoie să identifici în diversele comunități pe cei pe care oamenii îi ascultă.
- Intervenția trebuie să fie cultural și psihologic informată. Iar pentru asta ai nevoie să te întorci către asistenții sociali și ai nevoie să identifici în comunitățile respective cine sunt oamenii pe care lumea-i ascultă.
- Sincer, am fost mai mult decât plăcut impresionat de decizia Bisericii Ortodoxe Române. Are un purtător de cuvânt care a reușit să schimbe fața autorității BOR, pe care de multe ori am criticat-o în trecut. Semnalul dat este că, paradoxal, înțelege mult mai mult microbiologie decât unii medici care, din motive care îmi scapă, s-au luat la trântă cu răspunsul popular.
- În primul rând, oamenii au voie să se manifeste cum vor ei într-o situație pe care o percep ca fiind amenințătoare. Să îi scoți la careu pentru simplul fapt că au crezut de cuviință să participe la efortul comunitar printr-o astfel de atitudine, mi se pare că jignește intenția acelor oameni. Intenția lor a fost să-și facă niște provizii, ca în situația în care apare un primar care le zice că vor trebui să stea acasă două săptămâni, atunci să poată sta acasă două săptămâni. Vorbim de aceeași țară care-și trimite copiii la grădiniță cu temperatură, aceeași țară care nu vrea vaccinare obligatorie. așadar, recompensează bunul simț. Mergi în comunitate, identifică acele autorități practice, și consideră nu doar scenariul cel mai rău. Mergi puțin și pe atitudinea pozitivă. Târziu s-a trezit inclusiv OMS să mizeze pe faptul că sunt foarte mulți oameni care se vindecă, majoritatea se vindecă sau că simptomele sunt ușor moderate la majoritatea celor care sunt infectați cu acest virus.
- Responsabilitatea este individuală și acesta e un lucru pe care românii l-au practicat doar în situații de răsmeriță.
Cum ne putem proteja?
- Evident nu există o soluție magistrală, universală pentru toată populația unei țări. Prima observație este că o perioadă de timp rutina de zi cu zi a persoanelor nu va mai fi aceeași. Dacă până acum te duceai la muncă cu metroul, înghesuit ca sardina între 1000 de oameni, acum ar trebui să găsești tu, nu primăria, o soluție pentru a ajunge la muncă. Angajatorul tău ar trebui să ia măsuri care să prevină aglomerarea umană. De ce e importantă aglomerarea umană? Simplu: pentru că cea mai deșteaptă idee pe care o avem deocamdată despre virusurile care se transmit prin picături de salivă este să păstrăm o anumită distanță unul față de celălalt. E o logică elementară. Dar logica asta dispare la fiecare gură de metrou, în fiecare mijloc de transport în comun pentru că acest virus persistă pe suprafețe 12 ore dacă nu sunt dezinfectate. Și atunci, interesul tău, ca individ, este să-ți schimbi rutina, interesul tău, mai mult decât atât, este ceea ce eu numesc, să convingi un prieten.
- În perioade de epidemie, rezistența socială este foarte mare. Se modifică psihologia individului, oamenii acționează de multe ori de parc n-ar gândi. Ieșirea din această narcoză de multe ori se face violent, cu proteste, cu deznădejde, la momentul la care, oamenii dintr-o dată își dau seama că situația e groasă. Să convingi un prieten înseamnă, pe de o parte, să eviți stigma.
- Să stigmatizezi oameni din Asia doar pentru că vin de pe acest continent, mi se pare dureros. Mai mult, să stigmatizezi oameni care mâine vin din Italia, vorbește nu despre xenofobia pe care o avem, ci de nivelul de comunicare și cooperare din comunitate. De fapt, în România, fiecare trăiește în singurătatea lui. Noi încă nu trăim comunitar. Trăim, cum spunea Dorin Tudoran, în anii ’80, într-o mare de solitarități. Încă nu avem un răspuns comunitar.
- Autoritățile au pus la dispoziție un număr la care se pot cere informații, iar primul lucru observat a fost că oamenii se pârau unii pe ceilalți. Este trauma noastră, ca națiune. Noi am trăit 40 de ani în care primeai o bombonică dacă îți pârai vecinul că se uită pe video noaptea.
- Fenomenele care implică contagiunea socială, contagiune în masă sunt capabile să pună pe butuci o economie, să pună pe butuci afaceri sau siguranța națională a unei țări. Avem tot timpul să avem politică, ceartă, sfadă, trădări, genul ăsta de beletristică națională, doar după ce vom fi căzut de acord că România e țara tuturor. Dacă cineva își imaginează că în caz de amenințare, de foamete, război, bio-terorism, deci dacă cineva își imaginează că unul e mai bun decât celălalt, acela se înșală.
- În situații cum este și cea a răspândirii coronavirusului, emoția contează foarte puțin, doar în măsura în care poate coagula comunități. Acolo, da. Emoția pozitivă, care-i pune pe oameni împreună și transformă chestii de bază – igienă, măsuri de evitare a aglomerației – într-o rutină socială, oferă un argument pentru speranță.
Cum pot să mă pregătesc psihic pentru situația în care lucrurile vor deveni mai rele decât acum?
- Contează foarte mult să fii un agent activ. Asta presupune că te bazezi pe fapte, pe fapte, pe fapte. Este foarte important să rămâi la nivel de fapte, chiar dacă asta te face nesuferit.
- Neimplicarea socială naște monștri.
Comunicarea publică. Cum se împacă grija de a nu fi alarmist cu exercițiul de a-i ține pe oameni vigilenți în caz că evoluția unei epidemii o ia razna?
- Dihotomia asta e falsă. Să centralizezi comunicarea, să o sugrumi, cum face nu doar România, ci cum fac și alte state, în ceea ce privește amenințarea epidemiei, în secolul XXI, este depășit și cumva pueril.
- Cred că este o falsă impresie că în epoca online poți să sugrumi conversația și cineva să umble cu trompeta prin târg și să spună: Acesta e adevărul, online-ul se înșală. Mai bine faci o alianță cu online-ul decât să te lupți și să pierzi.
- Trebuie să fii rău-voitor ca să nu vezi că majoritatea românilor nu au tangență cu fake-news-ul pentru că ei nu au acces la informație, nu sunt conectați, sunt în paleolitic. În schimb, la ce sunt ei vulnerabilii e tot ceea ce înseamnă zvon, telefonul fără fir.
- Suntem în fața unui moment de răscruce, în sensul că, dintr-o dată, după 30 de ani de democrație și de siluit educație, sănătate, forțe de ordine, justiție, ne trezim în scenariul acela un pic don quijotesc în care există un alt elefant în încăpere. Uite că de data asta nu se mai poate să-ți furi căciula. E timpul să investești în sănătate. Sănătate, educație, ordine. Fără pilonii ăștia, țara nu există. Uite că am ajuns într-un scenariu în care dintr-o dată lăsăm la o parte antrenul ăsta de târg și ne dăm seama că nu se mai pune problema avuției. Dar de data asta cred că onest ar fi să spunem nu numai că nu avem, nu numai că e ceasul al 12-lea din anumite puncte de vedere, dar că fără voi, adică fără fiecare cetățean român, nu ne descurcăm.
