Preşedintele Nicuşor Dan a declarat, miercuri, într-o conferinţă de presă, că este total aberant ca în legea actuală, pensia pe care o ia magistratul care alege să iasă din sistem să fie cât salariul, asta încurajează oamenii să iasă din sistem. El a transmis şi o întrebare către CSM, ce este cu această debandadă, arătând că 70% dintre cererile de pensionare nu indică o dată precisă de pensionare, relatează News.ro.
”Patru mesaje legate de justiţie şi pensionarea magistraţilor. Este total aberant ca în legea actuală, pensia pe care o ia magistratul care alege să iasă din sistem să fie cât salariul, asta încurajează oamenii să iasă din sistem”, a spus preşedintele.
El a spus că, prin acest fenomen, am pierdut foarte mulţi specialişti.
”Mai mult decât banii pe care i-am pierdut, am pierdut calitatea actului de justiţie, pentru că nimic nu poate să compenseze experienţa pe care oamenii aceştia o au şi calitatea actului de justiţie se transpune în multe, inclusiv în indicatori economici, pentru că înseamnă predictibilitate în societate. Tocmai de aceea vreau să mulţumesc şi să-mi arăt respectul faţă de magistraţii care aleg să rămână în sistem, în ciuda faptului că sunt încurajaţi să iasă. De ce cineva ar alege pentru aceiaşi bani să rămână în sistem şi să nu iasă la pensie pentru aceiaşi bani? Pentru că sunt oameni care au o vocaţie profesională şi pentru că sunt oameni care simt responsabilitatea de a contribui la a pune societatea asta în ordine şi, deci, încă o dată vreau să le mulţumesc şi le transmit respectul meu acestor oameni”, a subliniat el.
Nicuşor Dan a spus că a avut mai multe cereri de pensionare de analizat, 76 mai precis.
”În intervalul acesta, doi dintre magistraţi şi-au retras cererile şi au decis să rămână în profesie, în două dintre cereri magistraţii spun că nu s-ar pensiona dacă ar fi siguri că dacă nu ar fi tot acest tăvălug de informaţii privind situaţia lor la pensie. Intenţionez să vb la telefon să îi conving să rămână. Analiza este finalizată pe cele 74 dosare rămase, vor fi publicate vineri după-amiază în Monitorul Oficial, magistraţii care doresc să rămână şi s-au răzgândit, pot să îmi scrie până vineri la amiază. În ceea ce priveşte noua lege cu privire la legea magistraţilor, este agreat de toată lumea că va fi o normă tranzitorie că persoanele care au avut nişte condiţii de pensionare şi le au şi în prezent le vor păstra, nu se afectează drepturile persoanelor care au aceste drepturi”, a declarat preşedintele.
”Din analiza acestor 74 de cereri de pensionare, rezultă o întrebare către CSM: Ce este cu această debandadă? 70% din cererile de pensionare nu indică o dată precisă de pensionare”, a arătat şeful statului.
”Studiind aceste dosare, am observat o prevedere care, în opinia mea, e incorectă şi voi solicita Guvernului să o includă în pachetul doi de măsuri . Este vorba de reîncadrarea magistraţilor deja pensionaţi. Articolul de lege spune că un magistrat care s-a pensionat in trei ani de la acel moment se poate angaja in sistemul de justiţie dar în acel moment primeşte indemnizatia de judecător şi 15 % din pensia lui şi asta nu e corect. Voi solicita ca această posibilitate să fie scoasă din legea privind pensiile magistraţilor şi propunerea mea e să dăm un termen de cinci ani, nu de trei ani, cum este acum, în care judecătorul pensionar să poată să revină doar cu indemnizaţia lui la aceeaşi instanţă de unde a plecat”, a mai spus preşedintele.
”Vreau să avem o discuţie cu toţi factorii interesaţi. În zilele următoare, vor avea loc discuţii cu toţi cei implicaţi – reprezentanţi ai magistraţilor, prim-ministrului, ministrului Justiţiei etc, pentru ca o dată pentru totdeauna să închidem acest subiect si să existe predictibilitate în această privinţă”, a mai spus Nicuşor Dan.
Nicuşor Dan, întrebat când vor fi numiţi şefii serviciilor secrete: După o discuţie cu partidele, în următoarele săptămâni
Preşedintele Nicuşor Dan a afirmat, miercuri, că în următoarele săptămâni vor fi numiţi şefii SRI şi SIE şi a precizat că acest lucru se va întâmpla după ce va avea o discuţie cu partidele.
Nicuşor Dan a fost întrebat, miercuri, într-o conferinţă de presă, când vor fi numiţi şefii serviciilor secrete, SRI şi SIE.
”După o discuţie cu partidele, în următoarele săptămâni”, a declarat preşedintele României.
Într-o conferinţă de presă din 14 iulie, Nicuşor Dan a afirmat, în legătură cu numirea directorului Serviciului Român de Informaţii (SRI), că nu îşi doreşte să facă jocuri şi să propună oameni pe care Parlamentul să îi respingă.
”Propunerea o face preşedintele şi bineînţeles că fiind şi momentul acesta delicat nu îmi doresc să facem jocuri, să propun oameni pe care eventual Parlamentul să îi respingă. O să mă consult cu partidele, dar numirea în mod constituţional o face preşedintele”, a afirmat Nicuşor Dan.
El a fost întrebat dacă se gândeşte la un nume pentru şefia SRI.
”Discuţia asta am avut-o şi cu partidele, şi înainte de formarea Guvernului. Propunerea va veni de la mine, evident că îi voi consulta, dar propunerea va veni de la mine. Am nişte persoane în cap aşa cum am avut şi pentru Curtea Constituţională. Încă sunt în proces de analiză. La fel şi pentru SIE”, a transmis preşedintele Nicuşor Dan.
Postul de director al SRI este vacant încă din vara anului 2023, după demisia lui Eduard Hellvig.
În cazul SIE, actualul director, Gabriel Vlase, e contestat public. Site-ul G4Media a dezvăluit că şeful SIE a zburat la Abu Dhabi pentru a urmări Marele Premiu de Formula 1, care a avut loc pe 8 decembrie. În acele zile, CCR tocmai decisese anularea alegerilor prezidenţiale din cauza interferenţelor străine în procesul electoral. În replică, şeful comisiei parlamentare pentru controlul SIE, Mihai Weber (PSD), a declarat că deplasarea lui Gabriel Vlase a fost ”o misiune externă”.
Nicuşor Dan spune despre Cătălin Drulă că îndeplineşte profilul de Primar General al Capitalei: Cineva care are expertiză pe transporturi e bine venit în această competiţie / Coaliţia urma să stabilească data alegerilor
Preşedintele Nicuşor Dan spune despre fostul lider USR, Cătălin Drulă, cu care s-a întâlnit pentru a discuta despre priorităţile Bucureştiului, că îndeplineşte profilul de Primar General al Capitalei, el arătând că cineva care are expertiză pe transporturi e bine venit în această competiţie. El a mai spus că în şedinţa coaliţiei urma să se stabilească data alegerilor din Capitală.
”Am discutat cu domnul Drulă foarte multe lucruri legate în special de transportul din Bucureşti. Ştiţi că este pasionat de chestiunea asta. Avem şi nişte alegeri care probabil că tot în şedinţa coaliţiei de azi, poate ştiţi mai bine decât mine ce s-a decis, urma să se decidă cu privire la data la care urmează să fie alegerile din Bucureşti”, a spus Nicuşor Dan, despre discuţia cu fostul lider USR Cătălin Drulă.
El a precizat că principala problemă a Bucureştiului este transportul.
”Cineva care are expertiză pe transporturi e bine venit în această competiţie. Atât”, a răspuns Nicuşor Dan, întrebat dacă şi-a ales succesorul la Primăria Capitalei. Întrebat dacă îndeplineşte Cătălin Drulă profilul unui primar al Capitalei, el a răspuns: Sigur, da!
Nicuşor Dan: Ca principiu e bine ca magistraţii să fie bine plătiţi, tocmai pentru că importanţa socială a muncii lor este mare şi pentru a preveni ca, în momentul în care dezbat cauze importante, să nu fie tentaţi de diferite chestiuni colaterale
Preşedintele Nicuşor Dan a declarat, miercuri, că în principiu e bine ca magistraţii să fie bine plătiţi, tocmai pentru că importanţa socială a muncii lor este mare şi pentru a preveni ca, în momentul în care dezbat cauze importante, să nu fie tentaţi de diferite chestiuni colaterale. Mai departe, dacă salariul trebuie să fie 3.000 de euro, 5.000 de euro, 6.000 de euro, asta este o dezbatere pe care noi trebuie să o avem în societate, a mai spus şeful statului.
”În primul rând, să ne uităm la salarii, la indemnizaţiile magistraţilor, care sunt 4.000 de oameni, 4.000-5.000 de oameni în România. Ca principiu e bine ca magistraţii să fie bine plătiţi. Tocmai pentru că importanţa socială a muncii lor este mare şi tocmai pentru a preveni ca, în momentul în care dezbat cauze importante, pe de o parte să nu fie temtaţi de diferite chestiuni colaterale, pe de altă parte să aibă o siguranţă, un confort al muncii lor, pentru că deciziile lor au uneori mize de zeci de milioane sau de zeci de mii de persoane”, a spus preşedintele Nicuşor Dan.
El a precizat că acesta este un principiu cu care este de acord.
”Mai departe, dacă salariul trebuie să fie 3.000 de euro, 5.000 de euro, 6.000 de euro, asta este o dezbatere pe care noi trebuie să o avem în societate. În ceea ce priveşte pensia, pensia raportată la salariu, aici este problema noastră şi asta este una din discuţiile care urmează în zilele următoare, dacă ea trebuie să fie 70-80% din salariu, tocmai pentru a încuraja oamenii ca atunci când sunt la apogeul capacităţilor profesionale să rămână în sistem”, a menţionat Nicuşor Dan.
Nicuşor Dan, întrebat dacă a ştiut că Dragoş Anastasiu a mituit un angajat ANAF: Nu am avut această informaţie / Situaţia a fost mai degrabă o chestiune de imagine dintr-o chestiune mai veche din perspectiva ORNISS / Ce spune despre Marian Necaşu
Preşedintele Nicuşor Dan a afirmat că nu a avut informaţia că fostul vicepremier Dragoş Anastasiu a mituit timp de opt ani un funcţionar ANAF şi a precizat că situaţia acestuia a fost una mai degrabă de imagine dintr-un context mai vechi, din perspectiva ORNISS.
Nicuşor Dan a fost întrebat, miercuri, într-o conferinţă de presă, dacă ştia că fostul vicepremier Dragoş Anastasiu a mituit timp de opt ani un angajat al ANAF.
Nicuşor Dan: Există un război hibrid al Rusiei în Europa, cu o componentă cibernetică şi o componentă de dezinformare. Pentru Rep Moldova, faptele sunt şi mai clare. România poate să ofere expertiză tehnică pe componenta de securitate cibernetică
Preşedintele Nicuşor Dan a declarat, miercuri, că există un război hibrid al Rusiei în Europa, cu o componentă cibernetică şi o componentă de dezinformare, el arătând că pentru Republica Moldova, faptele sunt şi mai clare şi România poate să ofere expertiză tehnică pe componenta de securitate cibernetică.
Preşedintele Nicuşor Dan a fost întrebat despre avertismentul preşedintelui Republicii Moldova, Maia Sandu, că Rusia se pregăteşte să interfereze în alegerile parlamentare din această toamnă.
”Din nou mă întorc la acele comunicate din 18 iulie, de la NATO, Uniunea Europeană şi Guvernul Marii Britane, care spun că există interferenţă rusă în Europa. Există un război hibrid al Rusiei în Europa, cu o componentă cibernetică şi o componentă de dezinformare. Deci, astea sunt fapte. Pentru Republica Moldova, faptele sunt şi mai clare, şi mai intense. Pentru că acolo, dincolo de aceste două componente, a mai existat o componentă care a fost cumpărarea de voturi, care este dovedită în câteva mii de cazuri cercetate de Parchetul din Republica Moldova”, a arătat Nicuşor Dan.
”Ce poate România să facă este, fără să interfereze cu procesul electoral, să ofere expertiză tehnică pe multe componente, de exemplu, pe componenta de securitate cibernetică. Evident că suntem mai bine decât Republica Moldova şi la solicitarea omologilor putem să îi ajutăm”, a mai declarat preşedintele, adăugând că a discutat cu preşedintele Maia Sandu despre aceste lucruri.
Nicuşor Dan: Statul român nu trebuie să tolereze inclusiv fapta unui fost partener de a-şi ameninţa fosta parteneră. Asta e ceva inacceptabil. Oamenii ăştia trebuie urmăriţi penal, aşa cum spune legea
Preşedintele Nicuşor Dan a afirmat că statul român nu trebuie să tolereze fapta unui bărbat de a-şi ameninţa fosta parteneră şi consideră că acest lucru este inacceptabil. El consideră că cei care fac astfel de fapte trebuie urmăriţi penal. Nicuşor Dan a declarat că dacă în câteva cazuri de acest gen vor fi nişte consecinţe, atunci oamenii vor fi mai atenţi la a respecta legea.
Nicuşor Dan: Nu este nici neocomunist, nu este nici extremism. Fenomenul social pe care noi îl trăim este o uriaşă neîncredere a unei părţi a populaţiei faţă de autorităţile statului / Trebuie să recâştigăm încrederea oamenilor
Preşedintele Nicuşor Dan a afirmat că fenomenul social pe care îl trăim nu este neocomunism, nici extremism, ci este vorba de o uriaşă neîncredere a unei părţi din populaţie faţă de autorităţile statului. El a precizat că trebuie recâştigată încrederea oamenilor şi acest lucru se poate face reducând fenomenul corupţiei, evaziunea fiscală şi numind persoane competente în diverse funcţii publice.
Nicuşor Dan, despre blocarea avizului pentru Muzeul Holocaustului, când era primar: Echipa de constructori şi arhitecţi, nerespectând tema de proiect şi valoarea arhitecturală a respectivului imobil, a propus demolarea lui
Preşedintele a arătat că prin 2017-2018 a fost promulgate o lege, prin care dat o clădire pe Calea Victoria pentru Muzeul Holocaustului, către Institutul Elie Wiesel.
”Institutul Elie Wiesel a făcut o achiziţie publică în partea Guvernului României. A făcut o achiziţie publică în care tema de proiect a fost restaurarea respectivei clădiri şi funcţionalizarea ei ca Muzeul Holocaustului. Această licitaţie a fost câştigată de o echipă de constructori şi arhitecţi, care a venit la Primăria Capitalei, au fost mai multe certificate de urbanist pe care le-a luat. Şi care, spre stupoarea noastră, în anul 2022, a venit cu o propunere în care, nerespectând tema de proiect şi nerespectând valoarea arhitecturală a respectivului imobil, a propus demolarea lui şi construirea în loc a unui imobil singur, cu care nu am fost de acord, pentru că încălca regulamentul zonei protejate”, a spus Nicuşor Dan.
El a menţionat că au fost mai multe rânduri de discuţii şi au agreat, pe la jumătatea lui 2023, printr-un certificat de urbanist cu care toată lumea a fost de acord, ce anume să se păstreze, cam 5% din cladirea existentă, adică faţadele şi nişte scări interioare, putând ca în proiect să fie demolate nişte planşee, astfel încât nişte exponate mai înalte să poată să fie expuse, nişte chestiuni tehnice.
”După încă 4-6 luni a venit din nou echipa de arhitecţi cu un proiect care nu respecta certificatul de urbanist pe care noi l-am agreat. Ne cerea un alt certificat în care să demoleze şi mai multe lucruri. Asta este jumătate din problemă. Cea de-a doua jumătate din problemă este că acea construcţie din Calea Victoriei are nişte părţi care ţin de alţi proprietari, Transelectrica şi nu mai ştiu exact cine acum…Articolul 1 aliniat 1 din Legea 50 a construcţiilor spune că poţi să dai o autorizaţie numai pentru proprietar. Întotdeauna, când nu există un acord al proprietarului ca altcineva să funcţioneze în partea lui de clădire, autorizaţia nu poate să fie emisă şi problema asta de proprietate aparent banală nu a fost rezolvată încă de guvernul României, până în momentul în care eu am plecat din poziţia de primar. Pe scurt, asta este povestea cu Muzeul Holocaustului”, a arătat şeful statului.
Nicuşor Dan, despre semnarea decretului de numire a Liei Savonea în fruntea ÎCCJ: Foarte, foarte probabil voi semna. Am citit nişte sesizări care mi-au fost făcute, din punct de vedere juridic le-am găsit neîntemeiate
Preşedintele Nicuşor Dan a declarat, miercuri, întrebat dacă va semna decretul de numire a Liei Savonea în fruntea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, că foarte, foarte probabil va semna, el arătând că a citit nişte sesizări care i-au fost făcute, iar din punct de vedere juridic le-a găsit neîntemeiate.
Preşedintele Nicuşor Dan a declarat că va semna decretul de numire a Liei Savonea în funcţia de preşedinte al Înaltei Curţi de Casaţie de Justiţie, iar aceasta va prelua în data de 1 august postul, dacă fostul şef al ÎCCJ nu se răzgândeşte.
”Foarte, foarte probabil voi semna. Am citit nişte sesizări care mi-au fost făcute, din punct de vedere juridic le-am găsit neîntemeiate”, a spus şeful statului, întrebat dacă a evaluat această numire.
Secţia pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii a hotărât în data de 23 iunie numirea Liei Savonea în funcţia de preşedinte al ICCJ, decizia fiind luată cu 9 voturi favorabile şi un vot împotrivă. Savonea a fost singurul candidat înscris la concursul pentru şefia ICCJ.
Nicuşor Dan afirmă că va trimite Parlamentului legea care completează OUG privind interzicerea organizaţiilor, simbolurilor cu caracter fascist, legionar, rasist, xenofob: O lege care se referă la aceste subiecte sensibile trebuie să fie foarte clară
Preşedintele Nicuşor Dan afirmă că va trimite Parlamentului legea care completează OUG privind interzicerea organizaţiilor, simbolurilor cu caracter fascist, legionar, rasist, xenofob, după ce Curtea Constituţională, care i-a respins sesizarea, va publica motivarea, el afirmând că o lege care se referă la aceste subiecte sensibile trebuie să fie foarte clară.
Şeful statului a declarat într-o conferinţă de presă, despre legea care completează OUG privind interzicerea organizaţiilor, simbolurilor şi faptelor cu caracter fascist, legionar, rasist sau xenofob, că el consideră că această lege este neclară.
”Tocmai în spiritul unui dialog în cadrul societăţii noastre, pentru, dacă nu diminuarea, măcar pentru neamplificarea tensiunilor care există, trebuie ca o lege care se referă la aceste subiecte sensibile să fie foarte clară. Şi ăsta e motivul pentru care eu o s-o trimit, după ce Curtea Constituţională va redacta, Parlamentului, pentru a clarifica acele lucruri care, în opinia mea, sunt neclare”, a mai spus el.
Curtea Constituţională a respins sesizarea preşedintelui Nicuşor Dan, la legea care completează Ordonanţa privind interzicerea organizaţiilor, simbolurilor şi faptelor cu caracter fascist, legionar, rasist sau xenofob.
Judecătorii CCR arată că legea este clară, precisă şi predictibilă.
Decizia a fost luată în prima şedinţă a Curţii în noua componenţă, cu trei noi judecători şi cu Simina Tănăsescu – fost consilier în mandatul lui Klaus Iohannis – ca preşedinte. De asemenea, este prima sesizare făcută de şeful statului, de la începutul mandatului, pe un proiect de lege.
Preşedintele Nicuşor Dan: Atât timp cât nu se imprimă în mentalul colectiv că un om care a îmbrâncit un poliţist a făcut trei luni de puşcărie, atunci oamenii vor fi tentaţi să continue
Preşedintele Nicuşor Dan a comentat miercuri faptul că un poliţist a fost ameninţat şi umilit de mai mulţi localnici, în Caraş-Severin, afirmând că atât timp cât nu se imprimă în mentalul colectiv că un om care a îmbrâncit un poliţist a făcut trei luni de puşcărie, atunci oamenii vor fi tentaţi să continue aceste cazuri de agresiune a poliţiştilor. El a adăugat că trebuie consolidat statul, că Parchetul trebuie să încheie cercetarea unor astfel de cazuri în două zile şi apoi să vină condamnarea de la instanţă.
Nicuşor Dan, întrebat dacă a dat vreodată mită de supravieţuire: Nu îmi aduc aminte
Preşedintele Nicuşor Dan a declarat, miercuri, întrebat dacă a dat vreodată mită de supravieţuire, aşa cum afirmase vostul vicepremier Dragoş Anastasiu, că nu îşi aduce aminte.
Preşedintele Nicuşor Dan a fost întrebat în conferinţa de presă dacă a dat şpagă de supravieţuire, ca Dragoş Anastasiu sau pentru a scăpa de şicanele Poliţiei, ca Ilie Bolojan. ”Nu îmi aduc aminte”, a răspuns preşedintele.
Despre afirmaţia premierului Ilie Bolojan privind experienţa cu Poliţia, când era comerciant şi venea la Bucureşti, Nicuşor Dan a spus: ”Ce povesteşte domnia sa a fost acum vreo 30 de ani”.
”Trebuie să avem un echilibru între o perioadă de tranziţie, în care România trecea de la un sistem la altul şi în care lucrurile nu erau foarte clare din punct de vedere legal şi, să zicem, ultimii 10-20 de ani, în care sistemul de drept legislativ-administrativ din România e cumva bine întipărit în mentalul colectiv şi o faptă cum ar fi darea de mită e chiar foarte concretă”, a adăugat şeful statului.
Nicuşor Dan, întrebat dacă guvernarea poate merge mai departe fără PSD: Există un acord, coaliţia asta funcţionează. Nu vreau să ne ducem în scenarii
Preşedintele Nicuşor Dan a afirmat, întrebat dacă actuala coaliţie poate funcţiona şi fără PSD, că nu doreşte să intre în diverse scenarii şi că în prezent există un acord şi coaliţia funcţionează.
Nicuşor Dan, despre modul în care Justiţia tratează cazurile de trafic de persoane: Nu sunt mulţumit de Justiţia din România, în special de parchete, pe multe fenomene, inclusiv acesta / Cercetarea durează mult prea mult şi nu este ţintită
Preşedintele Nicuşor Dan a declarat, miercuri, despre modul în care Justiţia tratează cazurile de trafic de persoane, că nu este mulţumit de Justiţia din România, în special de parchete, pe multe fenomene, inclusiv acesta, el arătând că cercetarea durează mult prea mult şi nu este ţintită, fiind mult prea birocratică.
Preşedintele Nicuşor Dan a fost întrebat în conferinţa de presă despre informaţiile apărute recent potrivit cărora aproape o cincime dintre minorii supuşi traficului de persoane găsiţi în Franţa, minori neînsoţiţi, provin din România şi Bosnia-Herzegovina şi dacă traficul de persoane va fi o prioritate a mandatului său.
”Răspuns afirmativ, este parte dintr-un standard de civilizaţie şi de moralitate pe care noi, ca stat, trebuie să ni-l asumăm”, a răspuns şeful statului.
Întrebat dacă este mulţumit de modul în care Justiţia din România tratează acest subiect, Nicuşor Dan a răspuns: ”Nu sunt mulţumit de Justiţia din România, în special de parchete, aşa cum am spus de multe ori, pe multe fenomene, inclusiv acesta. Pe de o parte, în zona de parchete, cercetarea durează mult prea mult şi nu este ţintită, este de foarte, foarte multe ori o activitate birocratică, în care ne trimitem hârtii şi în care nu suntem în stare să separăm cazuri importante de cazuri mult mai puţin importante, şi atunci, activitatea parchetului este de foarte, foarte multe ori extrem de birocratică. Pe de altă parte, în momentul în care ajungem în faza de judecată, vedem şi aici că dosare importante durează extrem de mult. Cum putem să corectăm lucrurile astea? O să fie o evoluţie în timp”, a declarat preşedintele Nicuşor Dan.
Şeful statului a menţionat că ”trebuie să dăm o mare importanţă planului managerial al şefilor de parchete”.
”Am câteva experienţe banale, din calitatea de primar, cu parchetele de pe lângă judecătorii, care tratau absolut neuniform şi birocratic chestiuni similare, care puteau să fie tranşate odată pentru totdeauna. Şi orice procuror la care ajungea un tip de dosar să aplice un algoritm şi să scape, să-l rezolve într-o zi. Nu s-a întâmplat şi îmi închipui că lucrul ăsta se întâmplă în foarte, foarte multe zone din parchete. Deci, în primul şi în primul rând, managementul în parchete, cu ţintirea unor zone de corupţie pe care noi le vedem şi doi, tot o chestiune de management în ceea ce priveşte instanţele, pentru că şi aici suntem cumva supraîncărcaţi de dosare şi nu există mintea limpede care să simplifice tot procesul”, a mai spus Nicuşor Dan.













