VIDEO – Proteste masive în Cehia față de guvernul condus de „faraonul” Andrej Babis

Peste 200.000 de persoane s-au strâns, sâmbătă, în centrul oraşului Praga, pentru a cere demisia premierului miliardar Andrej Babis, acuzat de corupţie, informează News.ro, care citează AFP.

Fost comunist, populistul Babis se confruntă cu o serie de acuzaţii de corupţie şi o anchetă a Comisiei Europene privind un posibil conflict de interese în jurul holdingului său, Agrofert, cu afaceri în agricultură, presă şi sectorul chimic.

Şeful Guvernului ceh respinge acuzaţiile.

Babis a fost identificat şi ca agent, în dosarele secrete ale poliţiei din anii ’80, lucru dezminţit de miliardar. Guvernul său, de coaliţie minoritară, este susţinut în Parlament de Partidul Comunist.

Mişcarea „Milioane de momente pentru democraţie”, organizatoarea manifestaţiei, a cerut premierului să găsească o soluţie la conflictele de interese sau să se retragă.

Manifestaţia are loc în weekendul care marchează a 30-a aniversare de la Revoluţia de Catifea.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here