VIDEO | Trump, în primul miting electoral de când a părăsit Casa Albă

Sursa: Pixabay

Fostul preşedinte american, Donald Trump, a organizat, sâmbătă, în statul Ohio, primul său mare miting de campanie de când a părăsit Casa Albă, notează Reuters, preluat de Agerpres.

Donald Trump tribunul a regăsit scenele adunărilor electorale. În primul său miting de campanie după ce a plecat de la Casa Albă, fostul preşedinte american a criticat politicile de imigraţie ale administraţiei Biden şi i-a îndemnat pe partizanii lui să-i ajute pe republicani să recâştige majoritatea în Congres Statelor Unite.

În contextul în care Donald Trump a ţinut discursuri la unele evenimente republicane după înfrângerea sa electorală în faţa preşedintelui democrat Joe Biden, acest miting într-un stat pe care l-a câştigat la alegerile prezidenţiale din 2020 marchează o revenire la tipul de mitinguri care au fost esenţiale pentru a-şi păstra sprijinul bazei sale electorale.

Donald Trump şi-a părăsit postul după asaltul mortal asupra Capitolului SUA, la 6 ianuarie, desfăşurat de partizanii săi la scurt timp după un discurs în care a repetat falsele afirmaţii că înfrângerea sa electorală a fost rezultatul unei fraude. El a supravieţuit celei de-a doua proceduri de punere sub acuzare şi şi-a menţinut o largă influenţă asupra Partidului Republican, lăsând deschisă întrebarea dacă va candida la realegere în 2024.

Sâmbătă, în faţa unei mulţimi de mii de susţinători entuziaşti, Donald Trump a scos în evidenţă unele dintre obişnuitele sale nemulţumiri, criticând alegerile americane şi punând un accent deosebit asupra numărului tot mai mare de imigranţi care intră în Statele Unite pe la frontiera sudică.

„Vom prelua Camera, vom prelua Senatul şi vom prelua America, şi vom face asta în curând”, a spus el.

Majorităţile foarte reduse ale democraţilor în ambele camere ale Congresului vor fi în joc la alegerile de la jumătatea perioadei din 2022, iar istoria favorizează şansele republicanilor de a câştiga locuri în aceste scrutinuri.

În Ohio, Donald Trump a făcut campanie pentru fostul asistent de la Casa Albă Max Miller, care se prezintă împotriva congresmanului în exerciţiu Anthony Gonzalez, unul dintre cei zece republicani din Cameră care au votat pentru punerea sub acuzare a lui Donald Trump după asaltul din 6 ianuarie.

Donald Trump a promis că va face campanie împotriva acestor zece republicani. El a susţinut, de asemenea, un opozant al senatoarei Lisa Murkowski, singura dintre cei şapte republicani din Senat care a votat pentru condamnarea sa în timpul procesului său de punere sub acuzare din ianuarie şi care urmează să fie realesă în 2022.

Mitingul de la Wellington, la aproximativ 64 de kilometri sud-vest de Cleveland, a fost prima dintre cele trei apariţii publice planificate de Donald Trump. Acesta va fi urmat de o vizită la frontiera SUA-Mexic cu guvernatorul Texasului, Greg Abbott, la 30 iunie, şi de un miting la Sarasota, Florida, la 3 iulie.

Românii și detectivul Columbo. Ziua în care comuniștii l-au rugat pe Peter Falk să transmită un „apel la calm” poporului român

2 COMENTARII

  1. Incercarea moarte n-are – ne spune o veche zicala – dar (ce imi place acest cuvint ) fiecare lucru la timpul lui . Pe masura trecerii timpului se aseaza si intelegerea unei largi majoritati a cetetenilor americani . A te lupta cu morile de vint este posibil doar daca te cheama Don Quijote , cu fostul presedinte Trump este alta treaba .

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here