VIDEO | Vladimir Socor: Cea mai bună garanție de a nu întărâta Rusia e relația cu SUA. Problemele puse de Bulgaria și Turcia

Ce s-a schimbat în relația dintre SUA și Rusia, de la venirea președintelui Donald Trump la Casa Albă și cum ar arăta o comparație între politica externă a actualei administrații de la Washington și abordarea din perioada lui Barack Obama?

Care este azi gradul de pericol pe care îl reprezintă Rusia în regiune și, mai ales, în ce măsură Moscova își permite un upgrade al aventurii sale militare în Ucraina? Intervievat de Dan Turturică la Dezbaterile Universul.net, Vladimir Socor, analist la Jamestown Foundation, explică de ce prețul, pentru Kremlin, a ajuns azi prohibitiv, dar și care sunt diferențele de optică dintre actuala și fosta conducere de la Kiev.

Expert în spațiul ex-sovietic și relațiile dintre Statele Unite și Rusia, Socor se referă și la implicațiile pentru România a unei vecinătăți delicate. Pe de o parte, este cea cu Ucraina. Pe de alta, cea a Mării Negre, unde o aliniere a României cu Turcia și Bulgaria, pentru a contracara, cu sprijin NATO, expansiunea flotei ruse, nu are șanse ridicate de concretizare.

Chiar și așa, România are cărțile sale de jucat, grație dublei sale relații cu Statele Unite ale Americii: prin afilierea la NATO, respectiv strict bilaterală, prin Parteneriatul Strategic dintre Washington și București. „Știți ce întărâtă Rusia cel mai rău? Slăbiciunea întărâtă Rusia. O tentează să o exploateze. Cea mai bună garanție de a nu întărâta Rusia este aceea de a fi puternici și a avea o relație cu SUA”, subliniază Vladimir Socor.

Principalele declarații ale lui Vladimir Socor:

„Este o situație fără precedent în istoria SUA”

• Politica SUA față de Rusia s-a schimbat foarte mult în bine în timpul Administrației Trump. Dar trebuie pornit de la o dublă constatare. Prima: Politica americană s-a schimbat în bine. A doua: În paralel, președintele Trump nu determină politica externă americană în general și mai ales nu determină politica americană față de Rusia.
• Președintele nu determină politica externă. Este o situație fără precedent în istoria SUA. Are rădăcini interne în realitatea politică americană, dar este și o consecință a personalității domnului Donald Trump.
• Domnul Trump, înainte de a fi un președinte sui generis, este o personalitate sau o persoană sui generis. Dânsul de fapt nu este calificat să fie președinte. Apropo, eu am votat pentru Donald Trump și am să votez din nou pentru Donald Trump deoarece consider că Partidul Republican este mai bun pentru conducerea SUA decât Partidul Democrat.
• Dar președintele Trump are mai multe caracteristici personale care pur și simplu nu îl califică pentru postul de președinte. Durata atenției sale este foarte scurtă. Nu este capabil să acorde atenție unei probleme mai mult de un sfert de oră sau o jumătate de oră. Uită astăzi ce a spus ieri și va uita mâine ceea ce a spus astăzi. De aceea poate face declarații contradictorii cu deplină sinceritate. Dânsul nu posedă disciplina mentală pentru a lua decizii strategice, nici disciplina pentru a urmări aplicarea propriilor sale decizii.
• Nici nu are un aparat guvernamental care să îi fie atât de nelimitat loial încât să îi aplice deciziile sau capriciile indiferent de consecințe. Aparatul guvernamental este unul profesionist, care face politica externă americană conform intereselor strategice americane, nu conform capriciilor sau umorilor domnului Trump.
• Eu l-aș numi statul permanent, nu statul adânc, adică deep state, cu conotația conspiraționistă. E vorba de instituțiile și agențiile permanente ale guvernului SUA, care au funcționat la toate celelalte nivele în mod corect (întrebat cine a fost motorul acestei schimbări de abordare în relația cu SUA și NATO – n.r.)
• Instabilitatea la vârf, în Departamentul de Stat, în Pentagon, în alte agenții guvernamentale s-a datorat faptului că șefii acestor instituții sunt numiți politic.

„Administrația Trump a trecut imediat la întărirea frontului estic al NATO. Administrația Obama s-a adăpostit îndărătul doamnei Merkel”

• Vreau să vă enumăr îmbunătățirile care au avut loc în administrația Trump. Administrația Obama a retras ultimul tanc american din Europa în anul 2013. Este o afirmație ad literam. Administrația Trump a trecut imediat la întărirea frontului estic al NATO și a desfășurat trupe și alte capabilități militare pe frontul estic al NATO.
• Desigur că invadarea estului Ucrainei și a Crimeei de către Rusia a jucat rolul de imbold, dar administrația Obama subapreciase în mod dramatic și, aș spune, iresponsabil gradul de periculozitate din partea Rusiei.
• În realitate nu o subapreciase, dar subaprecierea a fost o justificare a neimplicării SUA în mod strategic în Europa. Pentru a justifica dezangajarea, dezinteresul administrației Obama în Europa, s-a inventat teoria conform căreia Rusia nu mai e amenințătoare, este atât de slabă încât nu necesită eforturi de contracarare a amenințării rusești.
• Pivotarea spre Asia-Pacific a fost o găselniță târzie a Administrației Obama, spre sfârșitul ei, și nici nu a fost executată.
• Reamitesc: când Obama a venit la Casa Albă, una din măsurile lui simbolice a fost să înlăture bustul lui Winston Churchill din Casa Albă. a fost o expresie simbolică a dezinteresului personal al lui Obama față de problemele europene. Administrația Obama s-a concentrat pe ceea ce era atunci la modă. Iar la modă era Lumea a Treia. Promovarea democrației, ecologie, multiculturalism bineînțeles.
• Revenind la îmbunătățirile aduse de administrația Trump, concentrarea asupra factorului rusesc, tranziția către politica de confruntare la nivelul marilor puteri. Asta este strategia de securitate națională și apărare a SUA, din 2017-2018. Competiție împotriva amenințărilor din partea marilor puteri. Este schimbarea radicală de concept. Ajutorarea militară a Ucrainei. Este vorba de 3 miliarde de dolari, până acum, pentru ajutorarea militară a Ucrainei și 700 de milioane pentru anul fiscal care a început în octombrie. Furnizarea, pentru prima dată, de arme letale.
• Administrația Obama s-a adăpostit îndărătul doamnei Merkel, care era contra furnizării de arme letale ucrainenilor. În viziunea Administrației Obama, coeziunea NATO stătea în refuzul de a ajuta Ucraina.
• Administrația Trump a schimbat toate aceste lucruri, în pofida dorinței lui Trump de a ajunge la o înțelegere cu Putin. De aceea spun că a funcționat guvernarea permanentă, guvernarea prin instituții, iar capriciile domnului Trump au devenit irelevante. Președintele Trump practic s-a înlăturat el însuși de la comanda politicii externe și a politicii de apărare.

„E nevoie să facem o distincție între relația României cu SUA prin NATO și cea bilaterală, prin Parteneriatul Strategic”

• Prezența americană în România a crescut în timpul Administrației Trump și eu cred că ea va continua să crească.
• Au crescut mult programele de înzestrare pentru armata română. România pe bună dreptate se concentrează pe achiziția de echipament militar din SUA deoarece Statele Unite sunt principalul partener strategic al României în NATO.
• Este necesar să facem o distincție între relația României cu SUA prin NATO și cea bilaterală, prin Parteneriatul Strategic. Se intersectează, dar nu sunt identice. România se bizuie de fapt pe relația bilaterală cu Statele Unite, este și situația Poloniei. Multe activități dintre Statele Unite, în România și în Polonia, sunt bilaterale, deci nu necesită aprobarea politică a alianței NATO.
• Unele programe și activități merg prin alianța NATO, altele nu, altele sunt directe. După părerea mea, cele directe, bilaterale, au importanță mai mare deoarece nu sunt supuse unor eventuale constrângeri sau limitări din partea altor țări din NATO. NATO ia decizii cu unanimitate. A devenit greu să construiești consens politic în NATO. Mult mai ușor merg lucrurile în raportul bilateral – SUA-Polonia, SUA-România.

„Declarația lui Pompeo a fost greșit relatată”

• Știți ce întărâtă Rusia cel mai rău? Slăbiciunea întărâtă Rusia. O tentează să o exploateze. Cea mai bună garanție de a nu întărâta Rusia este aceea de a fi puternici și a avea o relație cu SUA.
• Declarația lui Pompeo a fost greșit relatată de presă și originea greșelii poate fi constatată în declarația unui politician ucrainean care a relatat presei ceea ce el a înțeles. Pompeo a spus că SUA niciodată nu se va împăca cu așa-zisa anexare a Crimeei de către Rusia. De ce spune așa-zisa anexare? Ca să nu confere anexării o aparență de legitimitate.
• Nu e mai puțin adevărat că simpla nerecunoaștere nu implică un efort de recuperare. SUA au părut să se împace cu așa-zisa anexare a statelor baltice timp de aproape jumătate de secol, dar și-au afirmat nerecunoașterea anexării la nivel simbolic.
• Sabia încă nu a tăiat capul, dar sabia atârnă asupra capului Ucrainei. Această sabie nu mai poate să cadă asupra capului Ucrainei deoarece s-a refăcut armata Ucrainei și continuă să vină asistență americană de toate felurile. Prețul unei invazii rusești asupra Ucrainei a devenit prohibitiv.
• În 2014, 2015, poate chiar și în 2016, rușii încă puteau să cucerească un teritoriu mai larg în Ucraina fără să plătească un preț militar prea mare. Un preț politic da, ar fi plătit un preț politic prohibitiv, dar un preț militar mic. Acum nu se mai poate. Acum și prețul militar a devenit prohibitiv și va fi din ce în ce mai prohibitiv.

Diferența dintre Ucraina lui Zelenski și Ucraina lui Poroșenko

• S-a schimbat însă natura puterii politice în Ucraina. Puterea politică actuală, a președintelui Zelenski, este dispusă să pună capăt războiului. Punct. Fără a discuta prea mult despre baza politică a rezolvării conflictului. A pune capăt conflictului a devenit un scop în sine, iar condițiile cad pe planul al doilea. În timpul președintelui Poroșenko, condițiile erau considerentul primordial. Acum s-a schimbat și puterea politică, s-au schimbat și prioritățile.
• Poroșenko a fost președinte cu o agendă politică de construire a unui stat național. Lozincile electorale sub care el a candidat pentru realegere au fost: limba, națiunea, armata, credința.
• Trebuie să spunem cu toată sinceritatea, autocefalia Bisericii Ortodoxe Ucrainene nu a fost în primul rând un proces ecleziastic, ci politic, condus de către președintele Poroșenko. La fel, procesul de derusificare lingvistică și cel de decomunizare, în sensul înlăturării monumentelor și a simbolisticii comuniste. Toate aceste lucruri le-a făcut președintele Proșenko.
• Ucraina are un profil politic specific: neîncredere în autoritățile statului. Este o determinare istorică pe care Ucraina o împărtășește cu Georgia.
• Până cu o generație în urmă, ucrainenii și georgienii au fost conduși de puteri străine, de imperiul sovietic. A existat o neîncredere puternică în stat, care stat nu avea o expresie ucraineană sau georgiană, ci imperială rusă.
• De aceea, statul nu se bucura de încredere. Populația era sceptică, neîncrezătoare. Pe de o parte o atitudine temătoare, pe de o parte cinică. Ideea era să înșeli statul. Statul te înșală pe tine, tu trebuie să înșeli statul.
• În Ucraina problema corupției și a luptei contra corupției au devenit aproape o obsesie națională, iar statul, în timpul Administrației Poroșenko, a făcut progrese modeste pentru înlăturarea corupției.
• Mecanismele democrației ucrainene, în loc să importe ceea ce este mai bun în Occident, au importat cele mai rele practici. Și anume, manipularea electorală a populației simple prin intermediul tehnologiilor digitale. Așa a reușit domnul Zelenski să câștige campania electorală, printr-o operațiune foarte sofisticată. Autorii acestei operațiuni foarte sofisticate au fost ucraineni din Ucraina, consultanți de IT ucraineni din Ucraina, dar fără biografii în opera de construire a statului național ucrainean. Niște întreprinzători cinici care își vând serviciile de IT, niște persoane care niciodată nu au fost implicate în eforturile de constituire a unui stat național ucrainean. Oameni care nu au o vigilență față de Rusia. Mai ales că acești vrăjitori IT și consilierii președintelui Zelenski proveneau din medii rusofone din Ucraina, care nu aveau această neîncredere determinată istoric în comportarea și intențiile Rusiei.
• Eu am un termen specific mai ales pentru specia aceasta a consultanților politici, a vrăjitorilor IT care-și vând serviciile oricui, lobbyștii: condotieri. Imprevizibili, cinici, dar cu înalte calificări.
• Conflictul din Crimeea este, se poate spune, înghețat. Rusia nu recunoaște că e vorba de un conflict. Rusia spune că situația este soluționată definitiv, Crimeea este nenegociabilă.
• Din punctul de vedere al Ucrainei și al Occidentului, este un conflict nerezolvat. Dar și într-un caz, și în celălalt, este un conflict înghețat.
• În Donbas, Rusia recunoaște că este un conflict. Ba mai mult, este un conflict cald, e un conflict de intensitate redusă. Au loc negocieri. Merg într-o direcție greșită. Direcția este împotriva intereselor Ucrainei, dar negocierile nu stagnează.
• Rusia dorește să negocieze o soluționare politică.

Cum a fost evitată vecinătatea Rusiei la gurile Dunării. Mai 2014

• (Cât de prezent mai este pericolul unei invazii rusești spre gurile Dunării?) Nu mai este. A trecut. A fost prezent, chiar destul de acut, în primăvara și vara lui 2014. Eu cred că acest pericol deja trecuse în luna mai 2014. Faza culimnantă a fost începutul lunii mai 2014, când susținătorii Rusiei au fost la un pas de a pune mâna pe orașul Odessa. Situația a fost pe muche de cuțit și a fost salvată în ziua de 2 mai, dar nu de statul ucrainean, care era total paralizat acolo, ci de elemente din societatea civilă ucraineană. Pur și simplu i-au atacat pe susținătorii Rusiei în stradă și au omorât 40 dintre ei. Ziua de 2 mai 2014.
• Dacă nu s-ar fi întâmplat asta, atunci rușii ar fi putut să însceneze o debarcare amfibie în regiunea Odessa, cel mai probabil din Crimeea, fie cu elicoptere, fie o debarcare amfibie cu desant de infanterie marină. Ar fi debarcat omuleți verzi în regiunea Odessa. Atunci, Odessa ar fi căzut și România ar fi devenit vecină cu Rusia la gurile Dunării.
• Atunci rușii ar fi deschis și un coridor de comunicare pe uscat din Donbas către Odessa. De atunci pericolul a trecut, Ucraina s-a consolidat ca stat, și politic și militar. O asemenea debarcare nu ar mai avea sens din partea Rusiei.
• Prin anexarea Crimeei, Rusia a anexat și o mare parte din zona economică exclusivă a Ucrainei.

De ce nu are șanse un demers colectiv, România-Turcia-Bulgaria, la Marea Neagră

• Nu avem în Marea Neagră o percepție unitară din partea Bulgariei, Turciei și României în ceea ce privește amenințarea Rusiei. De aceea nu avem un demers colectiv Turcia-Bulgaria-România către NATO, în vederea unei posturi miliytare a alianței în România.
• Turcia își imaginează sau pretinde că își imaginează un condominium strategic cu Rusia la Marea Neagră. Acest condominium a existat în primii 15 ani după dispariția URSS. Cred că din 2008, de la invazia rusească din Georgia, acest condominium a devenit iluzoriu, iar astăzi este total iluzoriu, din cauză că puterea Rusiei la Marea Neagră este mult mai mare, incomparabil mai mare decât puterea Turciei. Dar Turcia, din motive de prestigiu național, continuă să se cramponeze de ideea acestui condominium. Iar asta împiedică Turcia să se adreseze NATO susținând demersurile României pentru o postură mai ridicată a alianței în Marea Neagră.
• Între timp, în ultimii 7-8 ani, a apărut o bază economică a parteneriatului strategic turco-rus. Rusia oferă Turciei un parteneriat economic foarte atractiv pentru care Europa și SUA nu au oferte echivalente. Rusia trimite milioane de vizite turistice în Turcia. Rusia e pe primul loc la aprovizionarea Turciei cu gaze, oferă Turciei perspective d ea deveni și țară de tranzit pentru gaze naturale. Este visul Turciei de a deveni hub de gaze naturale. Rusia construiește o centrală atomo-electrică, prima din istoria Turciei. Oferă o piață mare pentru produsele agro-alimentare turcești și pentru produsele din construcții.
• SUA provoacă Turciei o problemă de securitate foarte mare prin alianța SUA cu kurzii, pe care SUA nu o înțeleg suficient. Turcii sunt indignați de această chestiune. n plus, e și faptul că Gulen se adăpostește în SUA și nu e anchetat.
• Asta e o cauză pentru care Turcia nu se alătură României.
• Orice guvern bulgar trebuie să țină seama de o falie foarte mare a alegătorilor bulgari cu sentimente rusofile. Cel puțin 40% din electoratul bulgar are sentimente rusofile și nu consideră că Rusia prezintă o amenințare.
• Domnul Borisov este unul dintre cei mai pro-occidentali prim-miniștri din toată istoria Bulgariei. El a luat foarte multe decizii pro-occidentale în chestiuni care nu sfidează Rusia în mod direct.
• Pe de altă parte, același domn Borisov dorește și el, așa cum doresc și turcii, ca Bulgaria să devină țară de tranzit și chiar hub pentru gazele rusești.
• NATO și SUA, în nume propriu, au prezență navală la Marea Neagră.
• Întotdeauna este în strictă conformitate cu Convenția de la Montreux.
• Turcia este gardianul strâmtorilor, este și gardianul Convenției de la Montreux.
• Au existat idei, propuneri de modificare a Convenției, dar Turcia s-a opus întotdeauna cu maximă fermitate și toată lumea înțeles că poziția Turciei trebuie respectată. Dar în limitele acestei Convenții este perfect fezabil pentru SUA și NATO să mențină o prezență navală la Marea Neagră.

Diferențele majore dintre mobilizarea NATO la Marea Baltică și cea de la Marea Neagră

• România, pe bună dreptate, și eu susțin asta, propune ca frontul estic al NATO să devină coerent. Coerența este cuvântul-cheie. Situația actuală este dominată de incoerență deoarece NATO, ca alianță, are unități militare în zona baltică și poloneză, dar nu are în zona Mării Negre. Deosebirile sunt frapante.
• Există unități multilaterale NATO în cele trei state baltice și prezență americană foarte substanțială de trupe combatante în Polonia.
• Care sunt deosebirile? În zona baltică sunt trupe multinaționale NATO cu misiune combatantă. În zona Mării Negre sunt trupe cu misiuni de instrucție.
• În zona baltică, trupele combatante provin din zone nord-europene din NATO, țări cu mari tradiții militare. Țări anglo-saxone și germanice, cu tradițiile militare respective. În zona Mării Negre, noțiunea, la nivel abstract, este ca țări sudice să contribuie cu trupe: Italia, Grecia, Spania, Turcia. Nici aceste țări nu se grăbesc să contribuie. Prezența lor în Divizia și în Brigada multinațională în România este simbolică.
• Contingentul de trupe NATO din Lituania are ca națiune-cadru Germania, cel din Letonia pe Canada, iar cel din Estonia are ca națiune-cadru Marea Britanie. La noi, națiunea-cadru e România.
• Misiunea de poliție aeriană din zona baltică este mai substanțială decât la Marea Neagră.
• Iată de unde vine incoerența.
• România se străduie încă din 2014 să asigure această coerență. Progresul e foarte lent. Pe de altă parte, România are prezență americană cu ceea ce se cheamă „bocanci pe teren”. Ea este din partea SUA, ca aranjament bilateral americano-român – baza de la Deveselu, baza de la Kogălniceanu.

„Bătălia” dintre Franța și Germania. „Domnul Macron este izolat în Europa”

• Această situație de care mulți s-au temut, și eu m-am temut, cum că România ar putea să fie pusă în situația inconfortabilă de a alege o direcție sau alta, impusă de un centru de putere sau altul din Occident, nu a mai apărut. Și nu cred că va mai apărea pentru că au apărut alte evoluții. Una este scăderea puterii Germaniei de a-și impune punctul de vedere și de a obliga orice altă țară europeană să aleagă între influența americană și cea germană. Influența Germaniei a scăzut foarte mult în primul rând din cauza conducerii defectuaose a Germaniei de către doamna Merkel.
• Doamna Merkel este o conducătoare autoritară în propriul partid și în coaliția guvernamentală. Dar în afara partidului și a coaliției, poziția doamnei Merkel este în declin continuu.
• Germania nu mai are autoritatea de a-și impune punctul de vedere.
• Altă evoluție este că domnul Macron este izolat în Europa. Este hiperactiv, ventilează, caută să producă impresie artistică pe scenă, dar nu realizează nimic deoarece nimeni nu susține demersurile domnului Macron.
• Domnul Macron dorește să preia ștafeta conducerii europene de la doamna Merkel, mai ales după Brexit.
• Domnul Macron vrea să concureze cu Germania pentru accesul în grațiile politice ale Kremlinului, dar și pentru accesul la piața Rusiei. Vrea să determine politica europeană în raport cu Rusia, să constituie un sistem de apărare european. Nimic nu reușește. Are o opoziție pasivă din partea celor mai multe țări, inclusiv din partea Germaniei. Cel mai bun scut din partea României față de domnul Macron este Germania. Germania nu este atât de slăbită încât să nu poată contracara ambițiile personale ale domnului Macron. Statele scandinave sunt pro-americane. Domnul Macron se agită degeaba.
• Domnul Macron este o versiune contemporană a gaullismului, dar este un gaullism de categorie ușoară, superficial, lipsit de prestigiul și resursele pe care le avea Franța pe timpul lui de Gaulle.
• România are Parteneriatul strategic betonat cu SUA.
• Acestea sunt garanții de securitate pe termen mediu. Pe termen lung nimeni nu se încumetă să facă previziuni.
• România trebuie să continue cheltuielile de apărare, relația cu SUA. Constat că există în România un consens național cu privire la Parteneriatul strategic cu SUA și cu NATO.
• Rusia are propagandiștii ei, condotierii ei și aici, dar nu vă să aibă mare impact, cel puțin deocamdată.
• România trebuie să continue demersurile pentru coerența frontului estic, să asigure coerență în zona Mării Negre, să aducă Marea Neagră în aceeași sferă de angajament NATO de care beneficiază zona Baltică.

Ce a găsit Violeta Alexandru la Ministerul Muncii: M-a frapat indolența/ Nu au fost scanate toate cărțile de muncă. Cele scanate sunt ilizibile