Italia nu va ieşi „înainte de trei luni” din epidemia de COVID-19, care a făcut deja aproape 3.000 de morţi în această ţară, a declarat joi virusologul Massimo Galli, şeful Secţiei de boli infecţioase a principalului spital din Milano, relatează AFP.

Speranţa mea este să putem ieşi din această epidemie în cel mult trei luni de la aplicarea anumitor măsuri. Şi, este deja un termen terifiant”, a declarat el pentru presa italiană. „Nu este şi nu va fi o chestiune de scurtă durată, însă dacă se va întâmpla pe termen scurt, voi fi primul care mă voi bucura„, a adăugat el, potrivit Agerpres.

Italia a luat măsuri foarte stricte de izolare a populaţiei, cu închiderea instituţiilor de învăţământ şi a magazinelor neesenţiale.

Massimo Galli este o somitate în Italia, unde conduce Secţia de boli infecţioase a Spitalului Sacco din Milano, în Lombardia, regiunea din nordul peninsulei cea mai afectată de epidemie, cu aproape 2.000 de morţi şi peste 17.000 de cazuri.

Vaccinul este o speranţă, există 18 programe lansate pentru a obţine vaccinul. Ceva va ieşi din asta, sigur, dar mă îndoiesc că vom putea să stopăm epidemia şi să o depăşim în aşteptarea vaccinului„, a mai spus el. „Dacă avem noroc, vom obţine un vaccin probabil după lunile de vară, nu înainte„, a concluzionat Galli.

Noul coronavirus a făcut cel puţin 9.020 de decese în întreaga lume de la apariţia sa în decembrie, potrivit unui bilanţ AFP, stabilit pe baza unor surse oficiale, publicat joi, la ora 11:00 GMT.

Peste 217.510 de cazuri de infectare cu noul coronavirus au fost înregistrate în 157 de ţări şi teritorii de la începutul pandemiei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here