Zelenski insistă pe lângă cancelarul Merz să includă rachetele Taurus în ajutorul militar german pentru Ucraina

Sursa: X

Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a discutat cu cancelarul german Friedrich Merz în timpul vizitei efectuate la Berlin și despre rachetele Taurus, solicitate de Ucraina pentru a putea lovi în profunzime instalații militare și infrastructuri logistice ale armatei ruse, relatează joi agenția DPA, citată de Agerpres.

‘Chestiunea legată de Taurus a fost discutată în întâlnirea față în față între mine și cancelar’, a spus Zelenski la postul german RTL. ‘Se lucrează în această direcție, dar am convenit amândoi să nu discutăm public această chestiune în viitor’, a adăugat președintele ucrainean, asigurând că va respecta această promisiune.

Ucraina a primit până în prezent din partea aliaților săi occidentali rachete cu o rază de acțiune de circa 300 de kilometri, respectiv rachete americane ATACMS cu lansare terestră și de asemenea rachete britanice și franceze cu lansare aeriană Storm Shadow și SCALP. Dar Kievul insistă de mult timp pe lângă Berlin să-i transfere rachete Taurus, care au o rază de acțiune superioară, de peste 500 de kilometri, cu care ar putea lovi de asemenea podul Crimeei.

Fostul cancelar german, social-democratul Olaf Scholz, a respins această cerere a Kievului, argumentând că nu dorește o implicare a militarilor germani în conflictul din Ucraina, având în vedere că operațiunea de programare a rachetelor Taurus pentru lovirea țintelor poate necesita participarea militarilor germani pregătiți pentru operarea acestor rachete, la fel cum procedează militarii englezi și francezi cu rachetele Storm Shadow/SCALP.

Pe de altă parte, livrarea către Ucraina a unor astfel rachete aer-sol implică și dificultăți tehnice, întrucât forțele aeriene ucrainene nu dispun de platforma pentru a le lansa, astfel că ar fi nevoie de integrarea lor pe avioanele de luptă de care dispune Ucraina. Totuși, potrivit unor discuții între responsabili militari germani, interceptate și publicate de Rusia, modificările efectuate de militarii britanici pe avioanele Suhoi SU-27 ale armatei ucrainene pentru lansarea rachetelor Storm Shadow/SCALP permit de asemenea folosirea rachetelor Taurus.

Noul cancelar german de centru-dreapta Friedrich Merz s-a declarat înaintea preluării funcției favorabil transferului unor rachete Taurus către Ucraina. Dar, odată ajuns la conducerea guvernului, el s-a abținut să ia o asemenea decizie. În schimb, cancelarul german i-a promis miercuri președintelui Zelenski că va ajuta Ucraina să producă armament cu rază lungă de acțiune cu care să poată lovi ținte în profunzimea ariergardei ruse. De asemenea Ministerul german al Apărării a anunțat un nou pachet de ajutor militar pentru Ucraina, în valoare de cinci miliarde de euro.

Potrivit Kremlinului, abordarea noului cancelar german pare a fi ‘o încercare de a forța ucrainenii să continue să lupte’ și Germania intră în concurență cu Franța pentru rolul de țară cea mai belicoasă care ‘obstrucționează eforturile de soluționare pașnică’ a conflictului. La rândul său, ministrul rus de externe Serghei Lavrov a acuzat miercuri Germania că a devenit parte în conflict.

Lupta Europei pentru minerale militare