Talentul de showman a lui Putin este cunoscut de întreaga lume. Înot la minus 5 grade, judo şi demonstraţii de dans, curse de cai, etc. Dar să nu uităm nici concursurile de băut vodcă fără a-şi schimonosi faţa.
Toate acestea au adus puncte Rusiei din punctul de vedere al consideraţiei, simpatiei şi relaţiilor publice la nivelul opiniei publice mondiale după foştii lideri sovietici cu feţele posace, incapabili să vorbească.
Putin trebuie să ştie că atâta timp cât Rusia va oferi sprijin opresiunii pe care regimul Assad o exercită asupra propriului popor, nu este posibil ca în faţa opiniei publice din Turcia să câştige imaginea de ţară „prietenă şi aliată”. Pe plan oficial, atâta timp cât vor continua încălcările serioase ale acordului privind Idlib, precum continuarea atacurilor aeriene care par a aparţine lui Bashar al-Assad, dar există dovezi puternice că avioanele sunt pilotate de piloţi ruşi, nici sistemul S-400, şi nici avioanele Su-57 nu vor fi de ajuns pentru a considera Rusia un „partener de încredere”.
La toate drăgălăşeniile, precum a-i face cinste cu o îngheţată preşedintelui Erdoğan, trimiterea în spaţiu, ca astronaut, a unui turc, Putin a mai adăugat una la cel mai recent summit citând versete din Coran. Avertismentul lui Putin adresat musulmanilor cărora le-a amintit că sunt fraţi şi că trebuie să pună capăt confruntărilor este binevenit, fiind o problemă uitată la nivel mondial de comunitatea musulmană. Aceste versete există de secole, dar musulmanii continuă să se războiască cu musulmanii. A le auzi încă o dată spuse de Putin nu va folosi la nimic în afară de a ne fi ruşine.
Însă, Rusia ar putea să-i spună liderului musulman al Siriei, aliatul său politic, să oprească atacurile împotriva celor care se opun regimului musulman, unii moderaţi, alţii radicali, împotriva celor care s-au înghesuit cu soţii, cu copii, într-o palmă de pământ la Idlib. Problema lui Assad nu este Idlib, ci Rojava (Kurdistanul de Vest, regiune autonomă de facto în nordul şi nord-estul Siriei -n.trad.) nu sunt musulmanii chiar şi opozanţi ai regimului, ci SUA care pentru a apăra Israelul vor crearea unui stat al teroriştilor PKK.
Dar se vede că Rusia, candidată la a deveni o superputere, pentru a putea păstra Israelul (şi prin asta evreii din întreaga lume), este atentă să nu pronunţe mai mult de o singură dată sintagma „integritatea teritorială a Siriei”. Turcia declară că dacă nu se va institui o zonă conformă cu cerinţele sale va lăsa deoparte Statele Unite şi îşi va vedea de treabă, dar şi Putin, şi Rouhani par departe de a menţiona formule privind o operaţiune comună împotriva teroriştilor sau o operaţiune a regimului din sud împotriva teroriştilor PKK-PYD-YPG, (PYD-Partidul Uniunii Democratice, aripa siriană a PKK/YPG- Unitatea de Apărare a Poporului, aripa militară a PYD-n.trad.) în timp ce Turcia va înainta dinspre nord. Iranul aminteşte Turciei de Înţelegerea de la Adana din anul 1998. Turcia îşi aminteşte foarte bine acest acord, dar nu Turcia trebuie să-şi amintească, ci Siria.
Dacă Bashar al-Assad ar fi continuat să respecte acordul, lucrurile nu ar fi ajuns aici, Siria nu ar fi fost în pragul divizării. Mulţumim că în ţară nu avem nicio problemă cu citirea Coranului. Altfel, ar fi fost timpul să lăsăm vorba deoparte şi să ne apucăm de treabă şi să-i trimitem imediat în ţara lor pe refugiaţii sirieni.
Sursa: RADOR
