Ministerul Educaţiei a transmis, vineri, că la nivel naţional 108 unităţi de învăţământ (0,61% din numărul total) şi 3.576 de clase/grupe (2,6% din numărul total) funcţionează în sistem online. De asemenea, 26.974 de elevi/preşcolari (0,93% din numărul total) sunt pozitivi Covid-19 şi 7.307 persoane angajate în sistemul de învăţământ preuniversitar (2,7% din numărul total) sunt pozitive Covid-19.
Potrivit centralizării Ministerului Educaţiei, judeţele cu cele mai multe cazuri de COVID-19 în şcoli sunt Timiş, Bucureşti, Cluj şi Hunedoara, relatează News.ro.
În judeţul Timiş, sunt 1984 de elevi infectaţi, 446 de cadre didactice şi personal din şcoli. 293 de clase îâşi desfăşoară activitatea online, iar 28 de şcoli s-au închis şi predarea se face de asemenea în online.