AFP: Gérard Depardieu va fi judecat pentru acuzația de viol la Paris

Sursa: X

Un judecător de instrucție francez a dispus trimiterea actorului Gerard Depardieu, în vârstă de 76 de ani, în fața tribunalului penal din Paris pentru viol și agresiune sexuală asupra actriței Charlotte Arnould, transmite marți AFP care citează surse apropiate cazului.

„Este enorm. Sunt uşurată”, a fost mesajul postat de actriţă pe Instagram. Aceasta a depus o plângere în 2018, la câteva zile după evenimentele pe care le denunţă.

Legendarul actor francez, care susţine că a avut o relaţie consensuală cu actriţa, a fost deja condamnată la mijlocul lunii mai la o pedeapsă de 18 luni de închisoare cu suspendare pentru agresiunea sexuală asupra a două femei pe platourile de filmare ale producţiei „Les Volets verts” în 2021, o sentinţă pe care a atacat-o cu apel, informează Agerpres.ro.

„Ordonanţa judecătorului de instrucţie îl obligă pe Gerard Depardieu să se prezinte în faţa instanţei penale pentru agresiune sexuală şi viol prin penetrare digitală în două date, 7 şi 13 august 2018”, a declarat Carine Durrieu-Diebolt, avocata reclamantei.

„Clienta mea şi cu mine suntem uşurate şi încrezătoare. Aceasta este o formă de adevăr judiciar pentru Charlotte în timp ce aşteaptă procesul penal. Această ordonanţă este, de asemenea, un răspuns la acuzaţiile false formulate împotriva ei de o anumită parte a presei”, a adăugat ea.

Gérard Depardieu, care a menţionat faptul că a fost vorba despre o relaţie consensuală, este anchetat în acest caz din 16 decembrie 2020. Avocatul său, contactat de AFP, nu a comentat imediat.

Într-o scrisoare publicată în cotidianul Le Figaro în octombrie 2023, actorul a contestat acuzaţiile. „Niciodată, dar niciodată, nu am abuzat o femeie”, a declarat el, referindu-se la acuzaţiile lui Charlotte Arnould.

„O femeie a venit la mine acasă pentru prima dată, cu un pas uşor, urcând în camera mea de bunăvoie. Acum spune că a fost violată acolo”, a scris el. „Nu a existat niciodată vreo constrângere, violenţă sau protest între noi.”

Charlotte Arnould a depus iniţial o plângere în august 2018 la o secţie de jandarmerie din sudul Franţei, dar parchetul din Aix-en-Provence (sud-est) a renunţat ulterior la competenţă în favoarea parchetului din capitală.

După o clasare iniţială a cazului pentru „infracţiune insuficient fundamentată”, actriţa a depus o plângere civilă, ceea ce a dus la deschiderea unei anchete judiciare în vara anului 2020.

Gerard Depardieu, cunoscut în întreaga lume pentru rolurile sale din „Le dernier métro” (1980), „Cyrano de Bergerac” (1990), „Green Card” (1990) şi „1492: Cristofor Columb” (1992), este considerat o figură legendară a cinematografiei franceze.

Ordin de protecţie împotriva lui Marian Vanghelie. Ar fi ameninţat-o cu acte de violenţă pe Oana Niculescu Mizil, fosta sa parteneră de viață