Aproape 40 de milioane de francezi vor primi 100 de euro ca „indemnizație de inflație”

Sursa: Pixabay

Joi seara, la TF1, prim-ministrul francez a anunțat decizia luată pentru a-i ajuta pe francezii ale căror portofele sunt golite de creșterea prețurilor din mai multe sectoare, scrie Le Figaro.

<< Dar, în loc să anunțe o măsură referitoare în mod specific la combustibili, totuși, aflați în centrul problemei, Jean Castex a prezentat schița unei „indemnizații de inflație”, care ar trebui să permită susținerea tuturor celor mai fragile gospodării și nu doar sorijinirea șoferilor. Le Figaro prezintă detaliile cunoscute până acum.

Cine poate primi această compensație?

Jean Castex: „singura condiție ține de resurse”. În mod clar, pot beneficia toți angajații, pensionarii, meșteșugarii, lucrătorii independenți, fermierii, ucenicii și persoanele în căutarea unei slujbe, care câștigă mai puțin de 2.000 de euro net. Lucrătorii precari, fără normă întreagă, sunt, de asemenea, vizați, la fel și beneficiarii de asistență socială minimă.

În total, „două treimi din studenții francezi” sunt eligibili, potrivit lui Gabriel Attal, inclusiv „studenții bursieri și independenți fiscal de părinții lor”. Studenții care primesc alocații sunt, de asemenea, vizați, la fel și cei care lucrează, dar care câștigă mai puțin decât plafonul de 2000 de euro.

De reținut: pentru o gospodărie, nu veniturile combinate ale părinților contează în stabilirea eligibilității, ci cele ale fiecărei persoane. Dacă un cuplu primește 3000 de euro pentru doi, dar 1400 și 1600 de euro separat, cei doi membri vor primi bonusul de 100 de euro. Pentru a determina eligibilitatea unui angajat, luna care va fi analizată ar putea fi octombrie sau noiembrie, acest detaliu nu este încă clar: „este vorba de salariul în vigoare la momentul măsurii”. O altă precizare, compensarea nu este legată de deținerea sau nu a unui vehicul.

În total, 38 de milioane de francezi îndeplinesc această condiție privind resursele de care dispun și sunt eligibili, conform calculelor guvernamentale, inclusiv jumătate dintre angajați – 2.000 de euro fiind „salariul mediu”, a subliniat Jean Castex – și 13 milioane de pensionari.

Cât este compensația?

Compensația se ridică la 100 de euro. Este scutită de taxe, gratuită și va fi plătită o singură dată: prin urmare, nu este lunară.

Această sumă este echivalentă, conform apropiaților prim-ministrului, cu costul suplimentar generat de inflație pentru bugetul unei gospodării: trebuie să acopere, cu 80 de euro, „costul suplimentar mediu a 14.000 de kilometri pe an, în contextul creșterii prețurilor la combustibili”, potrivit Matignon. Restul de 20 de euro au de-a face cu „alte efecte inflaționiste”, inclusiv cele care cântăresc în factura pentru alimente.

Cum se va plăti despăgubirea?

Plata va fi „automată”, a anunțat Jean Castex, joi seară. Entitatea care plătește suma va fi diferită, în funcție de situația persoanei în cauză: astfel, vor fi angajatorii, în cazul angajaților; Urssaf, pentru lucrătorii independenți; Pôle emploi, pentru solicitanții de locuri de muncă; MSA, pentru fermieri; și fondurile de pensii, pentru pensionari.

De reținut că angajatorii nu vor avea de ales: vor avea „obligația, prin lege, de a plăti ajutorul”, a avertizat anturajul prim-ministrului. Acestea vor fi compensate printr-o reducere a contribuțiilor angajatorului. Executivul va introduce prevederi în bugetul rectificativ pentru 2021, care trebuie prezentat pe 4 noiembrie în Consiliul de Miniștri, precum și în bugetul de asigurări sociale. Se așteaptă, de asemenea, dispoziții de reglementare.

Când se va plăti despăgubirea?

Din nou, totul depinde de situația individului. Ajutorul va fi plătit „cât mai curând posibil”: angajații ar trebui să primească indemnizația din salariu la sfârșitul lunii decembrie, la fel și „majoritatea” persoanelor în cauză. Angajații din sistemul public vor primi banii în ianuarie. Pensionarii, la rândul lor, vor trebui să aștepte „pensiile din februarie”.

Cât costă această primă finanțele publice?

Statul bagă din nou mâna în buzunar și ar trebui să plătească aproximativ 3,8 miliarde de euro pentru a finanța această compensație. O sumă substanțială, dar care cântărește mai puțin decât costul reducerii taxelor (TVA, TICPE) pe combustibili: Bercy a estimat că o reducere de 20 de cenți ar fi costat aproximativ 10 miliarde de euro.

Reducerea impozitelor nu ar fi fost mai eficientă în combaterea inflației, a declarat, vineri dimineață, purtătorul de cuvânt al guvernului. La fel, ajutorul specific pentru combustibil ar fi fost dificil de implementat și puțin utilizat, potrivit lui Gabriel Attal.

Guvernul asigură că aceste noi cheltuieli nu vor pune în pericol echilibrul bugetar planificat: o parte din cost va fi compensată de „costul TVA suplimentar” generat de creșterea prețurilor, a spus Jean Castex. „Veniturile fiscale excedentare”, generate de creșterea puternică așteptată anul acesta, precum și orice eforturi ale guvernului vor fi folosite pentru a plăti restul. „Nu se depășește ținta” unui deficit de 5% din PIB în 2022, transmite Matignon. >>

ALEGERI ÎN FRANȚA | Echipa „din umbră” a lui Eric Zemmour. Pe lista secretă, apropiați ai extremei drepte, dar și un angajat al propagandei ruse

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here