AUDIO | Iulian Fota: Aș angaja un dialog cu Franța să ne explice de ce Rusia nu este o amenințare. Cum trebuie citit Art. 5 al NATO

Ridurile NATO au devenit vizibile în contextul Summitului NATO de la Londra, deși formarea lor nu a început în capitala Regatului Unit, ci cu ceva vreme înaintea startului discuțiilor dintre liderii țărilor membre.

Ce înseamnă asta mai exact, în ce măsură Alianța e afectată de tensiunile politice evidente și pe dimensiunea sa militară, și care e lectura corectă a celebrului art. 5 al din Tratat, mai ales în contextul actual?

Universul.net a stat de vorbă cu fostul consilier prezidențial Iulian Fota, care aduce în discuție un alt subiect fierbinte care a ridicat temperatura în interiorul NATO și care, inevitabil, împinge Bucureștiul spre logica inițierii unui dialog serios cu Parisul: dubiile exprimate de președintele Emmanuel Macron în chestiunea amenințării ruse.

Cu ce rămân România și regiunea după Summitul NATO de la Londra?

• Cu o preocupare în primul rând, poate chiar cu o îngrijorare pentru că totuși vârsta a început să se vadă pe fața Alianței, dacă pot să spun așa. NATO a sărbătorit 70 de ani și este o organizație remarcabilă, cu multe împliniri și realizări la activ. Pe de altă parte, parcă mai mult ca niciodată, de data asta s-au văzut tensiuni interne, s-au văzut diferențe de viziune între lideri importanți.
• Neînțelegeri întotdeauna au existat, dar erau reglementate în interior, erau bine sigilate, fără să răzbată în afară. De data asta, însă, au fost foarte vizibile.
• Chiar am avut impresia că sunt intenționat alimentate în mod neoficial de către unii sau alții. Acesta este un element pe care trebuie să-l luăm în calcul. Știu că nu ne place, știu că am vrea să vedem Alianța Nord-Atlantică mereu tânără, mereu viguroasă, dar de data asta încep să se vadă ridurile pe fața alianței.
• Asta nu înseamnă că alianța e disfuncțională, că nu își poate îndeplini sarcinile, dar înseamnă că începe să fie copleșită un pic de toate aceste schimbări din jurul său, iar ăsta e un element de incertitudine pe care înțelept ar fi să nu-l neglijăm.

Planurile de apărare pentru statele baltice și Polonia. Ce știm despre ele și ce măsură România este luată în calcul pentru așa ceva?

• Sunt două aspecte aici. Pe de o parte este planul operațional, pe de alta este polemica aceasta dintre Turcia, Polonia, baltici, care s-a dezvoltat în interiorul acestor planuri.
• Cât privește acum aspectul de ordin operațional. De când Rusia a început să se miște spre Europa, mai întâi cu războiul din Georgia, apoi cu anexarea Crimeei și tot ceea ce a făcut agresiv și ostil Rusia în Marea Neagră, NATO a început să se pregătească pentru vremuri mai proaste.
• Imediat după războiul din Georgia, polonezii și balticii au cerut acel plan de contingență. Pentru că au graniță cu Rusia, NATO a convenit încă din 2008 ca ei să intre primii într-un astfel de proces.
• Acum noi discutăm de conturarea și mai clară, și mai vizibilă a planurilor de apărare făcute de NATO după 2008. Planuri care ca și altădată, pe aceeași logică, sunt destinate mai întâi Poloniei și statelor baltice pentru că vulnerabilitatea lor este mai mare. Ele au graniță terestră cu Rusia, deci sunt o serie întreagă de scenarii proaste pe care rușii le pot pune acolo în aplicare. Iar într-o fază ulterioară, și alte state, precum România sau Bulgaria, ar urma să beneficieze de o astfel de planificare. Până în acest moment nu este ceva extravagant.
• Sunt planuri pe care NATO le actualizează și le completează, în funcție de scenarii, încă din 2008. Această secvențialitate, mai întâi Polonia și țările baltice, și ulterior ceilalți, Bulgaria, România, Turcia, este iarăși o chestie folosită de 11 ani și nu văd ceva extravagant.
• Bun, am putea discuta de ce acum 11 ani s-a ajuns la această concluzie – că nordul e mai expus decât sudul – dar asta e o discuție depășită.
• Aspectul celălalt mi se pare mai interesant. Și în trecut au existat mici contre, mici dispute între țările NATO și această tactică de blocare a planurilor unora pentru a obține pentru celălalt niște avantaje. Dar de fiecare dată discuțiile astea au rămas în interior, n-au fost cunoscute de opinia publică și în final s-a găsit soluția, s-a găsit compromisul și alianța arăta fără niciun rid pe față. Ei bine, de data asta aceste tensiuni au ieșit la suprafață. Bănuiala mea este că au fost date de una dintre părți, deci s-a știut cu voie de la împărăție, iar acesta e un lucru agravant.
• Eu mă ocup de NATO de 20 și ceva de ani, am lucrat la NATO, am participat la mai multe Summituri. Nu-mi aduc aminte de vreun Summit care să fi fost precedat de atât de multe discuții și dispute între liderii alianței. Uitați-vă ce am avut în preajma acestui Summit: domnul Trump pe o parte, domnul Macron pe partea cealaltă, domnul Erdogan.
• Am avut în 2003 o dispută între George W. Bush, pe de o parte, și liderii Franței, Germaniei, pe posibila intervenție a NATO în Irak, dar atunci discuțiile au fost de mai mică amploare, iar de-o parte și de alta s-au făcut eforturi ca tensiunile să fie estompate și să nu fie prea vizibile în spațiul public.
• De data asta parcă unii dintre lideri asta vor, anume să zdruncine cât mai mult NATO în special pentru beneficii interne. Vii tu, ca președinte al Franței, să spui că NATO este în moarte cerebrală doar pentru că ai o tensiune socială acasă și o situație ceva mai complicată cu principalul tău competitor politic? Parcă e un pic cam pra mult. Este un semn de bătrânețe al Organizației Nord-Atlantice și trebuie să fim atenți la el.
• NATO e viguros în continuare. Avem armate, avem capabilități, avem organizări superioare, deci din punctul acesta de vedere NATO ar putea să-și facă foarte bine treaba dacă este atacat și trebuie să răspundă militar.
• Dar răspunsul militar este o decizie politică, iar eu aș recomanda cititorilor din România să mai citească o dată articolul 5 (al Tratatului NATO). Articolul 5 nu obligă o țară la răspuns militar, dar multă lume cade în această capcană. Articolul 5 nu obligă la răspuns militar. El spune că dacă o țară este atacată e un atac la adresa tuturor și e acolo o formulare din care rezultă că pot acționa după cum este necesar. Păi formularea asta, care este destul de ambiguă și care de-a lungul timpului a stârnit foarte multe discuții, poate să genereze în egală măsură un răspuns politic, nu unul militar. Gândiți-vă că Luxemburg are, cred, două batalioane, toată armata.
• Articolul 5 obligă țările NATO în primul rând la solidaritate politică și asta poate să presupună, dar aici urmează decizia națională, și o reacție militară. De aceea sunt importanți liderii, pentru că ei dau ordine. Iar dacă liderii nu dau ordin, ce faci?

Instrumentele de care dispune NATO pentru intervenție în regiunea României, în situații critice

• NATO s-a pregătit până acum pentru astfel de situații, iar pregătirea militară este bine făcută. E în continuare o discrepanță de răspuns între flancul de nord și flancul de sud, dar per ansamblu NATO s-a mișcat. Uitați-vă în România, avem prezență aliată. La parada de 1 decembrie au fost 20 de state NATO reprezentate militar. Asta nu e o întâmplare, ci vine pe fondul unor pregătiri militare pe care alianța le-a făcut. Avem prezență sporită, echipamente și oameni, în zona Constanța, Deveselu.
• Din punct de vedere militar, NATO s-a mișcat și a încercat să țină pasul cu vremurile. Problema este că în ultimul an sau ultimii doi ani apar o serie întreagă de divergențe politice și ele mă îngrijorează foarte tare.
• Eu de exemplu aș angaja Franța într-un dialog bilateral, dacă Franța ar binevoi așa ceva, și ăsta poate fi un test, să-mi explice de ce pentru ea Rusia nu este o amenințare, că poate greșim noi. Poate că ăștia care spunem că Rusia e o amenințare avem argumente superficiale sau nu suntem în stare să înțelegem cum trebuie privită o amenințare în secolul XXI.
• Faptul că Franța vine și spune că pentru ea Rusia nu este o amenințare, nu e un element peste care poți trece ușor. Până la urmă, NATO asta face: gestionează amenințări existențiale la adresa statelor membre. Păi dacă Franța vine și spune că Rusia nu este amenințare – și înțelegem în sensul de amenințare existențială – și doar terorismul e pentru Franța o amenințare existențială, atunci, vrei-nu vrei, trebuie să accepți că ai totuși o problemă.
• Pe durata Summitului ceea ce s-a convenit este ca lucrurile astea să fie lămurite. Înțeleg că sunt niște pași care se vor face în perioada următoare. Deci NATO, la Londra, a antamat o discuție care nu va fi simplă, care va avea multe elemente delicate și care se va desfășura în perioada următoarelor luni, ani, vom vedea. Trebuie să o urmări, să vedem unde duce, și trebuie să ne implicăm foarte activ în această discuție.

Foto: INQUAM/Octav Ganea