În anii 1990, culturistul László Kovács lucra pentru Igor Korol, unul dintre cei mai influenți membri ai crimei organizate din Budapesta. La rândul său, Korol îi raporta principalului șef al lumii interlope ruse, Semion Moghilevici. Potrivit lui Kovács, Moghilevici apela uneori la serviciile sale ca și curier, o activitate care implica transferul unor sume mari de bani către șeful poliției, Sándor Pintér. Kovács afirmă că, în 1997, Moghilevici l-a folosit pe Pintér pentru a transfera sume și mai mari, care au fost probabil utilizate pentru a ajuta la finanțarea primei campanii electorale câștigătoare a lui Viktor Orbán. Orbán a fost prim-ministru în perioada 1998–2002, înainte de a reveni la putere în 2010. În ambele sale mandate, Pintér a ocupat funcția de ministru de interne, devenind astfel principalul responsabil pentru aplicarea legii în țară, dezvăuie The Insider (în engleză – AICI, în rusă – AICI).
Într-o conversație cu The Insider, Kovács a oferit detalii despre lumea interlopă din acei ani și, în contextul în care Orbán este mult în urma în sondaje înaintea alegerilor parlamentare din 12 aprilie, a promis că va depune mărturie oficială într-o instanță din Ungaria în cazul în care conducerea țării se va schimba.
„Livrările” săptămânale către șeful poliției din Ungaria
Numele meu este László Kovács. M-am născut în 1963 în Ucraina, dar tatăl meu este maghiar și vorbesc fluent limba maghiară. Sunt sportiv profesionist, culturist, însă în anii 1990 era necesar să îmi câștig existența cumva, iar în 1994 prietenul meu din copilărie, Alexandr Kiricianin, și cu mine am început o mică afacere de achiziții de vodcă din Ungaria și vânzarea ei în Ucraina.
Nu ne-a fost permis să facem comerț în liniște pentru mult timp. La un moment dat, în timp ce Kiricianin și cu mine luam prânzul într-o pizzerie din Budapesta, Igor Korol s-a așezat la masă împreună cu oamenii săi — vreo opt la număr. Atunci a început: „Cine sunteți voi? Acesta este orașul nostru. Noi controlăm totul aici. Toată lumea ne plătește”. Eu am răspuns: „Poate că toată lumea plătește, dar noi nu vom plăti”. Korol a încercat să-mi apese capul de masă, dar a eșuat — la acea vreme cântăream aproximativ 110 kilograme. Unul dintre oamenii săi m-a înjunghiat cu un cuțit. Rana nu a fost adâncă, dar a curs mult sânge. Discuția a continuat, iar eu nu aveam intenția să dau înapoi.
Apoi Korol mi-a spus că l-a impresionat comportamentul meu. Știa că vorbesc maghiara, în timp ce el și toți oamenii săi veniseră din Ucraina fără să cunoască niciun cuvânt în maghiară și aveau nevoie de un traducător. În cele din urmă, Korol mi-a oferit un loc de muncă.
Grupul lui Igor Korol se ocupa în principal cu șantajarea cluburilor de noapte pentru taxe de protecție. Aproape toată lumea plătea — fie către Korol, fie către un grup rival ucrainean, condus de Leonid Stitsiura. Ambele grupuri erau subordonate lui Semion Moghilevici — „Seva”, cum era poreclit — care la acea vreme se afla în apogeul puterii sale, fiind șeful tuturor șefilor. Locuia atunci în Budapesta și aproape niciodată nu-și părăsea vechea și luxoasa sa casă, opulent mobilată, de pe strada Benczúr. Mâncarea și femeile îi erau aduse acolo. Toate informațiile convergeau spre acel loc, iar toate deciziile se luau acolo. Seva avea grupuri peste tot: grupul Solnțevo în Rusia, precum și grupuri în întreaga Ucraină și în Statele Unite, deși eu despre acestea știam doar din auzite.
Deși Seva era șeful, nu îi plătea nimic. Pentru Seva, taxele de protecție de la cluburile de noapte erau mărunțiș. Nu îl interesau. El era concentrat pe operațiuni mult mai serioase, cu profituri de milioane. De exemplu, adăugau colorant în motorină și o vindeau ca ulei pentru încălzit, care la acea vreme nu era supus impozitării — colorantul putea fi ulterior îndepărtat cu ușurință, permițându-le să economisească milioane în taxe. Seva conducea această afacere împreună cu șeful de atunci al poliției din Ungaria, Sándor Pintér.
Legătura lui Seva cu Pintér nu se limita la afaceri. Ca șef al poliției, Pintér putea face să dispară orice dosar penal, iar Moghilevici îl plătea regulat pentru aceste servicii. Plățile trebuiau făcute frecvent, o dată sau de două ori pe săptămână, deoarece Budapesta anilor 1990 era precum Chicago acum un secol. Aproape că nu trecea săptămână fără să fie cineva împușcat sau aruncat în aer. Știu foarte bine despre aceste șpăgi, pentru că eu însumi acționam ca și curier.
Igor Korol și cu mine mergeam la biroul lui Moghilevici, unde acesta îi înmâna lui Igor un pachet mic (de obicei sume între 50.000 și 100.000 de dolari, deși eu nu le-am numărat niciodată). După aceea, trebuia să îl livrez lui „Șoni Bácsi” — aceasta era porecla lui Pintér, care înseamnă „Unchiul Șoni.” Mă duceam într-un loc stabilit: cel mai frecvent pe strada Wesselényi, dar uneori pe strada Petőfi Sándor. O mașină oprea la colț, de obicei o Škoda albastru-închis. Urcam pe bancheta din spate, unde Pintér era deja așezat, îi înmânam pachetul și coboram la următorul colț. Nici măcar nu vorbeam. Cel mult schimbam câteva cuvinte.
Ei aranjau cumva în prealabil pentru ce erau banii, iar mie nu mi se spuneau detaliile, deși uneori puteam ghici. Avea loc o crimă, apoi banii treceau prin mine. Desigur, trăgeam propriile concluzii. De exemplu, îmi amintesc de un ucrainean pe nume Slavik. A fost împușcat prin geamul mașinii, iar când i-am livrat banii lui Pintér, după aceea, am presupus că erau pentru a închide cazul. Aceasta a fost doar presupunerea mea, dar cazul a fost, într-adevăr, închis.
„Cea mai mare explozie din centrul Budapestei a fost organizată chiar de Pintér”
Uneori, Sándor Pintér nu se limita doar la a face cazurile să dispară — el organiza personal și asasinate. În 1995, de exemplu, a avut un conflict cu omul de afaceri József Prisztás, implicat în imobiliare. La acea vreme, Prisztás era unul dintre cei mai bogați oameni din Ungaria. Pintér pusese ochii pe una dintre clădirile lui Prisztás, dar acesta era un om foarte dur și independent — nu colabora niciodată cu poliția, își rezolva toate problemele singur și nu se temea de nimeni. A refuzat să vândă clădirea, iar negocierile tensionate au început imediat.
Prisztás l-a invitat pe Igor Korol împreună cu câțiva oameni de-ai săi pentru protecție. Eu eram acolo ca traducător. Întâlnirea a avut loc în Sectorul 5, la Hotel Korona. De partea lui Pintér se afla apropiatul său asociat Tamás Portik, care, împreună cu Pintér, fusese implicat în schema cu motorina și mai târziu s-a ocupat de toată „munca murdară” pentru el. Portik venise și el cu mai mulți oameni ai săi, iar discuția a fost extrem de tensionată. Toți au plecat de la masă nemulțumiți. Portik a spus că vor exista consecințe serioase: „Șoni Bácsi va fi foarte nemulțumit de refuzul tău”.
Aproximativ două săptămâni mai târziu, József Prisztás se urca în mașina sa — un jeep scump, călătorea fără pază — și chiar când a deschis ușa și a pus un picior înăuntru, un biciclist care trecea pe acolo a tras cu un pistol silențios și l-a lovit în cap. Mai târziu, instanța a stabilit că făptașul fusese József Roháč, cetățean slovac care lucra ca asasin pentru Portik.
O altă victimă a lui a fost József Boros. Acesta fusese un asociat al lui Pintér, Portik și Mogilevici în afacerea cu motorina și știa totul despre toată lumea. În 1998, a dat o declarație video în care a dezvăluit totul — cu nume, evenimente și date. La final, a spus că mai există o persoană, principalul participant la toate aceste evenimente, al cărui nume nu-l va dezvălui încă. Era clar pentru toată lumea că se referea la Pintér, șeful poliției.
Lui Boros i se promisese că înregistrarea nu va fi făcută publică, dar în câteva zile aceasta s-a răspândit în toată Budapesta — eu însumi am avut-o. Ce a urmat a fost același tipar: Pintér i-a dat ordin lui Portik, iar Portik l-a însărcinat pe Roháč. Roháč a plantat o bombă într-un Fiat vechi, abandonat de mult timp în centrul orașului, nu departe de biroul lui Boros. Boros mergea întotdeauna pe aceeași rută către serviciu, iar când a trecut pe lângă Fiat, Roháč, care aștepta ascuns în tufișuri, a apăsat butonul.
Explozia a fost groaznică. Nimic nu a mai rămas din Boros. Avocatul său a fost, de asemenea, ucis, împreună cu doi trecători, iar zeci de oameni au fost răniți. S-a întâmplat chiar în centrul orașului. Clădirile din jur păreau ca bombardate din aer.
„Sume mari erau destinate lui Orbán”
Așa cum am spus deja, pachetele de bani erau de obicei mici, dar în 1997 au început să apară sume mult mai mari: 300.000 de dolari, jumătate de milion și, odată, Moghilevici a predat o geantă mare de sport, din piele, conținând un milion de dolari. Toate aceste sume mari erau destinate „Vitia” — așa îl numea Moghilevici pe Orban. Orbán și Pintér erau deja apropiați la acea vreme, iar acest lucru nu era un secret pentru nimeni. Totuși, niciunul dintre ei nu a apărut vreodată la biroul lui Moghilevici — cel puțin eu nu i-am văzut acolo.
În 1998, erau programate alegeri parlamentare, iar Seva, desigur, conta pe ascensiunea lui Orbán la putere pentru a-i oferi libertate totală de acțiune. La început, părea că totul merge conform planului său. În 1998, când Orbán a câștigat, l-a numit imediat pe Pintér ministru de interne.
Seva trata îi trata pe unguri, în general, cu un dispreț deschis, iar pe politicieni în special. Orbán nu a făcut excepție. Seva putea să spună ușor ceva de genul: „Maghiarul ăla puturos trăiește din banii mei, va face ce spun eu sau îl voi distruge”. Nu cunosc toate detaliile relației lor — doar ce s-a discutat în prezența mea, în timpul întâlnirilor dintre și Moghilevici. Igor era, în general, foarte laconic, pe când lui Seva îi plăcea să vorbească.
Când Orbán a candidat, din opoziție, toate acele bombe și asasinate care scandalizau societatea îi creșteau ratingul. Dar odată ajuns la putere, foștii săi asociați și sponsori au devenit un obstacol și, cu ajutorul aceluiași Pintér, i-a eliminat rapid, trimițându-i pe toți la închisoare. Și Moghilevici însuși a fost nevoit să părăsească Ungaria. Din câte știu eu, s-a mutat în Rusia.
Ar fi putut autoritățile ruse folosi materialele compromițătoare pe care Moghilevici le are despre Orbán? Nu am informații de încredere în acest sens, dar cu siguranță ar fi putut.
„Scările erau inundate cu sângele meu”
În 1998, m-am certat cu Igor Korol. Totul a început când prietenul meu din copilărie, — același cu care începusem afacerea cu vodca — m-a sunat cu voce tremurândă și m-a rugat să vin imediat la el. Mi-a spus de un orășel din apropiere de Budapesta.
L-am găsit bătut crunt, cu coastele rupte. Mașina, ceasul și banii îi fuseseră luați, iar lui i s-a spus că trebuie să aducă încă 100.000 de dolari, cu amenințarea că întreaga familie va fi ucisă dacă nu o va face.
Desigur, după asta m-am dus imediat la Igor Korol și l-am înfruntat. I-am spus: „Avem o relație bazată pe încredere. Te porți ca și cum am fi prieteni. Eu am avut grijă de soția ta la maternitate. Te-am ajutat mereu. Și permiți să i se întâmple asta prietenului meu?” El a răspuns pe un ton cinic: „Așa am decis”.
Atunci i-am oferit mașina mea, care era mai bună și mai scumpă decât cea pe care o furaseră, ca să poată lua mașina mea și să-i dea înapoi lui Kiricianin. Igor a refuzat și chiar s-a purtat ca și cum oferta mea l-ar fi ofensat.
Știam care dintre oamenii lui Igor luase mașina și știam unde locuia. M-am dus acolo, l-am scos din mașină, m-am urcat eu la volan și i-am returnat-o lui Kiricianin.
Câteva ore mai târziu, am primit un telefon — nu de la Igor personal, ci de la oamenii lui. Mi-au cerut o întâlnire. Ne-am întâlnit, iar ei au spus: „Dacă te crezi așa de erou, atunci predă și mașina ta”. Atunci m-am enervat. Le-am spus: „Ar fi trebuit să o luați când v-am oferit-o. Acum nu veți primi nimic”.
După aceea, Igor a început să mă sune, amenințându-mă. I-am spus: „Nu mă mai presați, pentru că nu uitați că știu multe. Dacă continuați, voi și Pintér veți ajunge la închisoare”.
Am înțeles că asta ar avea consecințe, dar credeam că cel mai rău lucru pe care l-ar face ar fi să-mi spargă mașina. În schimb, pe 23 decembrie, doi bărbați s-au urcat în mașina mea. Unul mi-a pus un garou în jurul gâtului, iar celălalt a început să mă înjunghie cu un cuțit. La început am opus rezistență, dar apoi am realizat că nu voi ieși viu din mașină, așa că am făcut pe leșinatul. Am auzit pe cineva spunând în rusă ceva de genul: „Gata treaba” și au plecat.
Mi-au lovit o arteră și sângeram. Cu ultimele puteri, am ajuns la apartamentul meu de la etajul cinci. Scările erau inundate cu sângele meu. Odată ce am ajuns în interior, am început să îmi pierd cunoștința. Mai târziu mi s-a spus că a fost un miracol că am supraviețuit, pentru că pierdusem 3,5 litri de sânge. Pentru o persoană obișnuită, asta ar fi fost fatal, dar fiindcă eram culturist, cântăream aproximativ 120 de kilograme și aveam multe substanțe în corp — steroizi și altele — asta m-a salvat.
În cele din urmă, nu doar că am supraviețuit, dar m-am și recuperat, iar într-un an deja concuram din nou. M-am dedicat complet sportului: pregătind alți sportivi pentru competiții, vânzând produse pentru nutriție sportivă și câștigând un trai decent. În mod ciudat, Korol și oamenii lui au încetat să mă mai deranjeze.
În 2001, Igor Korol a dat afară un alt asociat apropiat – pe Igor Radcenko – și Radcenko mi-a cerut să-l includ în afacerea mea. Am acceptat cu condiția să-mi povestească tot ce se întâmplase, și mi-a spus totul așa cum era, inclusiv că Igor Korol fusese cel care inițiase tentativa de omor asupra mea.
Asta m-a scos complet din minți din nou. Am început să-l sun pe Korol, cerând o întâlnire personală, aruncându-i cele mai dure insulte. În circumstanțe normale, chiar o mică parte din asta ar fi fost suficient pentru ca el să mă ucidă, dar în schimb a încercat să mă calmeze, m-a rugat să las lucrurile baltă și chiar și-a schimbat numerele de telefon. Apoi unul dintre asociații săi m-a rugat să mă opresc, pentru că telefoanele noastre erau monitorizate, iar dacă ne-am fi întâlnit, poliția ar fi intervenit imediat.
În cele din urmă, Korol a fost împiedicat să reintre în Ungaria când a încercat să se întoarcă din străinătate. Și același lucru s-a întâmplat pentru toți cei implicați în crima organizată: unii au fost expulzați, alții închiși.
În cele din urmă, a venit și rândul meu. La cererea lui Sandor Pinter, am fost condamnat la șapte ani de închisoare pe o acuzație fabricată. Am fost acuzat de răpire, deși au existat martori care au declarat în instanță că nu am răpit pe nimeni. În timp ce eram în închisoare, anchetatorii au venit să mă vadă și au vrut să le spun totul. Le-am explicat: „Înțelegeți că Sándor Pintér este practic superiorul vostru. Dacă credeți că puteți acționa pe baza oricărei informații pe care v-o dau, atunci sunteți foarte naivi”.
Totuși, când se va schimba guvernul din Ungaria, voi depune absolut mărturie în instanță. Îmi doresc foarte mult să-l privesc în ochi pe Sándor Pintér.
