Barna: E o coaliţie, dar sunt optimist / Congers, în septembrie. Ce spune despre candidatură

Foto: INQUAM/George Călin

Preşedintele USR, Dan Barna, a afirmat, vineri, la Sibiu, că în USR PLUS ”lucrurile nu sunt simple”, find o coaliţie, însă fuziunea a fost finalizată cu succes, chiar dacă mulţi ”au încercat să bage beţe prin gard”. Congresul formaţiunii va avea loc în septembrie, iar Barna anuţă că va candida, transmite News.ro.

”Această fuziune care a durat aproape 2 ani a ajuns la un rezultat şi sunt foarte încântat la nivel persoanal că un proiect în care am crezut şi care nu a fost simplu – pentru că au fost foarte mulţi de-a lungul timpului care au încercat să bage beţe prin gard – am reuşit să avem acest proiect finalizat”, a declarat, vineri, la Sibiu, Dan Barna, întrebat despre USR PLUS.

Vicepremierul a precizat că USR PLUS este al treilea partid din România şi este ”foarte optimist” în legătură c eoluţia formaţiunii.

”USR PLUS este în momentul de faţă partidul care are energia de modernizare şi de reformă. E o coaliţie, lucrurile nu sunt simple, dar sunt optimist şi sunt foarte mulţumit că fuziunea s-a finalizat”, a mai afirmat Barna.

Acesta a anunţat că, până la finalul lunii iunie, vor exista aleheri în toate filialele locale, iar la începutul unii septembrie va exista Congresul formaţiunii.

Întregat dacă va candida, Barna a afirmat: ”Este un proiect la care am muncit oarte mult timp şi doresc să-l duc mai departe”.

Comments are closed.