Acasă Coronavirus Pagina 630

Coronavirus

Chirurg: Unde sunt epidemiologii, managerii? În case, ca șoarecii. Dacă rebuie să operăm, vom fi contaminaţi.

Un chirurg de la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Ploieşti acuză lipsa echipamentului complet de protecţie, dar şi a protocoalelor pe care trebuie să le urmeze cadrele medicale care intră în sala de operaţii pentru a face intervenţii la pacienţii suspecţi de Covid-19. „În spital nu este nimeni care este in stare să...

Grupul pentru Comunicare Strategică infirmă categoric că Bucureștiul s-ar „închide” sau ar intra în carantină

Autoritățile infirmă „categoric” că Bucureștiul s-ar „închide” sau ar intra în carantină și fac un apel la români să se informeze doar din surse oficiale. Aceasta, în condițiile în care informații false „sunt transmise în mod sistematic” pe rețelele sociale sau prin intermediul unor publicații, avertizează Grupul pentru Comunicare Strategică. „Infirmăm în mod categoric...

Experți: În Spania, epidemia se răspândeşte mai repede şi la scară mai largă decât în Italia

Spania raportează o creştere a deceselor provocate de coronavirus mai mare decât au avut China şi Italia. Experţii susţin că acesta este abia începutul, iar impactul epidemiei va fi tot mai mare. Spre deosebire de Italia, cazurile din Spania sunt răspândite în mai multe regiuni. Când vezi dezastrul din Italia nu poţi decât să...

Bilanțul Covid-19: O nouă zi grea

Alte 320 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus au fost înregistrate în România în ultimele 24 de ore, ajungându-se la un total de 23.400 de îmbolnăviri, a anunţat, vineri, Grupul de Comunicare Strategică (GCS), citat de Agerpres.La terapie intensivă sunt internaţi 184 de pacienţi. În intervalul 18.06.2020 (10:00) – 19.06.2020 (10:00) au fost înregistrate 11...

World Economic Forum: Substanțe de curățat care ucid coronavirusul

O instituție din SUA ne oferă mai multe sfaturi de igienizare prin care putem ține la distanță sau distruge coronavirusul, potrivit World Economic Forum (WEF). Centrul pentru Controlul și Prevenirea Bolilor (CCPB) recomandă dezinfectarea zilnică a suprafețelor atinse frecvent, cum ar fi mese, butoane, comutatoare, blaturi, mânere, birouri, telefoane, tastaturi, toalete, robinete și chiuvete.

Principala caracteristică a noii tulpini de coronavirus care închide Beijingul

China a publicat vineri genomul coronavirusului descoperit într-un recent focar de infecţie din Beijing - care ar prezenta asemnări cu tulpina europeană - şi a raportat 25 de noi contaminări la Beijing, relatează AFP, preluată de News.ro. Locuitorii Beijingului au revenit la o viaţă aproape normală, după două luni fără contaminări. Însă o reapariţie...

Alte cinci cazuri de coronavirus confirmate în România. Bilanțul a ajuns la 44

breaking news
​Alte cinci cazuri de coronavirus au fost confirmate în România. Bilanțul îmbolnăvirilor a ajuns la 44. Este vorba de 5 bărbați de 22, 30, 34, 36 și 57 de ani veniți din Italia în data de 9.03.2020, care au fost carantinati în Arad imediat, la sosire.

Replica șefului OMS, după ce Trump a acuzat Organizația că face jocurile Chinei

Directorul Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), Tedros Adhanom Ghebreyesus, a cerut miercuri ca pandemia de COVID-19 să nu fie "politizată", după ce marţi preşedintele american Donald Trump a acuzat agenţia ONU că este prea apropiată de China şi a gestionat prost epidemia, relatează AFP şi Reuters, citate de Agerpres. „Să nu politizăm virusul”, a...

Cel mai mare salt în numărul de îmbolnăviri cu COVID 19, în România. 308 cazuri în ultimele 24 de ore

308 noi cazuri de Covid-19 au fost depistate în România, de la ultima raportare, de ieri, trasnmisă de autorități. Pacienții nou confirmați au vârsta cuprinsă între 0 și 89 de ani. Numărul total a ajuns la 1.760 de persoane infectate, depistate pe teritoriul României. Numărul celor decedați a ajuns la 38, în spitale din Craiova, București,...

Vaccin pentru coronavirus, testat cu succes

O echipă de cercetători de la universitatea Imperial College din Londra crede că este foarte aproape de a putea dezvolta un vaccin împotriva COVID-19, după ce a fost testat cu succes pe şoarecii din laborator, informează sâmbătă The Daily Express citat de EFE, preluat de Agerpres. Echipa condusă de Robin Shattock, expert în Infecţii...

CELE MAI CITITE