Un medic de familie explică cum este posibil ca un copil să primească mai multe diagnostice într-o săptămână: Circulă multe tulpini în paralel, iar măsurile sanitare sunt zero
Un medic de familie din Sibiu explică părinţilor cum este posibil ca un copil să primească trei – patru diagnostice într-o săptămână, chiar două într-o zi: infecţii multiple cu diferite perioade de incubaţie, sau complicaţii. Medicul face apel la părinţi să fie atenţi la copii şi să-i ocrotească pentru că circulă multe tulpini în paralel, iar măsurile sanitare sunt...
Colegiul Medicilor cere suplimentarea numărului de locuri la rezidenţiat pentru medicina de familie. 3.000 de medici de familie se vor pensiona în următorii cinci ani
Colegiul Medicilor din România (CMR) solicită suplimentarea numărului de locuri la rezidenţiat aferente specialităţii de medicină de familie, argumentând că acele 321 de locuri scoase la concurs în acest an sunt insuficiente în condiţiile în care, în următorii cinci ani, circa 3.000 de medici ar ajunge la vârsta de pensionare, informează News.ro.
Colegiul Medicilor din România atrage atenţia, într-un comunicat...
Alexandru Rafila, bilanț după un an la Ministerul Sănătății: Distrugerea a 6 milioane de doze de vaccin anti-COVID, o situaţie greu de acceptat
La un an de când a preluat mandatul la Ministerul Sănătăţii, Alexandru Rafila a trecut în revistă schimbările pe care le consideră cele mai importante. Ministrul Sănătăţii spune că centrele ambulatorii deschise anul trecut în pandemie pentru pacienţii cu COVID- 19 şi finalizarea listei celor 25 de spitale care vor fi reabilitate cu fonduri prin PNRR se regăsesc printre...
VIDEO | Succesul dietei depinde și de cum gândim
Asociezi tortul de ciocolată cu vinovăția sau cu sărbătoarea? Răspunsul tău va avea consecințe surprinzătoare asupra succesului dietei tale, spune David Robson, autorul cărții „The Expectation Effect: How Your Mindset Can Transform Your Life”.
În cel mai recent episod Rethink al BBC Reel, el explică modul în care gândurile noastre pot modela puternic răspunsul organismului nostru la alimente – și...
Creştere spectaculoasă a numărului cazurilor de copii diagnosticaţi cu diabet zaharat de tip 1, după pandemie
Prof Dr. Adrian Vlad de la UMF Victor Babeş Timişoara, medic primar diabet, nutriţie şi boli metabolice, a declarat pentru News.ro că fenomenul care a apărut după anii de pandemie este o creştere spectaculoasă de 31% a incidenţei cazurilor de diabet zaharat de tip 1 la copii, în 2021 faţă de anul 2019. Medicul vorbeşte despre o serie întreagă...
Marea Britanie anunță ce eficiență are vaccinul împotriva variolei maimuței
O singură doză de vaccin împotriva variolei maimuţelor oferă o protecţie de 78% împotriva virusului, potrivit datelor publicate marţi de Marea Britanie, despre care oficialii din domeniul sănătăţii au spus că este cea mai puternică dovadă de până acum a eficienţei acestuia, relatează Reuters, citată de News.ro.
Cazurile de variola maimuţei au rămas scăzute, dar Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS)...
Agenţii patogeni care pot provoca viitoare pandemii – studiu OMS
Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a anunţat luni că a reunit peste 300 de experţi care vor avea misiunea de a întocmi o nouă listă cu agenţii patogeni susceptibili să cauzeze epidemii şi pandemii, şi de a studia ameninţările ce ar putea să apară de la virusuri necunoscute, informează AFP, citată de Agerpres.
Obiectivul OMS este acela de a actualiza...
Spitalele din România, sufocate de copii afectați de virusul sincițial respirator. Mulți pacienți au nevoie de oxigen
Dr. Carmen Zapucioiu, medic primar pediatru şi medic specialist în pneumologie pediatrică la Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii Grigore Alexandrescu din Capitală a declarat pentru News.ro că la unitatea de primiri urgenţe ajung zilnic în jur de 400 de copii care au boli respiratorii şi că secţiile de specialitate sunt arhipline. Cei mai mulţi dintre copii rămân internaţi...
BTA | Misterul longevității seniorilor din Balcani. Cine sunt centenarii României
Longevitatea rămâne un mister până în ziua de azi, iar oameni de ştiinţă din întreaga lume continuă să caute răspunsuri la întrebarea dacă genele, mediul înconjurător sau un alt factor determină capacitatea unor oameni de a trăi mai mult de un secol şi de a-i uimi adesea pe alţii cu tăria lor de caracter, notează Agerpres.
Centenarii nu lipsesc nici...
Ce au descoperit cercetătorii la fumătorii de canabis
Fumatul de canabis ar putea fi mai dăunător pentru plămâni decât tutunul, potrivit unui studiu canadian realizat pe un eşantion redus şi publicat marţi în revista Radiology, informează AFP, citată de Agerpres.
Cercetători de la universitatea şi spitalul din Ottawa au examinat radiografiile pulmonare a 56 de fumători de canabis, a 57 de nefumători şi a 33 de persoane care...





















