The NY Times a intervievat mai mulți soldați ruși, care au declarat că se confruntă cu o luptă crâncenă în încercarea lor de a alunga forțele ucrainene de pe-o fărâmă de pământ rusesc. Civilii blocați pe front se tem de o catastrofă.
Un comandant al forțelor speciale ruse a luptat pe patru fronturi în estul Ucrainei după ce s-a alăturat invaziei Rusiei în urmă cu aproape trei ani. Acesta a declarat că cele mai feroce lupte pe care le-a văzut se desfășoară acum acasă, în timp ce armata rusă se chinuie să elibereze o fărâmă de teritoriu național de forțele ucrainene.
Lupta prelungită pentru orașul rusesc ocupat Sudja și zona rurală înconjurătoare a devenit, în mod neașteptat, unul dintre punctele centrale ale unui război purtat pentru soarta statului ucrainean. Ambele părți au angajat o parte semnificativă din rezervele lor limitate pentru a controla Sudja, o localitate cândva liniștită din regiunea Kursk, aproape de granița dintre cele două țări.
„Acestea sunt cele mai brutale bătălii, nu am văzut așa ceva în timpul întregii operațiuni militare speciale”, a declarat comandantul, care conduce aproximativ 200 de oameni care luptă în Kursk, într-un interviu acordat în apropierea liniei frontului la sfârșitul anului trecut, folosind eufemismul Kremlinului pentru război. El a cerut să fie identificat doar prin numele său de cod, Hades, în conformitate cu protocolul militar.
Ambele părți consideră că Kursk este un teritoriu indispensabil, un element important în așteptatele negocieri de pace promise de președintele Donald Trump. Analiștii militari spun că forțele ucrainene au vărsat de atunci unele dintre cele mai bune rezerve ale lor în Kursk, sperând să folosească cucerirea acestuia ca monedă de schimb în negocieri.
Pentru președintele Rusiei, Vladimir Putin, incursiunea ucraineană – prima invazie a teritoriului rus de la cel de-al Doilea Război Mondial – a fost un nesfârșit motiv de rușine. El este hotărât să împingă Ucraina afara graniței, astfel încât să nu fie nevoit să facă nicio concesie pentru a obține teritoriul înapoi, iar Moscova a desfășurat zeci de mii de soldați, inclusiv recruți și aliați nord-coreeni, pentru a respinge trupele ucrainene, potrivit oficialilor americani.
Ucrainenii „au vrut să conducă discuțiile de pe-o poziție de forță”, a declarat generalul locotenent Apti Alaudinov, comandantul unității de forțe speciale Ahmat din Cecenia, într-un interviu din decembrie. „Când va veni momentul discuțiilor, nu este clar dacă vor mai putea spune că sunt aici”.
Cu o miză atât de mare, soldații ruși care luptă în Kursk cred că luptele sunt pe cale să devină și mai sângeroase.
„Ne așteptăm la Bakhmut 2.0”, a declarat Hades, comandantul rus care servește în Ahmat, care este format în mare parte din rămășițele paramilitarilor Wagner.
Bahmut este un oraș ucrainean ale cărui ruine Wagner le-a capturat în 2023, după un asalt de nouă luni cu prețul a zeci de mii de victime. Confruntarea a fost emblematică pentru strategia ucraineană de rezistență și luptă, chiar și în fața forței de muncă și de foc superioare a Rusiei.
Un alt comandant rus, care a ținut să-și păstreze anonimatul din motive de securitate, a declarat că prețul unei confruntări ar fi uluitor. Vărsarea de sânge, victimele, sunt „inimaginabile”, a spus el.
Un fotograf care lucrează pentru The New York Times a avut acces în Kursk la sfârșitul anului trecut și i s-a permis să intervieveze și să fotografieze soldați ruși dintr-un spital și în apropierea liniei frontului, precum și civili, unii care și-au părăsit satele și alții care au rămas în urmă.
Unii dintre soldații intervievați erau veterani Wagner care s-au alăturat Ahmat după revolta eșuată a liderului mercenarilor, Evgheni Prigojin. Ei au declarat că unitatea de forțe speciale cu sediul în Cecenia seamănă cel mai mult cu structura liberă a fostei lor forțe paramilitare.
Alți soldați intervievați erau voluntari recenți care s-au înrolat pentru a profita de bonusurile de înscriere în creștere. Aceștia au declarat că oportunitatea de-a lupta în propria lor țară a reprezentat un stimulent suplimentar pentru a se alătura unui război ale cărui obiective sau cauze mai largi păreau vagi.
„Acesta este pământul nostru, aceștia sunt oamenii și valorile noastre”, a declarat Aleksandr, un soldat rus sub contract care a fost rănit de o luptă cu mortiere în Kursk, în cadrul unui interviu la un centru medical. „Trebuie să luptăm pentru ele”.
De când a început invazia ucraineană, în urmă cu șase luni, ambele părți au suferit pierderi grele în terenul expus și plat din Kursk, punctat de sate mici, deși armatele își urmăresc îndeaproape rata victimelor. Rusia a reușit să recupereze aproximativ 60 % din cei aproximativ 800 de kilometri pătrați capturați inițial de Ucraina.
Între cele două armate se află aproximativ 2 000 – 3 000 de civili ruși, care au fost prinși în capcană de viteza avansului inițial ucrainean și de eșecul guvernului rus de a organiza o evacuare.
Analiștii și rudele locuitorilor din Sudja se tem că dependența armatei ruse de bombardamentele grele și hotărârea Ucrainei de-a apăra orașul amenință cu o catastrofă umanitară la un nivel nemaiîntâlnit în Rusia de la războiul civil din Cecenia din anii 1990. La sfârșitul lunii ianuarie, forțele ruse se aflau la doar câteva mile de centrul orașului.
În Ucraina, invazia rusă a provocat suferințe civile la o scară mult mai mare, atacând clădiri rezidențiale, spitale, biserici și o serie de instalații energetice.
Pasi Paroinen, analist militar la compania de cercetare Black Bird Group, cu sediul în Finlanda, a declarat că asaltul rusesc asupra Sudja va fi costisitor atât pentru soldați, cât și pentru civili, deoarece Ucraina a desfășurat în Kursk cea mai puternică forță a sa.
Liubov, mamă a patru copii, face parte dintr-un grup de locuitori din Kursk care solicită public de luni de zile un coridor umanitar pentru evacuarea rudelor blocate în Sudja. Ea a declarat că se teme că asaltul asupra orașului îi va lăsa pe părinții ei și pe ceilalți de acolo cu șanse mici de supraviețuire.
„În momentul în care trupele ruse vor intra în așezări, din case vor rămâne doar praful și pulberea”, a declarat ea într-un interviu, adăugând: „Acesta este un sistem de salvare îngrozitor”.
Scenele apocaliptice descrise de civilii care au scăpat din satele din jurul Sudja prefigurează intensitatea bătăliei iminente pentru oraș.
În cadrul interviurilor, acești civili au oferit relatări mixte despre ocupația ucraineană.
Zoia, în vârstă de 64 de ani, a descris prietenia inițială a soldaților ucraineni care i-au ocupat satul, Pogrebki, pe 12 august. Ea a spus că primii soldați care au venit la ea acasă i-au dat soțului ei un pachet de țigări și i-au oferit ajutorul.
„Au fost niște băieți foarte drăguți”, a spus ea.
(Zoia și alți civili care au fost intervievați sunt identificați prin prenumele lor doar pentru a-i proteja împotriva legilor cenzurii rusești).
Această camaraderie a dispărut pe măsură ce luptele s-au intensificat, potrivit celor care au fugit. Soldații ucraineni au început să considere civilii ruși drept un obstacol sau, mai rău, drept potențiali informatori care le-ar putea dezvălui pozițiile.
Zoia și soțul ei au rămas fără hrană și s-au hrănit ocazional cu cartofi congelați pe care îi scoteau din grădina lor. În timpul uneia dintre aceste misiuni, o dronă a explodat lângă soțul ei. Acesta a murit în brațele ei câteva minute mai târziu, a spus ea.
Zoia și-a petrecut cea mai mare parte a timpului refugiindu-se de bombardamentele constante în pivnița sa, o fâșie de întuneric care o făcea să aibă halucinații și să-și piardă temporar simțul vederii și al timpului. Foamea a împins-o în cele din urmă să încerce o evadare.
„Nu mai aveam unde să trăiesc, era atât de înfricoșător acolo, totul era distrus”, a spus ea într-un interviu.
Ea a spus că a mers opt kilometri prin câmpuri pline de tancuri rusești distruse și soldați morți înainte de-a ajunge la pozițiile rusești în noiembrie.
O altă femeie pe nume Natalia, în vârstă de 69 de ani, care folosește un scaun cu rotile, a povestit o experiență similară.
Ea a spus că soldații ucraineni i-au adus inițial pâine, apă și insulină pentru diabetul ei după ce i-au ocupat satul Novoivanovka. Soldații se opreau ocazional pentru a discuta la o ceașcă de ceai.
Tratamentul s-a înrăutățit pe măsură ce luptele s-au apropiat.
Ea a declarat într-un interviu că soțul ei a murit după ce a fost împușcat de un soldat ucrainean. Relatarea sa nu a putut fi verificată în mod independent, iar Ucraina a declarat în repetate rânduri că aderă la legile umanitare în Kursk.
În noiembrie, Natalia se adăpostise într-un subsol din țara nimănui. Într-o zi, a spus ea, un grup de recunoaștere rus a ajuns la casa ei și i-a spus că singura ei șansă de supraviețuire este să fugă.
„Au spus: «Vă rog să plecați, oricum puteți, altfel veți muri»”, a spus Natalia.
Locuitorii din Sudja se tem acum că rudele lor prinse în capcană vor trece prin greutăți similare.
La începutul lunii februarie, o rachetă a lovit școala-internat din Sudja, care adăpostea aproximativ 100 de persoane strămutate din satele periferice. Ambele părți s-au învinovățit reciproc pentru atac.
Cel puțin patru persoane au murit în urma atacului. Soldații ucraineni au evacuat supraviețuitorii în Ucraina.
„Nu știm de unde a venit racheta”, a declarat Iulia, o rusoaică ai cărei părinți au supraviețuit atacului. Ea a spus că soldații ucraineni „au venit și au ajutat la scoaterea oamenilor din dărâmături și ne-au salvat oamenii”.
Un bărbat rus pe nume Serghei a declarat că mesajele video de la familia din oraș au ajuns uneori la el după ocuparea acestuia. De-a lungul lunilor, a spus el, le-a văzut părul albindu-se, trupurile slăbindu-se și sunetele exploziilor devenind din ce în ce mai puternice.
„Îmi pare rău că plâng”, a spus sora sa într-o înregistrare video consultată de The NY Times, felicitându-l pe Serghei cu ocazia zilei sale de naștere. „Mi-aș fi dorit s-o pot face personal, cel puțin prin telefon. Mereu te-ai plâns că sun prea puțin”.
„Mama nu te poate felicita, pentru că se chinuie să urce scările. Ea este aproape întotdeauna în subsol”, a adăugat sora. „Ea se alătură felicitărilor mele”.
În cele din urmă, clipurile au devenit prea dureroase pentru a fi vizionate, a spus Serghei, ceea ce l-a determinat să treacă la transmiterea de mesaje ocazionale.
Două decizii deopotrivă prostești și imorale: războaie tarifare și tăierea ajutoarelor
