Lamentabila decizie a administrației Biden de-a renunța la blocarea conductei Nord Stream 2 încurajează Kremlinul, slăbește Ucraina și Polonia, îi consternează alți aliați și răsplătește lăcomia și cinismul german. Diplomației neglijente i se adaugă și acum insulta, scrie analistul Edward Lucas într-un comentariu CEPA.
? Cu toate acestea, în ciuda temerilor, istoria ne oferă o lecție importantă, chiar consolatoare.
La 17 septembrie 2009, administrația Obama a abandonat brusc proiectul bazelor de apărare antirachetă din Republica Cehă și Polonia. Decizia a fost motivabilă (planurile fuseseră concepute greșit, iar ceea ce avea să le înlocuiască s-a dovedit a fi, în cele din urmă, mult mai bun). Dar diplomația a fost groaznică. Anunțul a fost împachetat pompos în „resetarea” relațiilor SUA-Rusia. Acesta a fost comunicat brusc guvernelor polonez și ceh – pe fondul comemorării invadării sovietice a Poloniei. Niciun american nu observase asta. Însă toți ceilalți da.
Următorii ani n-au fost amintiți cu drag în regiune. Gambiturile neinspirate, cum ar fi „pivotul către Asia”, au potențat sentimentul de abandon. Și gafele de comunicare au continuat. Președintele a vorbit despre „lagărele poloneze ale morții”, iar asistenților săi le plăcea să se refere la aliați ca la niște simpli „parteneri”.
Cu toate acestea, la sfârșitul celui de-al doilea mandat al lui Obama, aliații SUA din Europa erau mai siguri și mai puternici decât atunci când președintele preluase funcția: el a determinat NATO să adopte planuri adecvate de urgență pentru apărarea statelor baltice și a autorizat o creștere subită a prezenței militare în Europa, după atacul Rusiei asupra Ucrainei în 2014. Era înnebunitor de târziu și un efort prea mic. Dar mai bine decât nimic.
Ucraina, Polonia, statele baltice și alți aliați ar trebui să țină seama de acest lucru, deoarece sunt nevoite să suporte acum cea mai mare eroare a administrației Biden până în prezent. La fel ca-n cazul apărării antirachetă în 2009, decizia este motivabilă: având în vedere că Nord Stream 2 este finalizată în proporție de 98%, ar fi fost probabil inutil să încerci să o oprești. Dar SUA ar fi trebuit să negocieze mult mai dur cu Germania în numele prietenilor și aliaților, în special Ucraina, care riscă să fie marele învins în privința veniturilor de tranzit. În schimb, Germania a oferit promisiuni pe hârtie și sume de mizerie.
Ucraina este pe bună dreptate furioasă (o invitație adresată președintelui Volodimir Zelenski de-a vizita un Washington DC gol, în zilele toride de la sfârșitul lunii august, pare a fi o cârpeală cinică). Și ca să pună (umilitor) sare pe rană, diplomații americani i-au instruit pe omologii lor ucraineni să nu se plângă de acord.
Temeritatea este ispititoare. Dar decizia Ucrainei de-a cocheta cu China înrăutățește lucrurile. Interesul Chinei este unul oportunist. Occidentul – cu toate defectele sale – dorește ca Ucraina să ajungă la liman.
O abordare mai bună este de-a pune presiune pe Germania pentru a-și îndeplini promisiunea de-a proteja Ucraina. Un alt element este materializarea sprijinului promis de Germania pentru independența energetică în regiune și pentru Inițiativa celor Trei Mări (I3M). Aceasta are ca scop creșterea conexiunilor de infrastructură între Marea Adriatică, Marea Baltică și Marea Neagră, dar a dispărut sub o conducere lipsită de viziune. Unul dintre scopuri ar trebui să fie acela de-a face din Ucraina un membru cu drepturi depline la summit-ul de anul viitor din Letonia. Un altul ar trebui să fie înființarea unui secretariat permanent, punând I3M pe-o bază legală interguvernamentală adecvată.
Marea îngrijorare este că decizia privind Nord Stream anunță o schimbare generală a politicii SUA față de Rusia, reflectând probabil eronata credință neo-kissingeriană conform căreia Kremlinul poate fi smuls din relația sa cu Beijingul. Europenii trebuie să argumenteze cu tărie împotriva acestui lucru – și să-și întărească vorbele prin fapte, arătând că pot ajuta SUA să exercite presiuni economice, militare și diplomatice asupra partidului-stat.
Lecția este simplă. Comparativ cu un aliat imaginar, perfect, Statele Unite sunt într-adevăr jignitor de arogante, neatente și disfuncționale. Dar chiar și o conducere americană imperfectă este mai bună decât absența ei.?
Comments are closed.