Charles Michel: Nu există încă un acord european pentru al doilea mandat al Ursulei von der Leyen

Liderii UE nu au ajuns încă la o decizie cu privire la un al doilea mandat pentru Ursula von der Leyen în funcţia de preşedinte al Comisiei Europene, a anunţat marţi dimineaţa devreme preşedintele Consiliului European, Charles Michel – transmit agenţiile internaţionale de presă, potrivit Agerpres.ro.

„Scopul de astăzi nu a fost de a lua o decizie”, a declarat Michel jurnaliştilor după dineul de lucru al liderilor UE, în pofida aşteptărilor larg răspândite privind un acord rapid. „Acest lucru este planificat pentru săptămâna viitoare”, relatează DPA.

Mai degrabă, a spus Michel, scopul reuniunii de luni a fost „de a avea un schimb de opinii aprofundat”. El a spus că reuniunea de luni a fost „un pas util pentru a pregăti următorul Consiliu European”.

Sprijinul politic pentru von der Leyen ar fi trebuit să pună capăt la luni de speculaţii cu privire la persoana pe care liderii UE ar putea să o nominalizeze pentru funcţia de conducere a blocului, după alegerile pentru Parlamentul European de săptămâna trecută.

Întâlnirea liderilor a fost prima de la alegerile europarlamentare, în urma care s-au înregistrat câştiguri pentru centru-dreapta şi naţionaliştii de dreapta, dar înfrângeri umilitoare pentru preşedintele francez Emmanuel Macron şi cancelarul german Olaf Scholz.

La dineul de la Bruxelles, cei 27 de lideri naţionali ai UE au discutat despre cine ar trebui să conducă puternicul organism executiv al Comisiei Europene, cine ar trebui să prezideze reuniunile Consiliului European şi cine ar trebui să ocupe postul de şef al politicii externe.

Era de aşteptat ca aceştia să o desemneze pe Ursula von der Leyen din Germania pentru un al doilea mandat la şefia Comisiei Europene, pe fostul premier portughez Antonio Costa ca preşedinte al Consiliului şi pe şefa guvernului estonian Kaja Kallas ca şefă a diplomaţiei.

Un trio format din von der Leyen, Costa – un socialist veteran – şi liberala Kallas ar asigura un echilibru politic şi geografic între funcţiile de conducere, consideră Reuters.

Dar actualul preşedinte al Consiliului European, Charles Michel, a declarat că au nevoie de mai mult timp.

„A fost o conversaţie bună, (ea) merge în direcţia bună, cred eu. Dar nu există niciun acord în această seară”, a declarat el reporterilor după cină.
Michel a spus că partidele politice paneuropene au făcut propuneri cu privire la posturi şi că va fi nevoie de mai multă muncă pentru a ajunge la un acord. El nu a oferit detalii despre aceste propuneri.

Liderii urmează să ia o decizie oficială în cadrul unui summit care va avea loc la 27-28 iunie. Von der Leyen va avea nevoie de sprijinul Parlamentului European, care va vota în prima sa sesiune din 16 iulie.

Întreaga Comisie formată din 27 de membri, inclusiv şeful politicii externe, are nevoie, de asemenea, de sprijin parlamentar.

Liderii au discutat, de asemenea, despre următorul ciclu legislativ de cinci ani, cu accent pe valorile comune, apărare şi competitivitate economică. Aceştia urmează să îşi confirme orientările privind „agenda strategică” în cadrul summitului de la sfârşitul lunii iunie.

În curând, liderii ar trebui să primească un raport al lui Mario Draghi, fost premier italian şi preşedinte al Băncii Centrale Europene, privind stimularea perspectivelor economice ale UE. Într-un discurs ţinut vineri, acesta a declarat că blocul comunitar are nevoie de energie mai ieftină şi de o uniune a pieţelor de capital pentru a orienta economiile private către investiţii.

Stoltenberg: NATO discută punerea unor arme nucleare în stare de prealertă

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here