Cîmpeanu, despre declarațiile preşedintelui privind plagiatul

Sursa foto: Inquam Photos

După ce preşedintele Klaus Iohannis a subliniat că plagiatul este un fenomen toxic care trebuie sancţionat, fostul ministru al Educaţiei Sorin Cîmpeanu a declarat că nu se simte vizat de afirmaţiile acestuia, deoarece este un apărător al eticii, relatează Agerpres.ro.

„Din perspectiva celui chemat să vegheze la implementarea acelor sancţiuni dure, din perspectiva celui care a propus în legea Educaţiei acel sistem de registru unic integrat, din perspectiva celui care a propus reprezentarea studenţilor din fiecare asociaţie studenţească în fiecare comisie naţională care se ocupă de etică, pentru transparentizarea acestui proces, din perspectiva celui care a susţinut profesionalizarea instituţiilor şi mecanismelor de sancţionare şi de prevenire a acestui fenomen extrem de grav – plagiatul, da, mă simt vizat din această perspectivă a apărătorului eticii”, a susţinut Cîmpeanu, înainte de şedinţa Biroului Politic Naţional al PNL.

Întrebat în legătură cu faptul că alte voci susţin că nu este apărătorul eticii, ci a protejat plagiatorii, Cîmpeanu a spus: „Am luat cunoştinţă despre ceea ce spun aceste alte voci, bănuiesc că aţi spus şi ghilimelele de rigoare, şi în consecinţă am decis ceea ce s-a întâmplat săptămâna trecută. Am luat cunoştinţă de lipsa de rigoare, lipsa de etică a acestor acuze tocmai despre etică şi am decis să am lipsa de etică a acestor acuze”.

El a adăugat că nu se simte vizat de declaraţiile preşedintelui din perspectiva plagiatului. „Sub nicio formă nu mă simt vizat din această perspectivă, o spun cât se poate de clar”, a menţionat fostul ministru.

Sorin Cîmpeanu a spus, chestionat dacă şeful statului este mulţumit de activitatea sa, că este „absolut convins” că oricine va vedea proiectul legilor Educaţiei va fi mulţumit.

El a completat că şi-ar fi dorit ca aceste proiecte să fie făcute publice în data de 5 octombrie, când se marchează Ziua mondială a Educaţiei.

„Proiectele sunt finalizate şi cuprind toate acele propuneri pe care le-am considerat constructive. (…) Proiectele cuprind renunţarea la posibilitatea de a se renunţa voluntar la titlul de doctor. Iniţial proiectul prevedea acest lucru, dar în urma dezbaterilor nu se mai poate renunţa la titlul de doctor. Nu am inclus propuneri care au venit din partea celor care acum lansează acuze, propuneri care sunt semnate, asumate şi înregistrate şi care cer ca în noua lege a Educaţiei să fie secretizate toate lucrările de doctorat”, a menţionat Cîmpeanu, precizând că această propunere a fost făcută de conducerea Universităţii Bucureşti.

Fostul ministru a susţinut că şi-a dat demisia pentru a nu periclita reforma în Educaţie.

„În momentul în care am constatat că spaţiul public este invadat cu subiecte care nu au nicio legătură cu milioane de elevi, cu sute de mii de profesori, cu sute de mii de studenţi, am considerat că reforma în Educaţie pe care am avut onoarea şi şansa să o iniţiez în pregătirea implementării legilor proiectului ‘România educată’ este periclitată. Pentru a nu periclita reforma în Educaţie, pentru a nu periclita adoptarea legilor Educaţiei, pentru a putea susţine mai bine legile Educaţiei care sunt necesare pentru viitorul acestei ţări am considerat că varianta corectă este aceea de a face un pas în spate”, a explicat Sorin Cîmpeanu.

El a susţinut, întrebat dacă premierul Ciucă i-a cerut să renunţe la funcţie, că „a fost o demisie din propria iniţiativă”.

„Au fost puse în acea discuţie (cu premierul – n.r.) toate elementele pro şi contra, unicul obiectiv a fost susţinerea cea mai eficientă a legilor Educaţiei. Demisia a fost din proprie iniţiativă”, a adăugat fostul ministru.

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, luni, că legile Educaţiei trebuie să cuprindă prevederi „explicite” cu privire la prevenirea şi sancţionarea plagiatului, subliniind că acesta este un „fenomen toxic al mediului educaţional”.

PressOne: Ministrul Sorin Cîmpeanu a plagiat 92 de pagini din munca a doi colegi

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here