Comunitatea Rușilor Lipoveni | Bone pentru copiii refugiaților ucraineni și servicii de traducere pentru aceștia

Foto: INQUAM/Octav Ganea

Femeile din comunitatea rușilor lipoveni din România s-au oferit să fie bone pentru copiii familiilor de refugiați care pătrund în țară prin sudul țării, a declarat, pentru Dobrogea Live, preşedintele Comunităţii Ruşilor Lipoveni din România (CRLR), Silviu Feodor.

„Femei din comunitatea noastră s-au oferit să fie bone. Pe lângă faptul că există o legătură sufletească între comunitatea noastră și acești oameni, le cunoaștem limba, în graiul nostru lipovenesc sunt mulți termeni din limba ucraineană”, a spus Feodor.

De altfel, acesta a menționat că reprezentanții comunității asigură servicii de traducere.

De asemenea, comunitatea care numără 23.500 de etnici, a pus la dispoziția refugiaţilor ucraineni toate centrele de educație și cultură care îndeplinesc condiții de cazare.

“Am pus la dispoziția refugiaților din Ucraina centrele noastre de educație și cultură unde sunt condiții optime de cazare, aspect pe care l-am transmis și autorităților” a precizat reprezentantul CRLR, potrivit Dobrogea Live.

Acesta a adăugat că lipovenii din România îi consideră pe ucraineni „frați și surori” și face apel la decidenții din Rusia să oprească vărsarea de sânge.

„Comunitatea noastră este marcată de acest conflict și insistăm să oprească agresiunile, să nu se mai verse sânge. Toată comunitatea lipovenească este solidară cu cei aflați în suferință. Le transmitem că le suntem alături și să ne ajute Dumnezeu ca acest conflict să se oprească imediat. Ucrainenii sunt oameni deosebiți și le-am spus că le suntem alături ca frați și surori. Este un sentiment de solidaritate amplificat pentru că avem un trunchi al istoriei comun și o cultură comună”.

Ruşii lipoveni din România nu se simt solidari cu acţiunile Moscovei în Ucraina, ci se identifică cu valorile româneşti, susţinea, recent, Silviu Feodor, preşedintele Comunităţii Ruşilor Lipoveni din România, și într-un interviu acordat Libertatea.

Într-o altă luare publică de poziție, anterioară formării fluxului de refugiați ucraineni, Comunitatea își exprimase „disponibilitatea de a oferi asistenţă umanitară în eventualitatea unui aflux de refugiaţi, punând la dispoziţia autorităţilor române spaţiile din Centrele de Cultură şi Educaţie ale CRLR”.

Noul Kim Jong-un. Și-o paralelă cu Bosnia. Plus un scenariu de coșmar pentru Kiev

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here