America și Iranul trebuie să își reia eforturile de a ajunge la un acord, chiar dacă în mod sigur va fi unul imperfect, notează The Economist.
<< Fiți recunoscători pentru micile binefaceri. Armistițiul dintre America și Iran se menține. Discuțiile care au început weekendul trecut la Islamabad ar putea fi reluate în curând. Deși Strâmtoarea Ormuz este închisă, piețele petroliere nu sunt mai speriate decât fuseseră înainte. Iar, deși pagubele economice se răspândesc treptat la nivel global, o recesiune profundă provocată de situația din Ormuz încă ar putea fi evitată.
Dar micile binefaceri nu sunt suficiente. Dacă nu vor să revină la un război inutil, America și Iranul vor trebui să se asigure că armistițiul duce la o pace durabilă, prin redeschiderea strâmtorii și rezolvarea disputei legate de programul nuclear al Iranului. Acest lucru va necesita compromis și disponibilitatea de a aborda complexitatea care a scăpat ambelor părți — în special președintelui Donald Trump.
Căutarea păcii începe cu o evaluare realistă a influenței Americii. Impunerea de către Trump a propriei sale blocade a fost o încercare de a-și întări poziția după săptămâni de bombardamente care nu au reușit să forțeze capitularea Iranului. Aceasta blochează petroliere care transportă până la 2 milioane de barili pe zi de petrol iranian către piață, chiar în timp ce războiul făcea ravagii. Ideea este de a folosi economia pentru a-i determina pe conservatorii duri ai Iranului să cedeze în negocieri.
Este o tactică mai puțin dăunătoare decât numeroasele idei proaste pe care președintele Americii le vehiculase în ultimele săptămâni — bombardarea centralelor electrice ale Iranului, trimiterea de trupe americane pentru a deveni ținte sigure pe Insula Kharg sau distrugerea industriei petroliere iraniene. De altfel, o economie aflată în dificultate era cea mai mare slăbiciune a Iranului înainte de începerea războiului. Protestele de masă au fost rezultatul furiei provocate de prăbușirea monedei, penuria de energie și apă, șomajul și sărăcia. Regimul a răspuns prin uciderea demonstranților în ianuarie.
Totuși, succesul blocadei este extrem de incert. Astfel de măsuri durează, de obicei, luni sau chiar ani pentru a forța conformarea. Regimul este disperat să atenueze sancțiunile și știe că aceasta este șansa sa de a încheia un acord avantajos. Asta poate însemna că este pregătit să suporte blocada pentru mai mult timp. Trump și-ar putea pierde răbdarea, mai ales pe măsură ce prețurile la benzină cresc pentru consumatorii americani.
Prin urmare, ceea ce contează cel mai mult este dacă negocierile pot produce un acord. Prima etapă este redeschiderea strâmtorii, lucru asupra căruia Iranul și America ar trebui să poată ajunge la un acord — la urma urmei, fiecare parte știe că ar putea forța din nou închiderea. În niciun caz America nu ar trebui să accepte ca Iranul să impună taxe navelor care traversează aceste ape. Acest lucru i-ar oferi un control permanent asupra restului regiunii. Va fi nevoie de negocieri în care America ar putea fi nevoită să ofere ridicarea unor sancțiuni în schimbul asigurării trecerii în siguranță.
A doua etapă va viza programul nuclear al Iranului. Conturul unui acord este, și aici, simplu: Iranul trebuie să-și închidă calea către obținerea unei arme nucleare în schimbul unei relaxări suplimentare a sancțiunilor. Din păcate, toate detaliile vor fi dificile.
Cele două părți nu au încredere una în cealaltă — astfel că niciuna nu va face pași îndrăzneți, temându-se că cealaltă ar putea să nu-și respecte ulterior partea din acord. De asemenea, ar putea să lipsească disponibilitatea pentru compromis, deoarece ambele părți vor să prezinte la masa negocierilor o victorie totală ca substitut pentru victoria totală pe care nu au reușit să o obțină pe câmpul de luptă. În cele din urmă, așa cum arată aproape doi ani de negocieri pentru acordul cu Iranul din 2015, stabilirea detaliilor unui program nuclear este extrem de complexă.
În joc se află stocul Iranului, de aproximativ 400 kg de uraniu puternic îmbogățit, și capacitatea sa de a-l îmbogăți și mai mult. America dorește ca acest stoc de uraniu să fie scos din țară și impunerea unei interdicții asupra îmbogățirii ulterioare. Iranul dorește relaxarea sancțiunilor și posibilitatea de a continua îmbogățirea — un simbol al suveranității pe care i-ar fi greu să îl abandoneze.
Există compromisuri posibile. Iranul ar putea dilua uraniul până la un nivel scăzut, adecvat pentru utilizare civilă. Ar putea renunța la îmbogățire pentru o perioadă lungă, dar limitată; sau ar putea îmbogăți uraniu ca parte a unui consorțiu. Iranul nu ar obține ridicarea tuturor sancțiunilor, dar unele active financiare iraniene limitate, deținute în străinătate, ar putea fi deblocate.
Un astfel de acord va fi complex. Pentru a fi credibil, are nevoie de monitorizare internațională. Chiar dacă nu îmbogățește uraniu, Iranul trebuie să accepte limite privind numărul și capacitatea centrifugelor sale, precum și asupra activității teoretice, având în vedere că Iranul de după război are și mai multe motive să se grăbească spre obținerea unei bombe. Pericolul este ca Iranul să prelungească negocierile, sperând să obțină mai mult de la America, dar să ajungă, în final, fără nimic.
Chiar dacă cele două părți ajung la un acord, nu va fi loc de triumfalism. Iranul va rămâne o prezență amenințătoare în Orientul Mijlociu. Regimul său înverșunat și nesigur a descoperit că poate folosi, ca arme, Strâmtoarea Ormuz și loviturile regionale. America a descoperit că un război cu Iranul este periculos. Va fi nevoie de multă muncă pentru a reconstrui infrastructura de securitate a Golfului și economiile sale, inclusiv pe cea a Iranului.
Înainte ca America și Israelul să înceapă bombardamentele, un acord rezonabil ar fi putut fi deja la îndemână. Este greu de văzut cum ar putea fi mai bun rezultatul conflictului. >>
