Cum s-au modificat liniile roșii ale europenilor. Cazul tancului ușor trimis de Franța în Ucraina, conceput special pentru a lupta cu rușii

Sursa: www.defense.gouv.fr

<< „Nu intrăm în război”, a declarat președintele Franței, Emmanuel Macron, în iunie 2022. „Astfel, s-a convenit să nu se furnizeze anumite arme, inclusiv avioane de atac sau tancuri”. Domnul Macron și-a schimbat tonul. Pe 4 ianuarie, el a spus că a fost de acord să furnizeze Ucrainei modelul AMX-10RC, pe care l-a descris drept „tanc ușor de luptă”. Printre experții militari, asta a stârnit o dezbatere furioasă: corespunde AMX-10RC definiției? Și, în orice caz, ce este un tanc? >>

<< Aparent, răspunsul este evident. Precum definiția memorabilă a obscenității, dată de judecătorul Potter Stewart, știi ce e un tanc atunci când îl vedeți: un blindat mare cu un tun mare. Chiar și așa, te abate rapid pe căi rătăcite. De pildă, cazul Panzerhaubitze 2000, din Germania, model furnizat Ucrainei în 2022. Are blindaj, șenile și un adecvat de amenințător tun care iese în față. Dar nu este un tanc. Este un obuzier; cilindrul lung este de fapt un tub artilerie, conceput pentru a trage obuzele la mare înălțime în aer și la zeci de kilometri distanță — mult mai departe decât orice tanc. Arată ca un tanc, dar nu măcăne ca un tanc.

Așadar, cum rămâne cu AMX-10RC? Vehiculul francez este o „ciudățenie”, spune Olivier Schmitt, de la Centrul pentru Studii de Război al Universității Danemarca de Sud. În primul război mondial, tancurile au evoluat pentru a străpunge liniile frontului pe teren accidentat, în spatele inamicului, cu putere de foc și protecție bună. AMX-10RC a fost proiectat inițial pentru recunoaștere – cercetând înaintea forței principale – și, prin urmare, în loc de a fi robust este ușor și rapid. Potrivit dlui Schmitt, a reprezentat o componentă-cheie a forței de acțiune rapidă a Franței, un grup de cinci divizii creat în anii 1980 pentru a da buzna 1.000 de kilometri spre est, prin Germania, pentru a intra în luptă, în 48 de ore, în primul eșalon, contra unei armate sovietice invadatoare.

Blindajul său este relativ ușor și nu ar supraviețui unei lovituri de la majoritatea tancurilor moderne. Tunul său a fost conceput pentru a elimina tancurile sovietice din epocă – motiv pentru care a și fost numit „vânător” de tancuri – și a funcționat bine împotriva tancurilor de fabricație sovietică din Irak, în războiul din Golf din 1991. Dar s-ar putea chinui să penetreze cel mai nou blindaj rusesc. Lucrul cel mai controversat dintre toate: AMX-10RC are roți, nu șenile. Acestea îi permit să se miște mai repede și mai silențios decât un tanc tradițional, dar înseamnă că se va chinui pe terenuri mlăștinoase și pe terenuri mai dure. Din aceste motive, NATO și majoritatea puriștilor ar considera că AMX-10RC coboară sub pragul de la care poate fi numit tanc. Adevărul, însă, este acela că granița e cețoasă.

În timpul războiului rece, tancurile ușoare ca acesta erau comune. Dar în armatele moderne, echilibrul dintre mobilitate, pe de o parte, și protecție și putere de foc, pe de altă parte, s-a schimbat. Tancurile ușoare au fost stoarse între vehiculele de luptă de infanterie (IFV) precum BMP-3 rusesc sau americanul Bradley, la un capăt; iar la celălalt capăt, de tancurile de luptă principale (MBT) – ca Abrams din America și Leopard din Germania – reprezentând acum tancul prin excelență: foarte mare, greu, puternic și bine înarmat, deși pe măsură de scump și mai greu de întreținut și de operat.

În cele din urmă, dezbaterea este oarecum filozofică. Ucraina este disperată după vehicule blindate de orice fel, astfel încât să poată organiza mai multe contraofensive. Ucraina se uita demult după tancurile Leopard ale Germaniei, care sunt considerate printre cele mai bune MBT-uri din lume. Sunt folosite de 13 armate europene, care în total dețin peste 2.000 de bucăți, potrivit European Council on Foreign Relations.

Guvernul Germaniei s-a opus în parte pentru că, după cum observa în septembrie Emily Haber, ambasadorul Germaniei la Washington, „nicio altă națiune nu a furnizat până acum Ucrainei tancuri de luptă fabricate în Occident”. Se crede că decizia domnului Macron, de a numi AMX-10RC un tanc ușor a fost menită să fie un stimulent pentru omologul său german, Olaf Scholz.

Dacă a fost așa, a funcționat – parțial. Pe 5 ianuarie, Germania a declarat că va trimite modelul Marder, un IFV care este mai puțin capabil decât Leopard, dar care a fost calul de bătaie al Bundeswehr din anii 1970. În același timp, America a confirmat că își va trimite propriile IFV-uri, Bradley, care au obiective foarte avansate, sisteme de control al focului și arme.

Anunțul francez subliniază, de asemenea, cât de mult s-au mutat liniile roșii occidentale, inclusiv ale lui Macron, din primăvara trecută: de la a avertiza împotriva livrării de arme ofensive la furnizarea unei capacități care va ajuta contraofensivele ucrainene. „Este ceva emoționant să vezi că VAB-urile [vehiculele blindate franceze furnizate anterior] și AMX-10 fac în 2022 lucrurile pentru care fuseseră concepute”, notează domnul Schmitt: „Luptă împotriva rușilor”. >>

Putin a aruncat prosopul

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here