- „Perioada de patru zile de Paște ar trebui să fie un moment de unire în jurul salvării de vieți și a promovării dialogului, pentru a pune capăt suferinței din Ucraina”, suna, în aprilie 2022, apelul secretarului general al ONU, Antonio Guterres. Ucrainenii nu sunt „sinceri”, ci vor să folosească Învierea Domnului ca pretext pentru ca trupele lor să-și mai tragă sufletul, a fost replica promptă a Moscovei, prin vocea adjunctului ambasadorului rus la Națiunile Unite, Dmitri Polianski. Prin urmare, de teama unor victime, pe fondul unor eventuale bombardamente asupra bisericilor, președintele Zelenski a cerut populației să se mulțumească cu urmărirea online a slujbei de Înviere.
- De altfel, atacurile rusești au continuat în acele zile, în sudul și estul Ucrainei, au existat morți și răniți, iar KGB-istul din fruntea Bisericii Ortodoxe Ruse, Kirill, nici nu a cerut armistițiu, ca acum, de Crăciunul „lor”, nici nu a condamnat crimele militarilor ruși, comise tocmai la ordinul comandamentului de la Moscova, de sfânta sărbătoare.
- Apoi, în Ajunul Crăciunului „nostru”, sadismul rusesc a fost total. De pildă, câteva dintre imaginile care au făcut înconjurul lumii au fost acelea cu trupurile sfârtecate ale civililor măcelăriți în centrul orașului eliberat, Herson.
- De Revelion, „cadoul” rusesc a fost în aceeași notă: morți și zeci de răniți după o nouă repriză de bombardamente asupra civililor din Ucraina.
Acestea sunt fapte, nu vorbe.
Armistițiul cerut joi de Moscova, zice-se pentru a serba cum se cuvine Crăciunul de rit vechi, e un demers ce merita respins din picioare chiar și dacă nu ar fi existat istoricul însângerat de la Paște, de la Crăciunul „nostru” și de la Revelion. Rusia fiind agresorul, solicitarea sa e similară celei pe care o fac Poliției și opiniei publice hoțul, violatorul și criminalul, urmărind nimic altceva decât un scurt răgaz pentru a se bucura de rodul infracțiunii, pentru a-și trage nițel sufletul și, eventual, pentru a găsi în respectiva fereastră de „liniște” o cale de scăpare. Așadar, e bine știut faptul că în cazul unor asemenea specimene, arestări și urmăriri se fac non-stop – și de Paște, și de Crăciun, de Anul Nou, de Bobotează și cu ocazia tuturor sărbătorilor din calendarul creștin.
Pe lângă toate astea, interesant e totuși cât de crâncen se învârte roata pentru ruși, pe frontul din Ucraina.
Atunci când ucrainenii cereau armistițiu de Paște (apropo – Învierea e o sărbătoare chiar mai importantă decât Nașterea), rușii se aflau în ofensivă și nu i-a lăsat inima să se oprească fie și pentru o secundă. O ofensivă tot mai răsuflată, e drept, căci la momentul Paștelui ortodox din 2022, invazia era deja cu două luni fără câteva zile în urma planului inițial, blitzkreig-ul expirase, elementul surpriză se epuizase și el, ideea de a mai prelua Kievul începea să pară tot mai clar un obiectiv la fel de tangibil precum aselenizarea cu caleașca trasă de o mașină Lada.
Acum, cu roata învârtindu-se așa de amețitor, evlavia i-a pălit în sfârșit pe cerșetorii supremi ai armistițiului – Vladimir Putin și pudelul Kirill. Sfânta lor armată e în defensivă pe toate liniile frontului, e în pierdere de teren și înregistrează pierderi umane la cote tot mai grotești.
La cum s-au comportat rușii în primăvară, așadar într-o perioadă când li se părea că încă sunt pe cai mari, și la ce gafă strategică ar însemna orice pauză operațională care le-ar fi acordată agresorilor în actualul context, sunt sigur că Hristos însuși – de pe cruce sau din iesle – s-ar opune cinicului demers al păcătoșilor Putin și Kirill.
Pe termen scurt, Kremlinul se teme de noi episoade „Makiivka” și „Ciulakivka”, caracterizate prin pierderi instantanee de militari ruși cât în câteva zile de conflict la un loc. Se teme totodată că acest tip de lovitură devine unul șablon și, evident, se teme cu atât mai mult ca asemenea bilanțuri negre să se concentreze în zile de sărbătoare, când poporul rus devine ceva mai sensibil ca altădată la tulburarea chefului prin astfel de scurtcircuite.
Pe termen mediu, Kremlinul se teme că va fi grăbită prăbușirea regimului tocmai de eșecul teribil al Moscovei de a obține o pauză operațională în perioada iernii. O pauză esențială pentru refacerea forțelor, strategiei și pentru calmarea populației, dar o pauză pe care Moscova nu a obținut-o, în ciuda eforturilor sisifice și criminale, depuse pe frontul militar (prin bombardarea intensă a populației Ucrainei și a infrastructurii energetice a țării agresate) și pe frontul politico-propagandistic (prin tentativa debilă de a-i convinge pe europeni să taie din elanul ucrainenilor, amenințându-i cu înghețul).
Luat punct cu punct, contextul mai larg în care Putin și Kirill cer armistițiu de Crăciun reflectă motivele întemeiate pentru care cei doi KGB-iști se umilesc într-atât de mult zilele astea:
- Pofta de rezistență și de luptă a populației ucrainene nu a fost alterată de vitregiile pe care le-au abătut bombardamentele sălbatice, iar reziliența economiei ucrainene rămâne o frână colosală în calea planurilor putiniste.
- Occidentul tinde să înarmeze tot mai substanțial armata Kievului (AICI, AICI, AICI, AICI, AICI), iar secretarul general al NATO spune tranșant că asta e singura cale spre pace.
- Generalul Iarnă nu a ținut deloc cu Putin, după cum anticipasem acum câteva luni că se va și întâmpla.
- China e un prieten bun, dar, după cum recunoaște chiar ziarul rusesc Kommersant, nu poate fi și prietenul cel mai bun, căci între Moscova și Beijing se interpun totuși viziuni diferite, iar securea sancțiunilor americane nu face decât să le potențeze.
- Amicul turc, cu atât de multe fețe, Erdoğan, îi cere lui Putin încetarea unilaterală a focului.
- Gazul și petrolul se ieftinesc.
Pentru Putin, regimul și armata lui, Crăciunul 2022 seamănă cumplit cu ceea ce românii numesc Ignat.
- P.S.: Mai rămân de consemnat două lucruri: 1. Este prima oară, în cursul acestui război, când Rusia cere, cu subiect și predicat, o pauză (chiar dacă pe un pretext subțire și chiar dacă pentru un interval extrem de scurt de timp, în condițiile în care motivul real era refacerea forței de luptă, iar nu Crăciunul, și în condițiile în care necesarul real e de câteva luni până la câțiva ani); 2. Pentru Putin, odată Crăciunul rămas în urmă, nu va mai exista pretext de a cere iarăși un armistițiu, cel puțin nu un pretext capabil să salveze cât de cât aparențele, iar asta e o veste extrem de proastă, căci nevoia rămâne – trupele sale, comandanții lui și populația toată au nevoie ca de aer de așa ceva, de pauză. Regimul de la Moscova nu a dat nicicând, în ultimele 11 luni, un semn de slăbiciune mai mare, deopotrivă din punct de vedere militar și politic.
