Peste 3.000 de candidați se luptă pentru unul din cele 578 de locuri de la Academia de Poliţie. Fetele visează să lucreze în penitenciare, unde, spun ele, au parte de adrenalină, anunță Mediafax.

Peste 3.000 de candidaţi s-au înscris pentru cele 578 de locuri scoase la concurs la Academia de Poliție.

Una dintre candidate, Elena, spune că visează să lucreze într-un penitenciar, pentru că nu-i plac job-urile simple şi nici viaţa fără adrenalină.

La penitenciar vreau. E nebunie, îmi place chestia de frică, de mister, nu ştii cine vine. Mamei i-a fost frică de penitenciar, tata a fost lângă mine, mi-a zis că vrea poliţistă la noi în familie. Am scos la limită. Mi s-a părut greu. Nici pregătirea mea nu a fost cu mult timp începută din cauza pandemiei”, a spus Elena.

Raluca, altă candidată la Academia de Poliţie, a spus că probele i s-au părut dificile, dar visează de multă vreme să fie polițist de penitenciar.

Mi s-a părut foarte greu. După ce că s-au adăugat elemente în plus, s-au mai şi ridicat cele care erau deja. Din clasa a VIII-a am vrut să dau la liceul Militar, dar n-am reuşit şi pe urmă m-a atras Poliţia. M-am înscris pentru Administraţia Naţională a Penitenciarelor. M-am îndrăgostit de disciplină, uniformă, respect, este tot ce îmi doresc. Mama m-a sfătuit să devin profesoară, dar n-am vrut”, a povestit Raluca.

Comisarul șef de poliție Gabriel Tauber a spus că examenele au suferit modificări.

„Examenele la Academia de Poliţie au suferit anumite modificări în sensul în care anul acesta se vor desfăşura în şapte centre ale MAI”, a spus comisarul șef.

Probele sportive sunt susţinute în perioada 24 – 29 august, iar pentru prima dată în istoria Academiei de Poliție, candidaţii sunt examinaţi în şapte centre zonale.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here