Decizie neașteptată a autorităților sanitare din SUA în cazul vaccinurilor Pfizer și Moderna

Autorităţile sanitare din Statele Unite au anunţat, vineri, că iau în considerare posibilitatea de a extinde la opt săptămâni intervalul recomandat între primele două doze ale celor mai utilizate vaccinuri anti-COVID-19 în această ţară, serurile Pfizer-BioNTech şi Moderna, pentru a reduce riscul de inflamaţii cardiace şi pentru a îmbunătăţi eficacitatea acestor vaccinuri, informează Reuters.

Medicul Sara Olivier, care lucrează la Centrul pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor (CDC) din Statele Unite, a spus că agenţia americană ar putea formula această recomandare pentru vaccinurile Pfizer şi Moderna cu ocazia unei întruniri a Comitetului consultativ pentru practici de imunizare, un grup de consilieri externi ai CDC, potrivit Agerpres.

În Statele Unite, intervalul recomandat între primele două doze ale vaccinului Pfizer este de trei săptămâni, iar în cazul vaccinului Moderna acest interval este de patru săptămâni.

Sara Oliver a spus că extinderea intervalului pare să reducă riscul cazurilor – deja rare – de miocardită şi că cele mai mici rate de apariţie a acestei inflamaţii cardiace după vaccinare sunt înregistrate atunci când primele două doze sunt administrate cu o pauză de opt săptămâni între ele.

Miocardita este un rar efect secundar observat în cazul vaccinurilor bazate pe tehnologia ARN mesager, utilizată atât la fabricarea vaccinului Pfizer, cât şi a vaccinului Moderna. Această afecţiune este mai des întâlnită în cazul bărbaţilor tineri.

Sara Olivier a mai spus că intervalul extins pare să ducă şi la o creştere a eficacităţii celor două seruri.

Dacă agenţia americană va modifica intervalul recomandat, ar putea exista în continuare anumite grupuri de persoane pentru care intervalul mai scurt este de preferat, a precizat aceeaşi expertă, referindu-se la acele categorii pentru care beneficiile aduse de protecţia timpurie împotriva COVID-19 sunt mai mari decât riscurile de miocardită.

O astfel de decizie ar putea fi implimentată totuşi destul de târziu în campania de vaccinare din Statele Unite, întrucât peste 212 de milioane de americani sunt deja vaccinaţi cu schemă completă împotriva noului coronavirus, potrivit datelor guvernamentale.

Însă există în continuare circa 33 de milioane de persoane nevaccinate în Statele Unite cu vârste cuprinse între 12 şi 39 de ani, a precizat Sara Oliver, iar această categorie de vârstă este expusă în faţa unui risc mai mare de miocardită după vaccinare.

Autorităţile sanitare din Canada au prezentat datele medicale în faţa experţilor de la CDC vineri şi au explicat motivele pentru care au recomandat intervalul de opt săptămâni între primele două doze ale vaccinurilor Pfizer şi Moderna.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here