Organizația Mondială a Sănătății (OMS) a lăudat, miercuri, modul în care China și Coreea de Sud au reușit să țină sub control epidemia de COVID-19. Cum au înregistrat un oarecare succes, până la proba contrarie, aceste două țări în bătălia cu un virus ce pare de neoprit în absența unui vaccin, cu o viteză de contagiune care a determinat OMS să decreteze pandemia? Răspunsul îl aflăm din podcast-ul The Daily al NY Times.
De ce a ezitat până acum OMS să rostească cuvântul „pandemie”? Dintr-o rațiune strategică simplă, spune Donald G. McNeil Jr., reporterul departamentului de sănătate și știință al cotidianului NY Times. Rațiunea? Ca țările să nu se culce pe-o ureche, zicând că orice luptă de rezistență este inutilă din moment ce virusul s-a extins atât de mult la nivel mondial.
Această mutare a gravității dinspre epidemie spre pandemie „nu schimbă nimic în lume, dar ridică nivelul atenție, alarma sună mai tare, iar oamenii sunt nevoiți să acționeze mai rapid”, explică jurnalistul american.
În sens larg, OMS crede că pandemia va putea fi înfrânată, deoarece are doar trei nuclee dure la ora actuală în lume, China, Coreea de Sud și Italia. La conferința de miercuri, în care a fost anunțată pandemia, OMS a evitat să numească țările codașe în bătălia împotriva COVID-19, țări care, în arhitectura pandemică generală, nu fac decât să submineze eforturile de limitare a contagiunii. „Știu ele care sunt”, atât a ales să răspundă șeful OMS, Tedros Adhanom Ghebreyesus, rugat de presă să enumere statele-paria.
De ce a fost lăudată China?
China reușit să reducă avântul coronavirusului de la 350 de cazuri pe zi la 24 de noi cazuri, spune McNeil. O performanță uluitoare. „Nimeni nu credea că e posibil așa ceva. Experții în sănătate publică mi-au spus că dacă vor reuși să țină ștacheta atât de jos, în timp ce lasă oamenii să revină la viață normală, deci dacă reușesc să facă așa ceva e ca și cum ar fi capturat vântul într-o cutie. Va fi ceva ce nimeni nu a mai reușit”, a subliniat jurnalistul.
Cum au izbutit autoritățile așa ceva? Prin măsuri sanitare aspre. Unii le-au numit „brutale”, iar OMS „agresive”.
Regimul sanitar din China nu este ca cel din Europa, nu te duci la doctor și ceri să ți se facă un test. Chinezii au deschis niște centre medicale numite „clinici de febră”, care acționează ca un soi de anexe ale spitalelor. Acolo „ești întâmpinat de doctori în echipament de protecție, care îți iau temperatura, îți pun niște întrebări ca să vadă care-ți sunt simptomele și dacă există vreun motiv ca să crezi că ai fost expus contagiunii. Apoi îți fac un test rapid ca să vadă dacă ai gripă sau o pneumonie bacteriană”. Pneumonia bacteriană este indiciul-cheie al lui COVID-19.
Dacă și după aceste teste-fulger ești în continuare considerat suspect, atunci ești supus unei tomografii computerizate. În China, o tomografie computerizată poate dura până la o oră, numai că autoritățile au folosit niște tomografe portabile. Unele dintre aceste tomografe au scanat și câte 200 de persoane pe zi. Altfel spus, o diagnosticare „la scară industrială”, precizează McNeil. Iar în așteptarea răspunsului, nu te întorci acasă, ci ești plasat într-o locație sanitară.
„În China nu există carantină la domiciliu”, subliniază jurnalistul. Dacă ești suspect, intri sub controlul exclusiv al statului. „Când vedem acele imagini cu paturi pe stadioane, acelea sunt zone de izolare pentru cazurile suspecte, care au fost separate de cazurile confirmate, de cele ușoare”.
Autoriățile au triat aceste „zone de izolare” de pe stadioane sau din sălile de sport în tre categorii: 1) zone pentru bărbați, 2) zone pentru femei, 3) zone pentru copii. O caracteristică draconică: copiii sunt separați de familiile lor, iar părinții nu au voie să îi viziteze.
De ce chinezii nu au fost acord cu izolarea la domiciliu?
Peste 75% din totatul infecțiilor din China au fost în „grupurile familiale”. Adică, fiecare familie a jucat rolul unui mini-focar ce alimenta capacitatea de contagiune. „Așa că au știut că dacă scoți oamenii din interiorul familiei, împiedicându-i să-și infecteze rudele, atunci reduci semnificativ viteza de propagare”.
Cealaltă tactică aplicată de Beijing vizează căutarea agresivă a cazurilor. Oriunde te duci îți este măsurată temperatura. În fiecare clădire în care intri – îți este măsurată temperatura. În fiecare mijloc de transport în comun în care urci – îți este măsurată temperatura.
Dacă găsesc ceva în neregulă, ți se spune să te prezinți imediat la una dintre „clinicile de febră”. La proba pragmatismului, toți cei cu febră sunt „prinși”, niciunul nu scapă nedepista, susține McNeil.
Coreea de Sud
Seulul a adoptat o strategie care combină informarea, participarea publicului şi o campanie masivă de depistare a posibilelor infecţii.
Apropiaţii tuturor persoanelor contaminate sunt astfel căutaţi sistematic şi li se propune apoi un test de depistare.
Totodată, deplasările efectuate de pacienţi înainte de a fi testaţi pozitiv sunt reconstruite prin sistemele de supraveghere video, utilizarea cardului bancar sau prin intermediul smartphone-urilor, apoi sunt făcute publice.
În plus, sunt trimise mesaje anumitor persoane atunci când un nou caz este detectat în apropierea locuinţelor sau locurilor lor de muncă.
De ce Italia dă chix?
Italia a luat cele mai drastice măsuri din Europa, a sigilat complet zonele afectate de epidemie din nordul țării, reducând activitatea oamenilor la minim. Într-un discurs transmis națiunii miercuri seara, premierul italian Giuseppe Conte a afirmat că toate magazinele vor fi închise, cu excepția supermarketurilor, magazinelor alimentare și a farmaciilor, iar firmele trebuie să își închidă toate unitățile ce nu sunt esențiale pentru producție.
Totuși, de ce strădania italienilor nu are efect? Pentru că Italia caută acum cu disperare să ardă etapele, însă problema autorităților este că „nu au luat în serios amenințarea de la început”. Au insistat să „păstreze cluburile deschise noaptea, nu au vrut ca meciurile de fotbal să se joace fără public, nu au vrută să reducă mobilitatea persoanelor”.
După ce au refuzat toate aceastea, italienii s-au trezit în nord au o „erupție gigantică”, care le-a supraaglomerat unitățile de primire a urgențelor. Asta a accelerat rata mortalității, făcând din Italia a doua țară la acest capitol în confruntarea cu pandemia de COVID-19. „Au așteptat prea mult până să acționeze și au fost refractari la ideea de distanțare socială și, totodată, au vrut să-i administreze pe toți bolnavii la casele lor. Nu au dorit să izoleze cazurile în centre speciale, așa cum au făcut chinezii”, explică jurnalistul.
Iar acum, „îngropată până-n gât” în COVID-19, Itaia a apelat la OMS ca să îi fie furnizat modelul sanitar al Chinei. Ceea ce înseamnă intrarea într-o zodie a măsurilor agresive – printre care și șocul despărțirii copiilor de părinți, într-o țară europeană în care sentimentul matern are un alt cadru cultural decât cel din China comunistă.
China trimite experți în Italia
China urmează să trimită experţi şi materiale în Italia, a anunţat Ministerul Afacerilor Externe chinez. În timpul unei convorbiri telefonice avute marţi, ministrul chinez al afacerilor externe Wang Yi l-a asigurat pe omologul său italian Luigi Di Maio de sprijinul Beijingului în lupta împotriva coronavirusului.
„Poporul chinez nu va uita niciodată sprijinul preţios pe care i l-a dat Italia atunci când China trecea prin cele mai dificile momente în lupta împotriva virusului”, a declarat Wang.
Însă în punctul culminant al epidemiei în China, Italia a fost, cu toate acestea, prima ţară europeană care a întrerupt legăturile aeriene cu gigantul asiatic.
În total, coronavirusul a făcut cel puţin 3.169 de morţi în China, pe departe ţara cea mai afectată din lume, cu 80.793 de persoane infectate, potrivit celui mai recent bilanţ.
