Extremistul Ebrahim Raisi, noul preşedinte al Iranului

Sursa: Wikipedia

Extremistul Ebrahim Raisi a câştigat alegerile prezidenţiale din Iran, după o cursă atent controlată, scrie BBC, preluat de News.ro.

După ce au fost numărate 90% dintre cele 28,6 milioane de buletine de vot, Raisi a obţinut 17,8 milioane de sufragii, a transmis sâmbătă un oficial din Ministerul de Interne.

Prezenţa la urne, vineri, a fost de 48%, un record negativ pentru Iran. Mulţi iranieni au văzut aceste recente alegeri ca fiind instrumentate de Raisi pentru a câştiga şi au evitat să meargă la vot.

Raisi, în vârstă de 60 de ani, a mulţumit iranienilor pentru sprijinul arătat, după un scrutin văzut la scară largă ca fiind destinat în favoarea sa.

El îi va urma în funcţie lui Hassan Rouhani, preşedinte moderat care a căutat o înţelegere cu Vestul, care a deţinut două mandate de câte patru ani consecutiv.

Ebrahim Raisi este judecătorul principal al Iranului şi are viziuni ultra-conservatoare. SUA a impus sancţiuni în cazul său şi numele lui a fost legat de executarea în anii 1980 a numeroşi deţinuţi politic.

Preşedintele iranian este al doilea cel mai important om în stat, după liderul suprem, în prezent – Ayatollahul Ali Khamenei.

Khamenei l-a numit pe Raisi în fruntea sistemului judiciar în 2019, după doi ani de când a pierdut alegerile în faţa lui Rouhani.

Raisi va avea o influenţă importantă în politica internă şi afacerile externe, dar în sistemul politic iranian liderul suprem are ultimul cuvânt în ceea ce priveşte problemele statului.

Raisi i-a mulţumit lui Khamenei pentru că „a creat cadrul ca toţi oamenii să aibă un rol în formarea noului guvern”.

Iranul este condus în baza valorilor şiite islamice conservatoare şi au existat limitări în libertăţile politice de la Revoluţia Islamică din 1979.

Ebrahim Raisi a fost procuror mare parte din cariera sa. A fost numit în fruntea sistemului judiciar în 2019, după doi ani de când a pierdut alegerile în faţa lui Rouhani. El s-a descris drept cea mai bună persoană pentru a lupta împotriva corupţiei şi pentru a rezolva problemele economice ale Iranului. Totuşi, mulţi iranieni şi activişti pentru drepturile omului şi-au exprimat îngrijorarea privind rolul lui în execuţiile în masă ale prizonierilor politic din anii 1980.

„Sper ca administraţia dumneavoastră, sub conducerea liderului suprem Ayatollahul Ali Khamenei, va face Republica Islamică mândră, va îmbunătăţi traiul şi va asigura bunăstarea naţiunii”, a transmis sâmbătă, înaintea anunţării rezultatelor, principalul său rival, moderatul Abdolnasser Hemmati.

Sancțiunile împotriva Belarus pe care le pregătesc experţii UE

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here