O investigație judiciară a fost inițiată de oficialii australieni din statul Victoria, în ceea ce privește niște acuzații care au legătură cu un nou focar de coronavirus din această regiune. Astfel, angajații unui hotel care găzduia cetățeni străini în carantină instituționalizată nu ar fi respectat protocoalele de limitare a răspândirii virusului. Unii dintre ei ar fi întreținut relații sexuale cu cei aflați în carantină, scrie CNN.

Șeful guvernului din Victoria, Daniel Andrews, a anunțat joi, că executivul va furniza 3 milioane de dolari pentru a sprijini această investigație. El a spus că numărul mare de cazuri de la sfârșitul lunii mai și începutul lui iunie ar putea să fie efectul acestor încălcări ale regulilor.

Autoritățile au cerut unui număr de hoteluri din toată țara să găzduiască cetățeni străini pentru perioada de carantină instituționalizată. Australia are printre cele mai stricte restricții de intrare în țară – oricine intră pe teritoriul său trebuie să stea 14 zile în carantină.

31 de cazuri de infectare ar avea legătură cu situația de la hotelul Stamford Plaza din Melbourne, în timp ce alte infectări au avut legătură cu hotelul Rydges on Swanston. „Este evident că lucrurile care s-au întâmplat acolo sunt complet inacceptabile și trebuie să știm exact ce s-a întâmplat”, a spus Andrews.

Una dintre acuzații este că angajații hotelului au făcut sex cu oaspeții care se aflau în izolare. O alta este că paznicii nu au primit niciun fel de instructaj. Unul dintre ei spune că i s-a făcut un instructaj de doar 5 minute înainte să înceapă munca.

Până la clarificarea situației, Melbourne a fost închis complet pentru călătorii internaționali.


LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here