- Un text publicat de Francis Fukuyama pe platforma Persuasion
<< Nelegiuitele acțiuni ale lui Donald Trump, înteprinse pe plan intern, au darul de a fi avertizat poporul american. Prin atacuri repetate la adresa „statului profund”, Trump și aliații săi au conturat clar modul în care intenționează să demonteze guvernul SUA.
În domeniul politicii externe, însă, aceștia obțin ceva ce nu au anticipat. Înainte de alegeri, era de presupus că instinctele lui Trump sunt izolaționiste. A criticat implicarea Americii în „războaiele eterne” din Afganistan și Irak. Dar începând cu discursul său inaugural, din 20 ianuarie, el s-a transformat într-un imperialist de modă veche. Și-a anunțat intenția de a redobândi Canalul Panama și, ulterior, a amenințat Danemarca cu taxe vamale dure dacă nu cedează controlul asupra Groenlandei către Statele Unite.
Groenlanda a devenit într-adevăr mai importantă din punct de vedere strategic pentru Statele Unite, pe măsură ce încălzirea globală deschide noi pasaje în Arctica și ar putea deveni o sursă importantă de minerale. Dar mișcările lui Trump par a fi agresiune de dragul agresiunii: danezii indicaseră anterior că sunt dispuși să-i acorde Americii un rol mai mare în securitate și drepturi de minerit asupra celei mai mari insule din lume, într-o negociere discretă. Însă Trump a insistat să îi amenințe cu utilizarea forței militare. Aceasta creează o situație fără precedent. Articolul 5 din NATO solicită sprijin reciproc dacă un membru este atacat; nu există prevederi pentru ce se întâmplă dacă un membru NATO îl atacă pe un altul.
În orice caz, actul lui Trump de încoronare, ca neo-imperialist, a fost sugestia recentă că America ar trebui să preia controlul asupra Fâșiei Gaza după ce i-ar evacua pe cei aproximativ două milioane de locuitori palestinieni. Potrivit spuselor lui Trump, în cadrul conferinței de presă comune cu prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu,
- „SUA vor prelua Fâșia Gaza și vom face treabă cu ea. O vom deține și vom fi responsabili pentru demontarea tuturor bombelor periculoase neexplodate și a altor arme de pe teren, vom nivela terenul și vom scăpa de clădirile distruse, vom nivela. Vom crea o dezvoltare economică, una care va oferi un număr nelimitat de locuri de muncă și locuințe pentru oamenii din zonă … vom face o treabă reală, vom face ceva diferit”.
Această propunere a fost atât de absurdă încât a fost imediat respinsă de practic toate puterile regionale, cu excepția membrilor extremei drepte din coaliția prim-ministrului israelian Bibi Netanyahu. Ei sunt fericiți pentru că ar rezolva o problemă uriașă pentru Israel: adică, ce să facă cu Fâșia Gaza distrusă și pustie, care încă mai este plină de luptători Hamas.
Nu ar trebui să fie necesar să detaliem modalitățile prin care planul lui Trump este un eșec total. Palestinienii nu doresc să părăsească Gaza, iar Egiptul, Iordania sau orice alt stat arab vecin nu doresc să-i accepte ca refugiați. Nakba originală, sau „catastrofa” creării Israelului în 1948, a generat condiții destabilizatoare în regiune care se resimt și astăzi. Hamas a demonstrat o reziliență remarcabilă în ciuda unui an și jumătate de atacuri israeliene neîntrerupte, iar populația palestiniană nu ar putea fi alungată decât printr-un război cu adevărat genocidar. Planul lui Trump ar constitui un caz atroce de epurare etnică, care va rămâne în istorie ca un rău moral.
La fel ca multe dintre inițiativele lui Trump, este greu de spus cât de serios ar trebui să-l ia restul lumii. Planurile sale pentru Gaza sunt atât de absurde încât este puțin probabil să fie realizate. Dar ele ar putea fi o distragere a atenției de la ceva mult mai probabil să se întâmple. Guvernul Netanyahu ar dori să declare suveranitatea israeliană asupra Cisiordaniei și a celor aproape 3 milioane de palestinieni care trăiesc acolo. În timp ce, din 7 octombrie, atenția globală a fost concentrată pe Gaza, Israelul a început să strângă treptat controlul asupra teritoriului în care trăiește majoritatea palestinienilor.
Israel a pus problema anexării Cisiordaniei în timpul primului mandat al lui Trump; poate că Trump a simpatizat cu această idee, dar la acel moment ginerele său, Jared Kushner, era ocupat cu negocierea Acordurilor Avraam, iar administrația nu a continuat acest demers. Principalul lucru care ar împiedica Statele Unite să aprobe astăzi anexarea este perspectiva unui acord cu Arabia Saudită de recunoaștere a Israelului, dar probabilitatea ca acest lucru să se întâmple este extrem de mică. Liderul saudit, Mohammed bin Salman, a spus clar că nu va exista niciun acord fără prevederi pentru un stat palestinian, lucru pe care israelienii l-au respins definitiv. Aceasta coboară barierele pentru acțiuni din partea atât a Ierusalimului, cât și a Washingtonului. Mike Huckabee, cel numit de Trump ambasador în Israel, crede, la fel ca mulți creștini evangheliști, că Cisiordania aparține de drept Israelului.
Chiar dacă amenințările lui Trump față de Panama, Groenlanda și Gaza sunt goale, ele stabilesc un precedent absolut teribil. Una dintre marile realizări ale lumii post-1945 a fost acceptarea unei norme generale conform căreia marile puteri nu ar trebui să folosească forța militară pentru a ocupa teritorii ce aparțin altora. Această normă a fost încălcată masiv de Rusia lui Putin în 2014 și 2022, când a anexat părți din Ucraina, iar China a contemplat utilizarea forței pentru a recuceri Taiwanul. Trump a revitalizat practic ideea de secol XIX a sferei de influență: aceea că marile puteri ar trebui să poată controla regiuni geografic apropiate de ele. Pretențiile Rusiei asupra Ucrainei și ale Chinei asupra Taiwanului sunt mai puternice decât pretențiile Americii asupra Panama sau Groenlandei, iar dorința anunțată a lui Trump, de expansiune teritorială, le oferă ambelor țări o undă verde să urmeze acest exemplu.
Pe măsură ce va înainta, vor exista mari contradicții în politica externă a lui Trump. Tulsi Gabbard, pe care a nominalizat-o ca director al serviciilor de informații naționale, are un istoric de opoziție față de inițiativele americane în Siria și Ucraina și va trebui acum să susțină eforturile lui Trump de a extinde teritoriul Statelor Unite. Unii republicani, precum senatorul Rand Paul, care sunt izolaționiști consecvenți, au început să ridice întrebări despre direcția în care se îndreaptă Trump. Paul a explicat: „Am crezut că am votat pentru America first. Nu avem niciun interes să contemplăm o altă ocupație care să ne osândească avuția și prin care să vărsăm sângele soldaților noștri”.
Atât acasă, cât și pe plan internațional, stânga a atacat decenii întregi imperialismul american. Acest imperialism luase forme blânde, cum ar fi alianțele de securitate pe care Statele Unite le-a negociat cu aliații sau ordinea economică liberală pe care America o promova. Ceea ce primesc astăzi este realitatea: o Americă ce caută să-și extindă teritoriul și este dispusă să amenințe cu utilizarea forței pentru a-l obține.
Bine ați revenit în secolul al XIX-lea. >>
