Fraudă masivă la sesiunea de toamnă a examenului de Bacalaureat. În cinci licee s-a copiat lejer

Mai mulți elevi au fost eliminaţi pentru fraudă din examenul de Bacalaureat, după ce ar fi copiat rezolvările subiectelor de pe Facebook. Ministrul Sorin Cîmpeanu spune că este vorba despre o fraudă care s-a derulat la licee din cinci judeţe. De asemenea, acesta a precizat că sunt anchetaţi şi profesorii supraveghetori din clasele unde s-a copiat, informează adevarul.ro.

Potrivit primelor informaţii, în această dimineaţă ar fi fost postate pe un grup numit „Bacalaureat 2021-2022” de pe Facebook subiectele primite de absolvenţii de liceu la examenul de Bacalaureat, dar şi rezolvările acestora.
Elevii de liceu au postat poze cu subiectele pe care le-au primit şi au cerut de la ceilalţi membri ai grupului o rezolvare.
„Sunt cinci săli de clasă, în cinci licee din cinci judeţe diferite: un liceu din Brăila, din Braşov, din Gorj, din Dolj. Cunoaştem aceste licee, cunoaştem sălile de clasă, se identifică inclusiv poziţia elevilor şi cu siguranţă vor fi eliminaţi din examen şi vor avea o interdicţie de a se mai prezenta un timp”, a anunţat ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu.
Mai exact, este vorba de Liceul Tehnologic ‘Panait Istrati’ din Brăila, de Liceul Tehnologic ‘Rucăreanu’ din Braşov, de Liceul cu Program Sportiv din Târgu Jiu şi de Liceul Tehnologic ‘Constantin Brâncuşi’ din Craiova.

Tinerii au fost avertizaţi de alte persoane că a apărut în presă informaţia că ei copiază pe Facebook:

Este vorba de o fraudă în mod clar, care va fi sancţionată la cel mai aspru nivel. Cu siguranţă, elevii care nu au înţeles că nu au acces cu mijloace de comunicare în sala de examen vor fi eliminaţi din examen şi, sigur că da, două sesiuni nu vor mai avea dreptul să participe la acest examen. Noi am popularizat cât am putut de mult importanţa respectării regulilor de etică pentru a asigura relevanţa examenului de Bacalaureat, cei care nu au înţeles vor plăti. Se fac verificări atât cât se pot face verificări într-o şcoală, într-o şcoală în care nu există terminale de verificare, spre exemplu cum există într-un aeroport. Deci profesorii au competenţe limitate pentru a face aceste verificări, în condiţiile în care tehnologia a evoluat foarte mult şi dimensiunile acestor dispozitive electronice sunt extrem de mic, sunt foarte greu de sesizat”, a declarat ministrul.

Astăzi, în cadrul examenului de Bacalaureat, a avut loc proba la alegere a profilului şi specializării.
Ministerul Educaţiei pune la dispoziţia celor interesaţi linia TELVERDE 0800801100 pentru sesizarea eventualelor disfuncţionalităţi pe durata probelor scrise. Numărul va fi disponibil în perioada 16 – 19 august, între orele 8,00 – 16,00.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here