Primele vaccinuri COVID-19 se apropie de primirea aprobării de punere pe piață, notează Der Spiegel, care constată totodată că, în timp ce țările bogate și-au asigurat deja dreptul la miliarde de doze, altele riscă să devină și mai dependente de China sau Rusia.
João Doria aștepta demult acest transport care, în cele din urmă, a sosit joia trecută. La ora 7.30, un avion de marfă turc a aterizat pe aeroportul internațional din São Paulo, în sud-estul Braziliei, încărcat cu containere frigorifice. Acestea conțineau 120.000 de unități de Coronavac, un vaccin-candidat dezvoltat de o companie chineză. Prețioasa încărcătură a fost transportată de la aeroport direct la o locație secretă.
Doria este guvernatorul statului São Paulo. În ultimele luni, el a făcut tot ce i-a stat în putință pentru a avea acces rapid la vaccinul chinezesc produs de Sinovac. Cele 120.000 de unități sunt primul lot care va fi disponibil brazilienilor de îndată ce se va acorda aprobarea pentru folosirea lor, posibil în doar câteva săptămâni.
Guvernatorul pariase pe compania farmaceutică chineză la începutul pandemiei. Sinovac testează vaccinul în statul brazilian de câteva luni. Iar dacă această campanie de vaccinare ajunge să aibă succes, politicianul conservator va putea să o folosească pentru a-și consolida reputația în campania prezidențială de peste doi ani.
Acest lucru ar putea explica de ce președintele brazilian, Jair Bolsonaro, canalizează opinia public împotriva „vaccinului China”, după cum îl numește el, disprețuitor. Bolsonaro a încercat să torpileze planul de vaccinare al lui Doria, deoarece îl consideră un rival periculos. Autoritatea sanitară, care se află sub controlul administrației Bolsonaro, a întârziat deja o dată sosirea vaccinului din China, Bolsonaro preferându-l pe cel dezvoltat de compania suedezo-britanică, AstraZeneca, și Universitatea din Oxford, chiar dacă este puțin probabil ca acesta să fie disponibil pentru utilizare pe scară largă înainte de martie 2021.
Disputele din Brazilia scot în evidență politica monumentalului proiect cu care se confruntă acum lumea: cea mai rapidă producție, distribuție și posibilă administrare a vaccinurilor COVID-19 către miliarde de oameni din întreaga lume – de la marile orașe cu spitale excelente din lumea industrializată, până la orașe segregate, favele și nu numai, inclusiv multe zone greu accesibile. Va fi o provocare logistică, un proiect cu o dimensiune pe care omenirea nu a mai trebuit să o înfrunte niciodată.
Țările care primesc primele vaccinul vor fi, de asemenea, primele care vor pune capăt blocajelor, vor deschide școli și restaurante și își vor relua economiile. Iar cei care controlează accesul la cele mai bune vaccinuri vor dobândi putere. „Pandemia oferă o oportunitate pentru unele țări de a se stabili ca producători de bunuri publice și, astfel, de a câștiga mai multă influență decât au putut dobândi în secolul al XX-lea prin ideologie”, prezice Dmitri Trenin, șeful think tank-ului Carnegie Moscow Center.
Între timp, alte țări vor avea dificultăți în achiziționarea de vaccinuri. „Dacă COVID-19 a arătat un lucru, acela este că lumea e egoistă și egocentrică”, declara, în iulie, Karline Kleijer, coordonator pentru urgențe, la organizația Medici Fără Frontiere. „Nu am văzut niciodată o asemenea mizerie, o mentalitate atât de tipic mafiotă și de luptător de stradă, cum am văzut în ultimele luni, în procurarea măștilor”. Iar logistica din spatele aprovizionării cu măști a fost relativ simplă prin comparație.
Dar cel puțin există un motiv de speranță în acest moment. Se pare că lumea nu va avea la dispoziție un singur vaccin împotriva coronavirusului, în viitorul apropiat, ci o gamă întreagă. Potrivit Organizației Mondiale a Sănătății (OMS), aproximativ 48 de candidați la vaccin sunt în prezent în faza de studii clinice. Unsprezece dintre ei se află în probe decisive de fază III. Producătorii acestor candidați la vaccin provin din China, Statele Unite, Rusia, India și mai multe țări europene.
La începutul lunii noiembrie, compania farmaceutică chineză, Sinopharm, a anunțat că sute de mii de chinezi au fost vaccinați prin decret de urgență, inclusiv 56.000 de chinezi care călătoresc în străinătate, dintre care niciunul nu s-ar fi îmbolnăvit de COVID-19. Compania a declarat că nu au existat efecte secundare semnificative. La sfârșitul lunii, Sinopharm și Sinovac ar trebui să publice rezultatele oficiale ale studiilor lor clinice, după care aprobarea ar putea fi acordată rapid, cel puțin în China.
Și alți dezvoltatori au raportat succese inițiale. Consorțiul germano-american, format din BioNTech și Pfizer, a anunțat recent că vaccinul său candidat este 95% eficient, iar compania americană Moderna a declarat că produsul său este eficient în proporție de 94,5%. Rusia a raportat 92% eficiență la vaccinul său, Sputnik V, de la Institutul de Cercetare în Epidemiologie și Microbiologie, din Gamaleya. Moscova a aprobat Sputnik V în august, iar un al doilea vaccin în octombrie, deși testarea de fază III este încă în desfășurare pentru ambele.
Președintele rus, Vladimir Putin, ar dori ca vaccinările în masă să înceapă anul acesta. În primul rând, el trebuie să-și convingă populația că este sigur: conform sondajelor, 59% dintre ruși refuză vaccinarea pentru că nu au încredere în vaccin. Până în prezent, au fost vaccinate în jur de 10.000 de persoane din grupuri de risc, majoritatea din Moscova, inclusiv profesori și cadre medicale.
Zece dintre medicii care au fost vaccinați tot s-au îmbolnăvit de COVID-19, despre situația lor Ministerul Rus al Sănătății afirmând că este rezultatul faptului că nouă dintre ei au primit o singură doză, în loc de cele două necesare pentru stabilirea imunității. A doua mare problemă este că vaccinul nu a reușit până acum să ajungă în unele dintre locurile în care este necesar. Conform relatărilor mass-media, livrările de vaccin în regiunile îndepărtate au fost întârziate din cauza lipsei infrastructurii de transport și răcire.
Iar acestea sunt deja problemele cu care se confruntă o țară care și-a dezvoltat propriul vaccin fără ajutor extern. Distribuția globală va fi mult mai complexă, chiar și în regiunile dezvoltate.
Prima problemă majoră este refrigerarea. Vaccinul-candidat de la BioNTech și Pfizer, care se bazează pe tehnologia ARNm, trebuie depozitat la aproximativ minus 70 de grade Celsius, lucru pe care nici multe spitale moderne nu îl pot face. Pentru a rezolva problema, Pfizer a proiectat o cutie de transport ultra-rece, de mărimea unei valize mici, care poate conține câteva mii de doze. Compania a înființat „ferme congelatoare” în centrele logistice din statul american Michigan și în orașul belgian Puurs, unde rând după rând congelatoare au fost instalate în depozite. De asemenea, mai are la dispoziția sa două depozite în Karlsruhe, Germania, și în statul Wisconsin.
Lonza Group, o companie farmaceutică din Elveția, consideră, de asemenea, că vaccinul-candidat, pe bază de ARNm, al companiei Moderna va trebui să fie fabricat la temperaturi extrem de scăzute. Compania speră să producă 400 de milioane de doze de vaccin anul viitor. Dacă este păstrat în flacoane, vaccinul ar putea avea o durată de valabilitate de un an, la minus 20 de grade Celsius.
Alte vaccinuri-candidat implică mai puține provocări legate de temperatură. Zhang Hongtao, de la Universitatea din Pennsylvania, spune că vaccinurile-candidat chineze pot fi păstrate la 2-8 grade Celsius. Marco Krieger, de la institutul de cercetare brazilian Fiocruz, a raportat rezultate similare pentru candidatul de la AstraZeneca. Dar chiar și atunci, flacoanele nu pot fi expediate sau depozitate fără lanțuri închise care includ refrigerare în toate punctele călătoriei.
Temperaturile extrem de scăzute necesare pentru unele dintre vaccinuri reprezintă, de asemenea, provocări speciale pentru flacoanele din sticlă medicală specială – fiind necesare multe miliarde în întreaga lume. În plus față de fabricarea lor în cantități mult mai mari, producătorii lucrează și la a le face mai puțin casante.
Pentru a preveni furtul vaccinurilor râvnite, companiile farmaceutice se gândesc, de asemenea, să echipeze transporturile cu senzori GPS de urmărire sau să trimită camioane goale pentru a-i păcăli pe eventualii hoți și a face mai dificilă planificarea atacurilor. De asemenea, nu este clar cum vor fi organizate cele 15.000 de zboruri, de care DHL estimează că va fi nevoie pentru distribuția globală. Dincolo de aceasta, există o cerere mare de centre de vaccinare și personal medical calificat pentru administrarea injecțiilor.
Încă o dată, acele țări care au resurse suficiente și capacități de producție proprii vor fi în avantaj. Un studiu al centrului Duke Global Health Innovation a constatat că zeci de economii industrializate și emergente și-au asigurat deja aproximativ 6 miliarde de doze de potențiale vaccinuri, chiar și fără să știe încă dacă vreunul dintre acești candidați va fi vreodată aprobat de autoritățile medicale de reglementare. Uniunea Europeană și SUA au rezervat, fiecare, peste 1 miliard de doze de vaccin. China, care își produce propriul vaccin, speră să ajungă la 610 milioane de doze până la sfârșitul lunii decembrie.
„Nu există nicio țară și nicio companie care să nu acționeze într-un mod naționalist în tratarea vaccinului”, spune Stephan Exo-Kreischer, de la organizația One, care a analizat acordurile dintre companiile farmaceutice și statele G-20. Experții se tem că, având în vedere capacitățile de producție limitate, multe țări în curs de dezvoltare ar trebui să aștepte până în 2024, în cel mai prost scenariu.
Prevenirea unei astfel de situații este misiunea COVAX, o inițiativă globală care își propune să stabilească cel puțin o anumită echitate între țările bogate și cele sărace. Inițiativa este condusă de OMS, Alianța Gavi pentru Imunizare și Coaliția pentru Inovații în Pregătirea Epidemică (CEPI), o alianță internațională de cercetare. Ideea din spatele COVAX este că donatorii de stat și privați plătesc într-un fond care, datorită puterii sale pe piață, poate negocia condiții mai bune cu producătorii de vaccinuri. Vaccinurile achiziționate vor fi apoi distribuite astfel încât fiecare țară participantă să poată vaccina 20% din populația sa.
Aproximativ 92 de țări în curs de dezvoltare sunt considerate eligibile pentru sprijin în cadrul COVAX și urmează să primească vaccinuri la prețuri reduse. COVAX a recurs la sprijinul UNICEF, organizația Națiunilor Unite de asistență pentru copii, care are experiență în campaniile de vaccinare de la rujeolă la poliomielită, pentru achiziționarea a 2 miliarde de doze de vaccin și 1 miliard de seringi, până la sfârșitul anului 2021, și să le livreze în țările sărace. UE a promis bani în acest scop, la fel și Fundația Gates și guvernele din aproape toate țările industrializate, cu excepția administrației SUA, sub președintele Donald Trump. China a ezitat inițial, dar în cele din urmă s-a alăturat inițiativei.
COVAX a atins recent obiectivul intermediar de 2 miliarde de dolari în angajamente ferme și există, de asemenea, promisiuni de la producătorii de vaccinuri pentru 700 de milioane de bucăți din obiectivul de 2 miliarde de doze. Dar Seth Berkley, șeful Gavi, a avertizat că „trebuie urgent să strângem cel puțin încă 5 miliarde de dolari, până la sfârșitul anului 2021, pentru a asigura distribuția echitabilă a acestor vaccinuri celor care au nevoie de ele”.
Benjamin Schreiber este unul dintre cei care vor fi responsabili pentru program. Germanul lucrează la sediul UNICEF din New York, unde coordonează distribuția vaccinurilor către țările în curs de dezvoltare.
În cele din urmă, este probabil să existe mai multe programe individuale, mai degrabă decât un singur program global de vaccinare – cel puțin atâtea cât țări există pe planetă, dacă nu chiar mai multe, spune Schreiber. „Realizarea unui program de vaccinare într-o mahala urbană este ceva complet diferit decât într-un sat sau într-o zonă de conflict”. În prezent, Schreiber își petrece majoritatea zilelor în conferințe video, discutând detalii cu oficiali din întreaga lume.
La celălalt capăt al acestor apeluri se află oameni precum Richard Mihigo, de la sediul din Africa al OMS, situat în Brazzaville, pe malul râului Congo. Mihigo este unul dintre liderii efortului de vaccinare al OMS în Africa și preocupările sale depășesc cu mult doar disponibilitatea vaccinului și necesitatea de a-l refrigera. „Și mai important este să ne asigurăm că vaccinul ajunge la persoanele care au nevoie de el”, spune el.
În Africa, planificarea și executarea campaniilor de vaccinare sunt frecvent operațiuni complexe și se confruntă cu provocări, cum ar fi faptul că nu sunt drumuri disponibile pentru a transporta echipele de vaccinare în zone îndepărtate. Adesea, siguranța este, de asemenea, o problemă. În timpul izbucnirii epidemiei de Ebola în partea de est a Republicii Democrate Congo, începând cu 2018, de exemplu, erau uneori necesare escorte militare în regiunile în care milițiile erau deosebit de active sau populația se opunea eforturilor OMS și ale Ministerului Sănătății. Oficialii OMS își amintesc bine de centrele de tratament incendiate de acolo. Fuseseră răspândite zvonuri că, de fapt, străinii aduceau Ebola în zonă și că vaccinul îi îmbolnăvea pe oameni. A urmat violența. Violența împotriva echipelor de vaccinare. Ca răspuns, spune Mihigo, se intenționează colaborarea cu liderii comunităților locale, liderii religioși și politicienii, pentru a asigura o mai mare acceptare.
Mihigo se bazează pe două surse pentru achiziționarea de vaccinuri. Prima este o echipă înființată de Uniunea Africană, în noiembrie, pentru a strânge bani pentru achiziționarea dozelor de vaccin pentru până la 60% din populația Africii. Al doilea, speră Mihigo, este ajutorul COVAX.
Inițiativa are intenții nobile, dar rămâne de văzut dacă poate fi pusă în aplicare rapid. Criticii se plâng că nu a fost stabilit până acum niciun calendar. Încă nu se știe ce țări vor fi ajutate de COVAX, în ce ordine, câte doze de vaccin vor primi sau când. Probabil că producătorii de vaccinuri vor prelucra mai întâi comenzile clienților mari, înainte de a începe să aibă grijă de țările mai sărace.
Într-adevăr, există deja semne că lumea se sparge în blocuri de vaccinare. Antreprenorul indian pentru produse farmaceutice, Adar Poonawalla, consideră că de noile vaccinuri ARNm vor beneficia în primul rând de țările bogate și industrializate – nu doar din cauza nevoii de depozitare ultra-rece, ci și din cauza prețului său, despre care se spune că este în jur de 20 până la 25 USD pentru fiecare doză. „În acest moment, aceste vaccinuri sunt destul de inaccesibile pentru majoritatea țărilor”, spune el. Mai mult, există o lipsă de fabrici. Țări precum India, care au gestionat în mod tradițional producția de vaccinuri la scară largă pentru părți mari ale lumii, nu sunt echipate pentru a fabrica noul tip de vaccinuri ARNm.
Familia Poonawalla deține Serum Institute of India, cel mai mare producător de vaccinuri din lume, care produce pentru AstraZeneca și compania farmaceutică americană Norovax, printre altele. Poonawalla spune că va putea produce 1 miliard de doze de vaccin AstraZeneca singur până la sfârșitul anului viitor la un preț de aproximativ 3 dolari pe doză. Jumătate din aceste stocuri ar rămâne în India, cealaltă jumătate fiind distribuită în Asia, Africa și America Latină.
AstraZeneca face afaceri puternice în America Latină și va fi furnizor pentru șase țări din regiune cu un total de 216 milioane de doze de vaccin, în 2021. În același timp, guvernele de stânga din țări precum Argentina și Mexic se bazează pe vaccinul Sputnik V din Rusia. Belarus și Uzbekistan și-au exprimat interesul.
Potrivit OMS, în prezent nu există acorduri bilaterale între țările africane și producătorii de vaccinuri. Cu toate acestea, un expert în vaccinare la un ONG internațional din Africa de Sud raportează că s-au făcut deja oferte către fiecare țară de pe continent și că se așteaptă mai multe de la producători precum China, Rusia sau India. Expertul a declarat că vaccinurile vor fi cel mai probabil oferite țărilor africane la prețuri mai mici și că, la schmb, le vor fi solicitate concesii, precum un acces mai ușor pe piață.
Între timp, China profită de toate oportunitățile disponibile pentru a-și extinde sfera de influență. Beijingul a oferit împrumuturi practic tuturor țărilor din America Latină pentru achiziționarea de vaccinuri chineze și s-a angajat să de prioritate aprovizionărilor către Africa și Filipine. În semn de mulțumire, președintele filipinez, Rodrigo Duterte, a spus recent: „Un lucru bun despre China este că nu trebuie să cerșești, nu trebuie să te milogești. Un lucru rău în țările occidentale este profitul, profitul, profitul”.
Faptul că pandemia este îngrădită în prezent, în China, și riscul de infecție acolo este aproape de zero înseamnă că Sinopharm, Sinovac și CanSino, al treilea dezvoltator major de vaccinuri din China, nu sunt în măsură să testeze eficacitatea vaccinurilor lor în propria țară. Ca atare, au semnat contracte de testare și fabricație cu mai mult de o duzină de alte țări. Au fost incluse Brazilia, Arabia Saudită și Peru, ca unii dintre cei mai importanți furnizori de materii prime ai Chinei, precum și țări cu guverne care sunt prietenoase cu Beijingul, inclusiv Serbia și Pakistan.
Canada, pe de altă parte, a avut o experiență foarte diferită cu Beijingul. CanSino a dorit inițial să efectueze un studiu de fază III pentru candidatul său vaccin acolo, dar testul nu a mai avut loc niciodată.
Vaccinul a rămas blocat în vama chineză timp de șase săptămâni până când CanSino a anulat procesul, la sfârșitul lunii august. Până în prezent, autoritățile chineze nu au explicat de ce nu au eliberat niciodată transportul. Dar o posibilă explicație este într-adevăr greu de trecut cu vederea: relațiile dintre Canada și China s-au deteriorat rapid de când Canada, la cererea SUA, l-a arestat pe directorul financiar al Huawei, Meng Wanzhou, în 2018, iar China a luat, la schimb, doi ostatici canadieni.
Vestea bună pentru Canada este însă că propriul său program de vaccinare nu va eșua doar pentru că procesul nu s-a întâmplat niciodată. Țara și-a asigurat mai multe doze pe locuitor decât orice altă țară din lume. Totuși, acest episod oferă o perspectivă: accesul la vaccin poate fi folosit nu numai ca recompensă pentru un comportament bun, ci și ca mijloc de represiune.
