Hunor: Nu e niciun risc pentru sănătate, votarea se desfăşoară în siguranţă. Avem nevoie de autorităţi locale legitime

Kelemen Hunor

Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a votat în satul său natal, Cârţa, pentru continuitate, progres şi pentru dezvoltare, el considerând că ”avem nevoie de autorităţi locale legitime, stabile, pentru că haosul predomină în toată ţara”, transmite News.ro.

”Astăzi am votat pentru continuitate, atât în Cârţa, cât şi în judeţul Harghita, ca să putem îmbunătăţi condiţiile pentru creşterea calităţii vieţii. Avem nevoie de autorităţi locale legitime, stabile, pentru că haosul predomină în toată ţara”, a subliniat preşedintele UDMR. Liderul Uniunii a îndemnat maghiarii din România să-şi exercite dreptul de vot, pentru că procedura de vot se desfăşoară în condiţii de siguranţă, nu există niciun risc pentru sănătate.

Referitor la miza alegerilor locale, preşedintele Kelemen Hunor a declarat că, în ultimii ani, maghiarii din România au reuşit să obţină rezultate foarte bune atunci când au fost uniţi.”Să dăm dovadă de unitate şi astăzi, numai aşa vom fi o comunitate puternică!”, a afirmat el.”Să nu fim comozi, să fim solidari. Să mergem la vot chiar dacă primarul maghiar nu are un contracandidat în localitatea noastră, pentru că soarta întregului judeţ poate depinde şi de votul nostru”, a subliniat Kelemen Hunor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here