„Icebergul epidemic” – Coronavirusul ar putea infecta 60% din populația globală, susține un epidemiolog de top

Coronavirusul ar putea infecta mai mult de 60% din populația globală, dacă metodele de izolare a virusului eșuează, a avertizat un epidemiolog de top din Hong Kong, citat de The Guardian.

Profesorul Gabriel Leung, director al departamentului de sănătate publică din Hong Kong, a spus și că, în cazul în care rata mortalității ar ajunge la numai 1%, numărul de victime ar ajunge la câteva mii de oameni (n.r. – în condițiile în care virusul ar infecta două treimi din oameni). Până acum au fost raportate mai mult de 43.000 de cazuri de infectare în toată lumea. 1.000 de oameni au murit deja.

Leung, a declarat recent pentru The Guardian, în cadrul unei vizite Londra, că prioritatea numărul unu este acum stabilirea proporțiilor și a formei acestui „iceberg epidemic”.

Cei mai mulți dintre experți cred că fiecare persoană infectată a transmis virusul mai departe către aproximativ 2,5 oameni. Acest lucru înseamnă că „rata de atac” a virusului se situează undeva între 60-80% (din totalul populației planetare). Rata mortalității se situează, pe de altă parte, mult mai jos. Profesorul Leung este de părere că aceasta se situează în jurul procentului de 1%, dacă sunt luate în calcul și cazurile ușoare de infectare, care nu au fost oficial diagnosticate. 

După stabilirea scalei epidemice, trebuie să se determine dacă metodele de izolare a virusului sunt eficiente. Guvernele din toată lumea se concentrează pe izolare, însă, în cazul în care acestea eșuează, răspunsul va fi atenuarea efectelor.

Însă, luând în considerare acuzațiile aduse Chinei, potrivit cărora ar fi manipulat rata infectării și numărul morților, stabilirea proporției „icebergului epidemic” este mult mai dificilă.

Iar mai nou, China este acuzată că arde cadavre non-stop în crematoriile din Wuhan, fapt care sugerează că rata mortalității este mult mai mare decât a fost raportată.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here