Guvernul belgian condus de Sophie Wilmès încurajează ajutorarea horticultorilor și agricultorilor. Consiliul de miniștri restrâns a anunțat la sfârșitul săptămânii trecute mai multe măsuri care să permită recoltarea care trebuie să înceapă: trebuie găsite brațe de muncă, scrie RTFB, citat de Rador.
De obicei, sezonierii culeg căpșunile și sparanghelul din aprilie și din mai în Belgia. Nouă din 10 sunt străini, în cea mai mare majoritate cetățeni europeni din România, Bulgaria sau Polonia.
De astă dată, cei mai mulți nu au putut ajunge pe teritoriul Belgiei, deoarece multe state europene au decis să-și închidă granițele pentru a încetini răspândirea coronavirusului. Ministrul valon al agriculturii apreciază că Valonia trebuie să găsească 1.000 de muncitori pe termen scurt.
Și Flandra chiar mai mulți: având în vedere importanța culturilor din nordul Belgiei, ministrul Hilde Crevits estimează că e nevoie de 7.000 de persoane la acest sfârșit de aprilie și încă 10.000 în mai. Un apel care începe, timid, să fie auzit.
Guvernul Wilmes a căutat pe cine și cum să convingă. Printre măsurile adoptate sâmbătă, a decis ca mucitorii aflați în șomaj temporar să poată ajuta provizoriu în agricultură fără să-și piardă venitul. Studenții vor putea presta mai multe zile de muncă. Și solicitanții de azil pentru care procedura este în curs vor putea munci.
Această poveste a fructelor coapte care face lucrurile să se miște traversează toată Uniunea Europeană.
Toată Uniunea, sub presiunea culesului
Germania își închisese granițele pentru muncitorii sezonieri pe 25 martie. A dat înapoi în această săptămână. Vor putea veni 40.000 pe câmpurile și în grădinile germane în aprilie și mai. O cifră cu totul insuficientă, a comentat deja domeniul agricol.
Franța a estimat la 200.000 numărul sezonierilor de care are nevoie pentru cules și lucrările agricole în următoarele trei luni. În Spania, agricultorii au anunțat: căpșunile vor rămâne pe câmp.
În Italia, federația agricultorilor Coldiretti estimează că un sfert din alimentele “made în Italy” trec de pe plante în farfurie grație mâinilor muncitorilor străini. Printre acești muncitori sezonieri, românii sunt cei mai numeroși: peste 100.000 muncesc în fiecare an în exploatațiile agricole italiene.
În România, pandemia a provocat deja pierderea unui milion de locuri de muncă, în special prin închiderea granițelor, potrivit datelor văzute de AFP.
Redescoperim faptul că un sector întreg depinde de libera circulație a muncitorilor în spațiul european. Mai multe sute de mii de gospodării, în România, în Bulgaria sau în Polonia, trăiesc primăvara grație acestei transhumanțe. Și o mare parte a producției horticole și agricole din vestul Uniunii este astăzi compromisă prin reapariția frontierelor în spațiul european.
Realitatea sezonierilor
De ce sunt atât de puțini muncitori locali și atâția sezonieri străini în agricultura din vestul Uniunii? Ce contează mai mult în lipsa de muncitori locali în livezi: lipsa de atractivitate a acestor locuri de muncă sau interesul financiar al exploatanților agricoli de a angaja mai curând sezonieri străini?
Peste tot în Europa, e vorba de locuri de muncă precare: precaritatea statutului și precaritatea venitului, ceva mai mult de 9 euro brut pe oră în Belgia.
Acest venit este identic pentru un sezonier belgian sau străin, în virtutea principiului ”la muncă egală, salariu egal”. Dar în schimb, contribuțiile sociale sunt mai puțin scumpe dacă angajezi un sezonier venit din România decât un sezonier din Belgia.
Este evident, în orice caz: culturile din statele din vestul Uniunii Europene au nevoie de muncitori din est și invers.
Fiecare stat confruntat cu această lipsă de mână de lucru caută soluții locale, punând mâna în buzunar.
Să permită muncitorilor ale căror companii sunt oprite, lucrătorilor din Horeca, șomerilor, solicitanților de azil, să participe le cules, în condiții clare de siguranță.
Dar peste tot, cei care dețin exploatații se îndoiesc că acești muncitori fără experiență vor fi suficienți. Urgența pledează deci pentru o relaxare a frontierelor: răzgândirea Germaniei este martoră pentru acest lucru, dar alte state își mențin porțile închise.
În confruntarea cu această problemă, care e politica europeană?
Pentru problema muncitorilor sezonieri, ca și pentru o serie de decizii din ultimele săptămâni privind sănătatea și frontierele, Comisia emite recomandări pe care statele le respectă, care cum… sau deloc.
Comisia Europeană a lansat un apel pe 30 martie, sub formă de „guidelines”, de linii directoare. Președinta Comisiei, Ursula Von der Leyen, a făcut apel imperios la state să-i lase pe sezonieri să treacă granița. Ea invocă apărarea pieței unice, a lanțurilor de producție și de aprovizionare a magazinelor noastre.
Discursul ei nu a fost ascultat peste tot. Ungaria sau Austria nu permit încă să fie traversat teritoriul lor național, împiedicând zeci de mii de sezonieri români sau bulgari să ajungă la destinație pe cale terestră.
Asta spun livezile astăzi: dificultatea de a adopta politici coordonate la nivel european chiar atunci când răul este european.
O dificultate care va trebui depășită în etapa fundamentală care se profilează: ieșirea din izolare. O coordonare europeană va fi esențială între statele membre pentru a începe redeschiderea granițelor, revenirea la libera circulație a persoanelor, reducând la maxim riscul unui al doilea val de contaminări.
Sursa: RADOR
