Incendiul din lagărul de refugiați Moria, de pe insula greacă Lesbos, a dezvăluit ipocrizia deplină a politicii Uniunii Europene privind refugiații, scrie Der Spiegel, într-un amplu material.
Shahrzad a reușit. A reușit să scape de flăcările care au transformat Moria, cea mai mare tabără de refugiați din Europa, într-un loc pustiu. Dar acum nu știe unde să meargă mai departe. O tânără timidă de 25 de ani, din Afganistan, cu trăsături delicate, Shahrzad stătea miercuri seara în fața taberei arse de pe insula greacă Lesbos, împreună cu soțul și cei doi copii mici. Ce urmează? „Nu știm”, spune ea. Au documentele lor la ei, spune tânăra, dar aproape nimic altceva. „Aproape că nu avem nimic de mâncat, doar puțină apă. Nimeni nu ne spune nimic”.
Familia locuia în Moria de opt luni când focul a izbucnit, marți seară. De dormit, au dormit în containerul lor din lagăr. „Era frig. Stăteam acoperiți cu pături”, spune Shahrzad.
Apoi, a mirosit a fum, iar din acea a știut că ceva nu e în regulă. „Ne-am trezit. Când am văzut flăcările și am auzit oameni strigând, am împachetat copiii și am fugit prin întuneric pe deal.” Au privit flăcările cu neîncredere. Încă o dată, viețile lor se dizolvau în neant.
„Moria nu a fost niciodată un loc bun”, spune Shahrzad. Tabăra mereu supraaglomerată a fost întotdeauna un loc plin de mizerie și frică, iar familia s-a chinuit în fiecare zi. Dar cel puțin aveau un acoperiș deasupra capului.
Aproape 13.000 de persoane au fost brusc lipsite de adăpost în urma incendiului de la Moria, iar premierul grec, Kiriakos Mitsotakis, a declarat starea de urgență pentru Lesbos. Guvernul său intenționează să adăpostească temporar migranții pe nave de război sau feriboturi, dar și în corturi.
Cauza incendiului nu a fost încă precis stabilită. Miercuri, Lesbos era plin de tot felul de teorii, de la plauzibile la absurde. Unii spuneau că a focul a fost pus de radicalii de dreapta, alții i-au învinuit pe refugiații înșiși, în timp ce alții erau convinși că Turcia se află în spatele poveștii, ca o modalitate de a-i provoca pe greci. Joi, însă, Ministerul grec al Politicii de Migrație a anunțat că incendiul a fost cel mai probabil declanșat chiar de solicitanții de azil, ca reacție la măsurile de carantină impuse din cauza Covid.
Printre ruine
Cu toate acestea, este indubitabil faptul că Moria nu este singurul lucru care se află în ruine. La fel este și politica europeană în materie de azil.
Uniunea Europeană a dorit să facă din Moria un model. Conceptul prevedea procesarea cererilor de azil în doar câteva săptămâni în punctele de primire situate pe mai multe insule grecești. Cei recunoscuți ca refugiați vor fi apoi distribuiți către alte state membre ale UE, în timp ce persoanele ale căror cereri au fost respinse vor fi trimise înapoi în Turcia. Cel puțin, aceasta a fost procedura stabilită în acordul privind migrația pe care UE l-a convenit cu Turcia, în 2016.
Puțin din toate astea a fost implementat. În loc să proceseze rapid cererile de azil, oficialii greci i-au reținut pe solicitanții de azil pe Lesbos și pe alte insule din Marea Egee pentru perioade îndelungate – câțiva ani, în unele cazuri. Puțini refugiați au fost trimiși înapoi în Turcia, dar aproape niciunul nu a avut voie să călătorească în nordul Europei. Rezultatul este că tot mai mulți oameni s-au trezit blocați pe insule.
UE se consideră nu numai o putere economică și politică, ci și o putere morală. Dar pe Lesbos, blocul a pierdut tot ce s-a putut din autoritatea sa morală. Nu este un accident, nici un act de neglijență, că solicitanții de azil au fost închiși și umiliți în Moria. Este un element al politicii de migrație a UE.
O plimbare prin Moria înainte de incendiu dezvăluia unul dintre cele mai murdare și mai periculoase locuri din toată Europa. Oamenii de aici trăiau înghesuiți sub prelate, cu gunoaie putrezite împrăștiate peste tot și cursuri de apă blocate de baraje din deșeuri de plastic. În ultimele săptămâni, din cauza crizei corona, situația de pe insulă s-a înrăutățit. Cu mult înainte, însă, și cu mult înainte de incendiu, Moria devenise deja un simbol al fanatismului european. Consilierul politic din Berlin, Gerald Knaus, s-a referit la tabără ca la un „Guantanamo pentru refugiați”.
Shahrzad, mama din Afganistan, privește peste ruinele taberei. În timp ce povestește cum a fugit de teroarea talibanilor din Afganistan, îndreptându-se spre Grecia, prin Turcia, un nor întunecat de fum se ridică din nou pe cerul albastru de deasupra taberei Moria. Un alt incendiu a izbucnit în tabără în această seară de miercuri, iar cei care au căutat adăpost în imediata vecinătate, după primul foc, încep să o ia la fugă pentru siguranță. Bărbații își ridică lucrurile pe umeri, în pungi negre de plastic, copiii plâng de teamă, iar femeile își croiesc drum prin mulțime. Izbucnește panica.
„Pleacă de-aici!”
„Trebuie să plecăm. Acum. Vom fi arși de vii”, îi strigă o femeie, agitată, lui Shahrzad. Familia se alătură rapid fluxului de oameni care se îndreaptă spre drum în timp ce încearcă să scape din tabăra cuprinsă de flăcări.
Oameni mai în vârstă aflați în scaune cu rotile, copii mici care își strâng ursuleții de pluș, femei însărcinate, familii tinere, bărbați, femei și copii se împing pe drumul slab luminat spre Mitilene, capitala Lesbosului. Dar nu ajung departe.
Marșul se încheie brusc la un baraj rutier înființat de polițiștii de la Atena. Sunt acolo pentru a se asigura că nimeni din imediata vecinătate a taberei nu poate scăpa. „Pleacă de aici! Întoarce-te!”, țipă un polițist la o familie cu un copil. Când un grup de migranți aprinde un câmp din apropiere, în semn de protest, poliția răspunde cu gaze lacrimogene. Sute de migranți nu au altă alegere decât să se întoarcă spre infern.
Oamenii se împiedică unii pe alții, tușind și plângând, în timp ce rătăcesc fără rost prin norul acru de gaze lacrimogene. Nu se vede nicio formă de ajutor organizat, nu există oficiali ai agenției și nici personal de urgență. Shahrzad și familia ei, ca și alte mii de oameni nu au altă opțiune decât să se așeze la marginea drumului pentru a-și petrece noaptea.
Focul se răspândește rapid în Moria, dar cu greu mai constituie o surpriză. Catastrofa a fost ca la a acasă luni bune, dacă nu chiar de ani. Pentru refugiați și cadrele medicale de pe Lesbos, întrebarea nu a fost niciodată dacă tabăra va lua foc, ci când. Moria a fost cel mai previzibil dintre dezastre. Totul a început cu acordul de refugiați din 2016, semnat cu Turcia.
Cancelarul german, Angela Merkel, a văzut în acord o modalitate de a-și salva cancelaria după turbulenta vară a refugiaților din 2015. Dar a devenit rapid clar că un element central al acestui plan, cel al deportării refugiaților înapoi în Turcia, nu va funcționa. Instanțele au blocat astfel de deportări, deoarece nu considerau că Turcia este suficient de sigură, iar oficialilor însărcinați cu azilul le lua câteva luni, în loc de zile, pentru a tranșa cazurile individuale.
Închisori pentru refugiați
Ankara și-a intensificat activitățile de protecție a frontierei și a oprit majoritatea bărcilor de refugiați care plecau de pe coasta Turciei în drum spre insulele grecești. Într-adevăr, numărul refugiaților care au ajuns pe insule a scăzut cu 97% în primii trei ani în care acordul a fost în vigoare. Dar acei puțini refugiați care au ajuns în Grecia au rămas blocați. Taberele au devenit, în esență, închisori pentru refugiați.
Moria, o fostă cazarmă, s-a transformat rapid în cea mai sumbră dintre taberele insulare. Este situată în mijlocul plantațiilor de măslini, pe un deal înconjurat de ziduri de beton și sârmă ghimpată. Există un fel de stradă principală care străbate tabăra, începând de la intrarea principală. Când intri în tabără, treci pe lângă un afiș care scrie: „Cofinanțat de Fondul de securitate internă al Uniunii Europene”, cu contribuția de 6.167.750 de euro.
În interior, există containere pentru locuințe și câteva tarabe improvizate ca la piață, unde refugiații vând pepeni, cartele telefonice și lanterne.
Mâncarea este distribuită în tabără de trei ori pe zi, locuitorii stau la coadă ore în șir pentru a primi unul dintre pachetele de alimente, învelite în plastic. Uneori, nu există suficiente pachete pentru toată lumea. La coadă, supraviețuiește cel mai puternic.
Când Papa Francisc a vizitat Moria, în aprilie 2016, tabăra, care fusese inițial concepută pentru 3.000 de oameni, era deja supraaglomerată, iar Papa a dus cu el, în Italia, 12 refugiați sirieni. În timpul iernii reci care a urmat vizitei sale, cel puțin cinci persoane au murit în Moria.
Până la mijlocul anului 2018, în Moria locuiau de două ori mai mulți oameni decât fusese planificat. Nu mai exista suficient loc pentru rezidenți în containere și li s-au alocat locuri în plantația de măslini, unde au fost amenajate corturi fragile și colibe de lemn. În curând, păduricii i s-a dat o poreclă sumbră: „Jungla”. Nu existau toalete, iar femeile nu îndrăzneau să-și părăsească corturile noaptea, de teamă să nu fie violate.
În această perioadă, guvernul elen evacua frecvent refugiații din lagăr, uneori cu sutele într-o singură zi. A fost întotdeauna suficient pentru a preveni amenințarea unei revolte în masă, dar niciodată suficient pentru a îmbunătăți efectiv condițiile din lagăr.
În pragul colapsului
Între iulie și sfârșitul lunii septembrie 2019, peste 25.000 de refugiați au ajuns pe insulele grecești, aproape la fel de mulți ca în tot anul precedent. Creșterea nu a putut fi în niciun caz comparată cu cea din 2015, dar a fost suficientă pentru a aduce tabăra în pragul colapsului.
Moria a continuat să crească, mai întâi la 10.000 și apoi, în martie 2020, la aproape 20.000 de oameni. Infrastructura taberei s-a prăbușit, alimentarea cu apă și conductele din jurul orașului Moria neputând suporta atât de mulți oameni. În unele zone ale taberei, apa a devenit indisponibilă ore în șir, în fiecare zi. Toaletele portabile au devenit murdare.
Tabăra a devenit atât de mare, încât și sursa de alimentare cu energie electrică a început să cedeze. Psihologii au raportat că copiii se trezesc noaptea țipând și fugind din corturi panicați sau tăindu-se cu cuțite. Ori încercând să se sinucidă.
Locuitorii din Lesbos toleraseră de mult timp ca insula lor să fie folosită ca bazin de captare a solicitanților de azil din întreaga lume. Dar starea de spirit în rândul populației a început să se schimbe și ea. Primul ministru Kiriakos Mitsotakis a dorit să construiască o nouă tabără în nordul insulei în 2020 și a trimis poliția, într-o dimineață, devreme, pentru a asigura proprietatea. Însă localnicii s-au adunat la fața locului, iar agenții au ripostat.
Haosul de pe Lesbos a durat două zile, înainte ca poliția să se retragă. Din acel moment, furia oamenilor s-a îndreptat din ce în ce mai mult către refugiații înșiși.
Situația grecilor a fost cu atât mai dificilă cu faptul că președintele turc, Recep Tayyip Erdoğan, s-a simțit din ce în ce mai puțin legat de acordul privind refugiații. Marina turcă a început să-și reducă patrulele înainte ca Erdoğan, în martie anul curent, să meargă până acolo încât să deschidă frontiera în întregime.
În ochii unor locuitori ai insulei, refugiații deveniseră acum mai mult decât un instrument ostil pentru inamicul turc, în timp ce ONG-urile și jurnaliștii erau văzuți ca dușmani ai statului. În portul Mitilene, localnicii au scandat împotriva unei bărci pline de refugiați, strigându-le oamenilor: „Înapoi în Turcia!” Radicalii de dreapta au preluat temporar controlul asupra unor părți ale insulei, în timp ce ONG-urile și-au retras lucrătorii medicali și medicii.
Îngrijorări legate de virus
Lesbos se confrunta deja cu o stare de urgență atunci când coronavirusul a ajuns în Grecia. În primele luni ale pandemiei, Lesbos a fost în mare parte neatinsă. Dar agențiile guvernamentale, lucrătorii umanitari și refugiații înșiși știau că situația se va schimba în cele din urmă. Și știau cu toții că, odată ce virusul va ajunge în tabără, acesta se va răspândi rapid. Guvernul grec a dezvoltat un plan pentru a aborda această eventualitate, un plan numit după legendarul personaj considerat a fi prima femeie medic din antichitatea greacă: Agnodice.
Pe 17 martie, au fost puse în aplicare noi reguli de ținere la distanță a coronavirusului care le interziceau refugiaților să părăsească tabăra. Chiar și cei care doreau pur și simplu să meargă la medic sau la supermarket aveau nevoie de permisiunea poliției. Dar majoritatea solicitanților de azil locuiau deja în jungla din afara taberei. Mulți voluntari au trebuit să părăsească tabăra, rămânând doar acei lucrători ai ONG-urilor care erau absolut necesari pentru operațiunile de zi cu zi.
Printre ei s-a numărat și Andrea Wegener, în vârstă de 45 de ani, o creștină practicantă, din apropiere de Köln. Ea se ocupă de logistica taberei, din partea ONG-ului Euro Relief, și puțini cunosc tabăra la fel de bine ca ea. Ține un blog care documentează condițiile din Moria și, în martie, scria: „Oamenii sunt slăbiți după iarnă. Vor fi mai multe decese decât în rândul populațiilor comparabile obișnuite”.
Medicii au devenit și mai preocupați de sănătatea psihică a refugiaților. Doar în primele două săptămâni ale lunii aprilie, ONG-ul Fenix a raportat 13 incidente de violență împotriva femeilor, în timp ce organizația Medicii Fără Frontiere s-a trezit tratând un număr tot mai mare de victime ale violului. „Sper să nu izbucnească revolte”, a scris Wegener, în aprilie. „În ultimele săptămâni, a existat o tensiune și o atmosferă de violență latentă în aer. Este imposibil să se știe exact cum se va elibera. Blocarea nu a fost bună pentru locuitorii din Moria”.
În ciuda măsurilor, virusul a ajuns la Moria pe 2 septembrie, un somalez cu febră fiind depistat pozitiv. Oficialii publici au răspuns conform planului, implementând reguli de blocare chiar mai stricte: nimănui nu i s-a permis să intre sau să iasă. Este o provocare semnificativă să ții presupușii bolnavi și pe cei sănătoși separat unul de celălalt în spații strâmte. În interiorul lagărului, au început să circule zvonuri conform cărora guvernul ar fi vrut să folosească virusul ca scuză pentru a construi un gard în jurul Moria.
„Condiții dezastruoase”
ONG-urile au făcut mare vâlvă despre carantina în masă, iar Medicii Fără Frontiere au apelat la Germania: „Guvernul german poartă un grad semnificativ de responsabilitate pentru condițiile dezastruoase din Moria”. Germania, a mai cerut organizația, trebuie să se asigure la nivelul UE că oamenii din lagăr sunt protejați de coronavirus.
Până marți, cu o zi înainte de incendiu, 35 de cazuri fuseseră confirmate în lagăr. La ordinele administrației, toate îngrijirile medicale au fost întrerupte, cu excepția situațiilor de urgență, și toate școlile au fost închise. Locuitorii taberei nu mai aveau voie să meargă la supermarket, forțându-i să stea la coadă pentru mâncare. În cele din urmă, frustrarea și disperarea față de condițiile în care trăiau au crescut atât de mult încât au început să dea foc taberei. Aceasta este cel puțin presupunerea observatorilor de la fața locului.
Din 2014, Uniunea Europeană a transferat aproximativ 2,9 miliarde de euro către Grecia pentru a găzdui refugiații, aproximativ echivalentul a jumătate din bugetul anual al Agenției ONU pentru Refugiați, care este responsabilă cu refugiații din întreaga lume. Cu toate acestea, Atena nu a reușit de-a lungul anilor să creeze o infrastructură care funcționează la jumătatea drumului pentru migranții de un fel și care ar fi putut împiedica o astfel de escaladare precum cea de săptămâna aceasta. Iar la Bruxelles, nimeni nu era interesat să afle cum au fost cheltuiți toți acești bani din ajutor. Pur și simplu nu le-a păsat guvernelor? Pur și simplu nu au vrut să vadă ce se întâmplă atâta timp cât migranții au rămas în lagăr?
Consilierul politic Gerald Knaus, considerat arhitectul acordului UE-Turcia, este convins că condițiile de la Moria nu pot fi explicate doar prin incompetența politicienilor responsabili. El crede că europenii tolerează în mod deliberat mizeria de pe Lesbos pentru a-i descuraja pe alții care ar putea fi interesați să facă această călătorie.
Oricare ar fi situația, este incontestabil că guvernele de la Berlin, Paris și Bruxelles s-au bucurat că refugiații din ultimii ani nu au mai fost problema lor, ci cea a grecilor și a italienilor. Acum, incendiul de la Moria a pus capăt autoamăgirii că problema migrației poate fi externalizată.
Consternarea din capitalele europene pare a fi semnificativă. „Sunt profund mâhnit de evenimentele de aseară din tabăra de refugiați Moria”, a scris președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, pe Twitter. Totuși, este discutabil dacă factorii de decizie din UE vor învăța lecția de pe urma acestui infern.
Reconstruirea taberei?
Începe cu faptul că grecii nu văd nevoia să schimbe nimic în politicile lor represive privind migrația. Oficialii au transferat miercuri 400 de minori neînsoțiți din lagăr, dar majoritatea migranților de acolo sunt încă blocați pe insulă. Guvernul intenționează, de asemenea, să reconstruiască tabăra cât mai repede posibil, dar ca „tabără închisă și controlată”, așa cum a spus săptămâna aceasta ministrul grec al migrației, Notis Mitarachi.
„Dacă un incendiu ar fi suficient pentru a închide o tabără, atunci am începe să vedem focuri în toate celelalte puncte. Mâine am avea un incendiu pe Samos și apoi unul în Chios”, spune un înalt oficial grec. După insule, continuă el, vor apărea apoi incendii pe continent, pentru că oamenii vor să se îndrepte spre Europa. Și cine poate exclude posibilitatea ca migranții să-și dea foc la râul Maritsa, până la punctul în care Grecia să se vadă plonjând în genul de sacrificii care au declanșat primăvara arabă?
În fundal, se spune la Berlin, Grecia stă în calea posibilei relocări a migranților din Moria în alte țări ale UE. Se pare că țara este îngrijorată de faptul că acest lucru ar putea atrage și mai mulți migranți din Turcia.
Atena și Ankara s-au aflat în prăpastia violenței în ultimele câteva săptămâni, deoarece conflictul lor privind accesul la resursele naturale s-a intensificat. Apropiații lui Mitsotakis sunt îngrijorați de faptul că Erdoğan ar putea trimite din nou migranți către Grecia pentru a pune Atena sub presiune, la fel cum a făcut în primăvară.
Între timp, Europa, în ansamblu, este departe de implementarea unei politici coerente privind refugiații. Câteva țări, precum Luxemburg, cred că, în urma catastrofei de la Moria, UE nu poate pur și simplu să continue ca înainte și cer statelor membre să primească solicitanți de azil din Grecia. Alte țări, precum Austria, continuă să respingă categoric astfel de propuneri.
„Europa va rămâne bolnavă atâta timp cât nu va găsi o cale de ieșire din criza refugiaților”, a declarat ministrul luxemburghez de externe, Jean Asselborn, pentru DER SPIEGEL. „Pentru mine, cel incriminat se numește Sebastian Kurz”, adaugă el, referindu-se la cancelarul austriac. „El este persoana responsabilă în primul rând de această situație jalnică”.
E timpul să „forțăm solidaritatea”
Într-adevăr, Kurz se prezintă de ani de zile ca un obstacol în politica refugiaților. „Toată Europa a fost înșelată de insistența lui Kurz că tot ce trebuia să făcut pentru a rezolva problema refugiaților era închiderea frontierelor”, spune Asselborn. „În plus, Austria în 2018, chiar când deținea președinția rotativă a Consiliului UE, a respins pactul de migrație al ONU”.
În martie, Asselborn propusese în cadrul unei reuniuni a miniștrilor de interne ai UE ca minorii neînsoțiți din Moria și din alte lagăre de refugiați din UE să fie distribuiți în întregul bloc. Asselborn avea chiar pregătită o formulă, care prevedea 10 minori la fiecare jumătate de milion de locuitori. Acest lucru ar fi însemnat că Luxemburgul ar fi luat 10, în timp ce Germania ar trebui să accepte 1.600 și Franța 1.200. „Când mi-am făcut propunerea, reprezentantul austriac a spus că nu vor accepta tineri, dar vor trimite containere pe insule. Toalete, cu alte cuvinte”, își amintește Asselborn.
El nu mai este pregătit să accepte o astfel de poziție. Dacă UE nu ia măsuri acum, nu mai poate fi ajutată, spune el. „Este timpul ca președintele Comisiei să folosească toate pârghiile de care dispune pentru a forța solidaritatea celor două treimi din statele membre ale UE care continuă să acționeze ca și cum refugiații din pragul Europei nu ar avea nicio consecință pentru ei”.
Până în prezent, există puține elemente care să indice că va avea succes. După mai multe întârzieri, Comisia intenționează în cele din urmă să își prezinte propunerile pentru o nouă politică de azil și migrație la sfârșitul lunii septembrie. Detaliile planului sunt păzite cu atenție, dar, conform spuselor, Ursula von der Leyen va propune în mare măsură idei care există deja de ceva timp: verificări inițiale ale migranților la frontiera externă a UE, inclusiv posibilitatea repatrierii imediate. Și distribuirea refugiaților rămași între acele țări care dau semne că i-ar accepta, mai mult sau mai puțin în mod voluntar.
Chiar și miniștrii de interne ai UE se îndoiesc că un astfel de plan ar duce la progrese. În aprilie, ministrul german de Interne, Horst Seehofer, și omologii săi din Franța, Spania și Italia au avertizat că nu sunt pregătiți să accepte un plan care să permită țărilor precum Ungaria să desconsidere pur și simplu solidaritatea UE.
„În prezent, o mână de state membre suportă o povară excesivă, ceea ce relevă lipsa de solidaritate și crește riscul ca întregul sistem să devină disfuncțional”, se arată în scrisoare. „De aceea suntem în favoarea unei repartizări corecte a responsabilității și a creării unui mecanism obligatoriu pentru o distribuție echitabilă”.
Paralizată cu privire la politica privind refugiații
Deoarece UE pare paralizată în ceea ce privește politica privind refugiații, Germania e tot mai mult chemată să ia măsuri unilaterale pentru a-i ajuta cel puțin pe unii dintre cei care suferă în Grecia.
În plus, câteva mii de oameni au protestat miercuri seară la Berlin pentru a cere evacuarea lagărului Moria. Kevin Kühnert, șef adjunct al social-democraților germani (SPD), s-a alăturat protestului. La fel și Katrin Göring-Eckardt, liderul grupului Partidului Verde în parlamentul german.
Ministrul german de interne, Seehofer, membru al Uniunii Sociale Creștine Conservatoare (CSU), sora bavareză a Creștin-Democraților lui Merkel (CDU), se confruntă cu o presiune deosebită. Mulți din opoziție îl consideră principalul vinovat pentru condițiile de la Moria. „Seehofer a blocat ajutorul rapid”, spune, critic, Katja Kipping, șefa Partidului de Stânga. „Acum are pe conștiință oameni bolnavi și, probabil, chiar morți”.
Între timp, SPD a fost mult timp reținut când venea vorba de acceptarea refugiaților din Grecia. Dar șeful adjunct al SPD, Kühnert, a declarat, pentru DER SPIEGEL, că este în favoarea acceptării rapide a oamenilor. „Problema distribuției refugiaților în UE a rămas nerezolvată de ani de zile”, spune el. „Acest lucru trebuie clarificat urgent, dar acest lucru nu se va întâmpla în trei zile. Având în vedere dezastrul umanitar acut, nu de noi grupuri de lucru avem nevoie acum, ci trebuie să acționăm imediat”. El adaugă că Germania „nu poate aștepta o soluție europeană acum, trebuie să ia inițiativa”.
Problema refugiaților din Grecia influențează de destulă vreme politică germană. La sfârșitul anului 2019 și la începutul anului 2020, mai mulți politicieni germani au vizitat Moria, iar unii, inclusiv ministrul de interne al Saxoniei Inferioare, Boris Pistorius, din SPD, au scris scrisori către Seehofer prin care îi cereau să permită solicitanților de azil să intre în țară. Mai multe municipalități și orașe din Germania și-au unit forțele și au convenit să accepte copii din Grecia.
Dar, printre conservatori, ideea de a accepta unilateral refugiații este una controversată. Mulți conservatori germani cred că politica privind refugiații din 2015 a lui Merkel a fost o greșeală și susțin că Germania nu ar trebui să acționeze singură.
Totuși, există și alte voci printre conservatori. La o întâlnire din primăvară a grupului parlamentar, un membru al parlamentului, fermier la bază, ar fi spus-o pe șleau: dacă și-ar păstra animalele în condiții precum cele din lagărele de refugiați, afacerea s-ar închide.
La scurt timp după aceea, CDU/CSU și SPD au convenit asupra unui compromis. Conform acordului, Germania ar accepta copii „care au nevoie urgentă de tratament din cauza unei boli grave sau sunt neînsoțiți și cu vârsta mai mică de 14 ani, majoritatea ar trebui să fie fete”.
Când planul urma să fie în cele din urmă implementat, organizațiilor de ajutor care lucrau în lagăre li s-a cerut să găsească refugiați corespunzători într-un timp foarte scurt. Dar majoritatea minorilor neînsoțiți din Grecia sunt băieți. A durat ceva, dar Germania intenționează acum să primească până la 1.000 de persoane din Moria anul acesta – minori neînsoțiți, precum și copii bolnavi și familiile lor.
După incendiul din această săptămână, Pistorius se oferă acum să găzduiască aproximativ 500 de persoane din Moria într-o tabără de landul său. El susține că, dacă o povară comparabilă ar fi preluată de toate statele germane, țara ar putea primi în total 5.000 de migranți din Moria. El spune că nu mai este timp pentru a selecta persoane din grupuri individuale. Și așteptarea unei soluții la nivelul UE nu este o opțiune pentru el. „Dacă toată lumea așteaptă întotdeauna ca toți să se alăture, nimeni nu va face nimic în cele din urmă.” El o numește „iresponsabilitate organizată”. Dacă este necesar, susține el, Merkel trebuie să-și forțeze ministrul de interne să își asume responsabilitatea.
„O rușine europeană”
Turingia și Berlinul se oferiseră deja să primească migranți, dar fără succes. Ministerul Federal de Interne a respins inițiativa Turingiei la începutul lunii august, argumentând că nu au fost îndeplinite cerințele legale. Guvernatorul Turingiei, Bodo Ramelow, crede că poziția sa a fost confirmată de incendiu. „Condițiile de la Moria erau o rușine europeană chiar înainte de incendiu, iar condițiile de viață de acolo erau intolerabile”. El spune că este timpul să se grăbească procedurile de admitere și să se înceapă imediat distribuirea solicitanților de azil în toată Europa.
În prezent, însă, nu pare să se întâmple așa ceva. Cancelarul german Merkel și președintele francez Emmanuel Macron au spus joi că vor fi pregătiți să primească un număr de ordinul sutelor de refugiați minori din Moria, ca parte a unei inițiative europene. Dar ar fi în mare măsură ceva simbolic.
Thorsten Frei, vicepreședinte al grupului CDU/CSU din Bundestag, spune: „Sunt foarte critic față de țările care iau măsuri unilaterale pentru a lua migranți. Ar înăbuși brusc interesul pentru reformarea politicii europene de azil. Un efort unilateral ar putea, de asemenea, cu ușurință trimite mesajul că ruta spre Germania este iarăși deschisă”. În timpul conferinței de presă de vară, cancelarul s-a pronunțat și în favoarea unei soluții europene.
Chiar și după incendiu, strategia guvernului german pare să fie că nu va face nimic până când UE nu va acționa ca un bloc. De ani de zile, acest lucru a însemnat că, în cele din urmă, nu se întâmplă nimic.
Nimeni nu vrea să se întoarcă
Între timp, pe Lesbos, refugiații așteaptă pe străzi. Unii au petrecut noaptea în parcarea unui supermarket Lidl, în timp ce alții s-au strâns între pietrele funerare ale unui cimitir pentru a găsi acolo un adăpost. Au fost ridicate corturi mici de-a lungul marginii unui drum principal. Oamenii se întind pe câmpuri dimineața, în timp ce caută umbră sub ramurile uscate ale măslinilor, la căldură de 30 de grade Celsius.
Între timp, poliția protejează cu rigurozitate capitala Mitilene, iar locuitorii furioși sunt pe poziții și blochează străzile. Lucrătorii umanitari distribuie apă și alimente în părți izolate ale insulei, dar pentru a ajunge la ea, majoritatea refugiaților sunt dependenți de mila poliției.
Joi este foarte liniștit pe dealul din tabăra Moria. Focurile mici continuă să se aprindă pe tot parcursul zilei, iar duhoarea acră persistă. Nimeni de pe insulă nu vrea să se întoarcă aici.
Mulți refugiați și rezidenți locali speră deopotrivă că rușinea din Moria va rămâne pentru totdeauna distrusă. Și totuși, este mai mult decât probabil ca tabăra să crească din nou. Guvernul premierului Mitsotakis a anunțat că nu va scoate pe nimeni de pe insulă, cu excepția minorilor neînsoțiți.
Oamenii de pe marginea drumului au auzit vestea asta, pe care pur și simplu o absorb. Nu există o ură palpabilă, nici mânie. În schimb, există un fel de rezistență stoică și un profund sentiment de abandon.
