Întâlnirea echipelor PNL, PSD şi UDMR s-a anulat, până când se ajunge la un acord privind premierul

Sursa foto: Inquam Photos/Octav Ganea

Întâlnirea de la ora 16.00 a echipelor de negociere ale PNL, PSD şi UDMR, pe aspectele restante din programul de guvernare, s-a anulat, surse politice afirmând că discuţiile nu vor fi reluate până nu se ajunge la un acord privind premierul. Decizia ar fi fost luată în urma unei întâlnire a liderilor celor trei partide, Florin Cîţu, Marcel Ciolacu şi Kelemen Hunor, transmite News.ro.

Surse politice au precizat că discuţia pe progrmul de guvernare nu mai este de interes în acest moment în care principala dezbatere este legată de cine va fi premierul noii coaliţii.

PNL, PSD şi UDMR nu au ajuns încă la un acord privind majorările de venituri propuse pentru anul viitor şi nici în privinţa desfiinţării Secţiei speciale din Justiţie.

Cele trei formaţiuni afirmau, după discuţia de marţi, că au mai rămas câteva aspecte unde nu s-a ajuns la un consens, însă 99% din programul de guvernare este deja finalizat.

Negocieri PNL-PSD | PSD a decis: Ciolacu premier. Cîțu: „Sunt colegi din PNL care sunt OK ca premierul să fie desemnat de alte partide. E bizar”

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here