Învinsul ia tot. Firea: Voi deschide lista PSD de la Senat. Merit locul decis de colegi

Gabriela Firea și Viorica Dancila
Foto: Inquam Photos/George Călin

Preşedintele PSD Bucureşti, Gabriela Firea, a declarat vineri, înaintea unei şedinţe cu conducerea partidului, că va deschide lista candidaţilor din Capitală pentru Senat, aşa cum a informat liderul formaţiunii, Marcel Ciolacu.

„La alegerile din 27 septembrie, bucureştenii m-au votat într-un număr foarte mare. S-a vorbit patru ani despre faptul că aş fi un primar nelegitim pentru că am fost aleasă cu o prezenţă de 30 şi ceva la sută. Iată că avem un primar la fel de nelegitim ca şi mine, ales cu o mică diferenţă ca procent, tot cu 30 şi ceva la sută. (…) Este un scor bun pe care l-am obţinut pentru partid şi pentru mine, comparativ cu furturile masive care s-au făcut în toate secţiile de votare”, a susţinut Firea.

Ea a adăugat că „merită locul pe care îl decid colegii”, menţionând că a refuzat propunerea liderului PSD Bacău, Dragoş Benea, de a candida pe listele organizaţiei, pentru că în Bucureşti sunt familia şi toată viaţa sa.

„Merit locul pe care îl decid colegii mei, nu dumneavoastră (jurnaliştii – n.r.). (…) V-a spus domnul Ciolacu ce loc merit. Domnul preşedinte Ciolacu a dat deja un răspuns. (…) Aşa cum v-a informat deja preşedintele partidului, dar unii dintre dumneavoastră nu sunteţi mulţumiţi, voi deschide lista PSD de la Senatul României”, a spus Gabriela Firea

Potrivit acesteia, în şedinţa cu conducerea PSD se va face o analiză a rezultatelor pe fiecare sector al Capitalei în parte. „Bineînţeles că se va vorbi despre lucrurile care nu au mers în campanie sau cele care au mers foarte bine, o concluzie a acestor alegeri. Noi am avut deja o şedinţă pregătitoare. Preşedinţii de la sectoare vor face propuneri pentru listele de Parlament, atât la Senat, cât şi la Camera Deputaţilor”, a precizat ea.

Primarul în funcţie al Capitalei a completat că, în perioada mandatului său, „Guvernul nu a vrut să ajute” municipalitatea.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here