Ion Rațiu despre momentele dramatice când sediul sediul PNȚ a fost încercuit de oameni înarmați cu răngi și târnăcoape

Universul.net continuă serialul dedicat însemnărilor din exil ale liderului țărănist Ion Rațiu. Adnotările sale zilnice surprind atmosfera în rândul comunității românești din Marea Britanie în zilele Revoluției din 1989 și primele luni de după prăbușirea regimului comunist.

Afectat de experiența exilului, Ion Rațiu revenea în 1990 într-o Românie postcomunistă prinsă într-un adevărat taifun politic. Ani mai târziu, în 1999, radiografia acelor zile sumbre a fost publicată la Editura Univers în jurnalul „În fine, acasă”, care însumează notele zilnice ale lui Ion Rațiu din perioada decembrie 1989 – decembrie 1990.

În episodul de azi, redăm notele jurnaliere din perioada 23 – 31 ianuarie 1990:

23 Ianuarie 1990

Mesajul de la Margaret THATCHER

I am sorry that my very full diary makes me impossible to see Mr. Rațiu. But I should be grateful if you would tell him that I share his concern that Romania should develop into a genuinely free & demo-cratic society. With this in mind the government are monitoring the action of the National Salvation Front very closely.

———————

Primit prin PETER BLAKER

Vineri, 26 Ianuarie 1990

De când m-am urcat în avion, alaltăieri dimineață, la Gatwick, n-am avut un moment liber. În timpul zborului la Paris și de la Paris la București, nenumărate interviuri. Emoții. Mai ales când am ajuns dea-supra țării mele.

La Otopeni m-au așteptat toată conducerea partidului și nenumărați prieteni și tineri național-țărăniști. Am dat o conferință de presă la care au participat și Sir Bernard Braine și Paul Flynn, deputați, conservator și laburist, care mi-au făcut onoarea să mă însoțească.

Prima oprire la sediul PNȚ, după ce am depus 3 coroane de flori în trei diferite locuri unde mulți eroi și-au dat viața în timpul revoluției. Prima la Televiziune. Ultimele două – Piața Romană și în fața Universității – deosebit de impresionante. Cu multe coroane de flori și sute de lumânări aprinse.

Telegrama primită de la Mircea Sabău din Orlando, Florida

ROMANIA

Otopeni – București

Miercuri 24 Ianuarie 1990 – orele 15.30 Domnului Iancu

Iancului mare, Iancului tare…!

Doamne ajută!

SABĂU

La sediul PNȚ, Cornel Coposu mi-a făcut o excelentă recepție. Avorbit atât el, cât și încă cineva. Extrem de elogios la adresa familiei Rațiu și a mea personală. Am luat și eu cuvântul, și deputații britanici (Bernard e englez, Paul e din Țara Galilor).

Stopul următor la sediul UMRL. E casa lui Ion Ghika care i-a fost pusă la dispoziție. A vorbit, pe lângă Ghika, Președintele Filialei, Enescu, și Doru Braia, care se cam vâră peste tot. De asemenea, foarte bine și sobru, Sandu Pobereznic, în numele Filialei Anglia.

Din nou, primire entuziastă.

Ajunși, în sfârșit, la hotel, conferințe de presă, interviuri, fără încetare.

Ceilalți au mers la cină. Am sosit pe urmă și eu. La masa noastră: Elisabeth, Indrei, Nicolae și soția lui, Fifi, Dinu Daponte, nepoata mea Pușa și fiul ei Dănuț Dan, și prietenul lui Nicolae, Eric Pollitzer, Ileana (Tilea) la o altă masă cu verișoarele ei Myra și Poruțiu, care au venit special de la Cluj și, la a 3-a masă, Sandu Pobereznic, Gigi Tecuceanu, Mihai Leu cu nu mai știu cine. La o masă vecină, Gicu Pop cu Ministrul de Finanțe, Stănculescu, soția lui, și un alt cuplu. I-am salu-tat când Gicu m-a agrăit și prezentat, dar n-am acceptat să mă așez. Nu era momentul.

Toată ziua, ieri, interviuri. Au dat buzna peste mine, fără ca să mă întrebe, mulți prieteni vechi. Miron Ioanid a venit să mă vadă și să-mi ofere serviciile. Truția, care arăta foarte bine, mi-a oferit și bani. Drăghicescu mi-a adus fotografia absolvenților Liceului Regele Ferdinand, în 1934, și a comitetului de redacție al Revistei Literare ce scoteam atunci. Și uitasem că eu am fost secretar de redacție.

Constantinescu-Klaps mi-a explicat situația din Partid. Pe Faina nu l-au primit cum m-au primit pe mine. Faina-l critica aspru pe Coposu. Îl considera chiar agent. S-au întâlnit în cele din urmă. Nu pe teren neutru, cum vroia Faina, ci la sediul Partidului, clădire frumoasă, fost sediu PCR, așa cum a insistat Coposu. Totuși Faina a acceptat să fie Vicepeședinte. Klaps și Jovin nu-l stimează. Drept să spun, nici eu, după experiența ce am avut cu el. Klaps știa de eforturile ce am făcut eu pentru Faina și de felul cum m-a răsplătit, pierzându-și vremea cu o acțiune paralelă, cu încercările lui sortite eșeului, de a crea adevărata reprezentanță românească în exil, bazată de Consiliul Partidelor, PNȚ, PNL și PSD. Klaps îmi sugerează să accept să fac parte din conducere. Eu mă bucur de mare prestigiu în țară și în Partid. Să se facă un Consiliu Director, format din 3 oameni: Coposu, Doina Cornea și eu.

Accept să servesc, indiferent de poziția din partid. Formula ce suge-rați e bună, mai ales că trebuie să fim prezentați în ordine alfabetică. Astfel eu voi fi ultimul și nu se vor isca animozități. Să știi că Coposu e foare sensibil la avantaje financiare. Vezi ce poți să faci, mi-a zis surâzător.

Eu nu vreau să fac machiavellisme. Mi-am examinat conștiința.

Doresc să servesc. În orice post sau rang. Atât.

Prințesele Mărgărita și Sofia tronau la o masă mare într-unul din marile apartamente ale hotelului. Când i-am agrăit, toți s-au declarat membri UMRL.

Mărgărita și Sofia au ținut să-mi vorbească separat. Nu mare lucru. Sunt foarte mulțumite. Ion Ghika mi s-a alăturat și el. Pare foarte obosit. Mărgărita i-a cerut în fața mea să se îngrijească, să se menajeze, dându-mi impresia că Ghika e un fel de servitor, iubit, al Coroanei. Dar servitor. Nu mi-a lăsat bună impresie. Ea e simpatică, inteligentă.

Evident, are mare respect pentru mine și mă tratează cu totul altfel. La plecare, m-a însoțit Ghika până la ascensor. Am împlinit primul punct din programul nostru UMRL, mi-a spus. Care e?! Restabilirea monarhiei, mi-a răspuns.

Cu trenul de noapte am ajuns la Cluj, la 5.47 dimineața.

Ne-au așteptat mulți: Puiu Boilă, înalt, distins, Alexandru Gherman, Emil Maior, Paulian Tiberiu Marinescu, nepoatele lui Emil Sabău, Silvia și Dana, și alții. Ne-au dus la hotelul Transilvania, pe Cetățuie. Ne-am odihnit puțin. Mi-am pus cămașa de protecție, am luat micul dejun și am pornit-o la drum cu autobuzul procurat de Dana Sabău, căci ea lucrează acolo. Printre cei care au venit a fost Prof. Mircea Mihăilescu și Nicolae Barbul (bolnav, a ținut să iasă din clinică ca să ne primească). Apoi, presa și televiziunea locală.

Drumul spre Turda mi-a răscolit amintirile, deși Gherman a ținut să-mi vorbească aproape tot timpul, căci el are divergențe de opinie cu ceilalți conducători PNȚ de aici.

La biserica familiei ne-au așteptat Preotul și mai mulți membri ai familiei „din Românime“, și diverși prieteni. Biserica e nou decorată în interior. Portretele lui Basil Rațiu, Dr. Ioan Rațiu, și „Moșul“ meu, Nicolae P. Rațiu, sunt în cămăruță la dreapta altarului. Cu o mulțime de alte obiecte, icoane pe lemn etc. din biserică, așa cum erau înainte de re-decorare. Toate prăfuite, dar au fost măcar păstrate. Am aprins lumânări la pietrele mortuare din spatele bisericii. Singurele care au mai rămas. Celelalte, la dreapta și la stânga bisericii, au dispărut. Mya a refuzat să intre în casa Preotului, nou construită pe pământul „ținti-rimului“. Casa lui „Moșu“ (Părintele Nicolae P. Rațiu) a fost înlocuită. Cea a Cantorului e tot acolo. Probabil renovată.

Cu autobuzul la mormintele familiei, sus pe deal. Dar ne-am coborât de sus în jos. Nu invers, cum mergeam pe vremuri. Pe jos, bineînțeles. Printre morminte, căci tot dealul e acum un cimitir. Când eram copil, mormintele noastre erau chiar pe drumul nepietruit din vâr-ful dealului. Am aprins lumânări. La mormântul tatălui și bunicului meu și le-am spus alor mei că și eu aș vrea să fiu înmormântat cu ei. Apoi, la cel al mamei mele și a lui Pica; la cel al bunicii mele, Ludovica, și la cel al lui Gligor și copilul de 4 ani, Ioan, tatăl și fiul Memorandistului.

De acolo, l-am ridicat pe Taici Mezei, de la casa lui. Împreună ne-am dus la grădinița de copii din casa Tăicuțului. Am împărțit cadouri copiilor și m-am fotografiat cu Dica, venită special să ne vadă.

Atmosferă mișcătoare.

La casa de lângă pod, unde am copilărit, au venit mulți prieteni și cunoscuți. Am vizitat camerele casei noastre, acum împărțite în multe încăperi minuscule. Patru familii locuiesc acolo. Plus o a cincea, în camerele de la parter, unde era camera mea de burlac.

Printre prieteni a fost și Nițu Rusu, prietenul meu cel mai bun, ală-turi de Daghi Mureșan, acum decedat.

Pe jos, la statuie. S-au strâns foarte mulți oameni. Spontan. Le-am vorbit. Nicolae a înregistrat totul pe „video“.

Iarăși pe jos până la sediul Partidului Național Țărănesc. Aproape de Biserica Catolică, de lângă cinematograful-teatru ce aveam pe vre-mea aceea. A fost un alai. Lumea ne privea cu mult interes. Abia aștept să mă întorc să le vorbesc acestor oameni.

După atâția ani, o viață, s-ar putea spune, trăiți în lume, locurile acestea sunt ale mele, iar oamenii de aici sunt de-ai mei. Timpul ne poate schimba, la fel, traiul într-o altă geografie sau altă cultură, dar ceva rămâne în noi neschimbat. Și acest ceva iese cu putere la iveală când ne gândim sau când revenim în locurile natale.

Și atunci vedem că noi, cei de acum, suntem legați cu un fir subțire dar tenace de noi, cei de la început și dintotdeauna. Ceva care rămâne poate o vreme ascuns, invizibil, subteran, dar care nu dispare. Niciodată.

La întoarcere, la Cluj, ne-am oprit la Doina Cornea. Simpatică. Aș spune naivă. Vrea ca toate partidele să facem bloc împotriva Frontului. Imposibil, după mine. În felul acesta legitimăm Frontul. Lupta trebuie să fie condusă pe partide.

Seara, la sediul PNȚ. Le vorbesc. Mă urmăresc cu atenție. Puiu Boilă mă prezintă.

Sâmbătă dimineața, la Biblioteca Universității. Mă prezintă Prof.

Mircea Mihăilescu. Sala arhiplină. Atmosferă ca la biserică, mi-am zis.

La Tanti Renée, la Cimica Sabău, fotografii pentru Figaro Magazine, cu François, care mi-a devenit adevărat prieten, după toate zilele astea.

Interviuri etc. … Mi se dă o cină la hotelul Transilvania, pe Cetățue, unde stăm. Sunt multe probleme PNȚ la Cluj. Descendenții Vardiștilor, și ei au probleme. Îi sfătuiesc pe toți să fie înțelepți și să se unească. Mircea Varda, pe care Virgil Stelea îl lăuda așa de mult, îmi ia un interviu. De asemenea diverși tineri și bătrâni. Apoi norvegienii și alții. Nici nu mai știu cine.

Duminică, 28 Ianuarie 1990. Cluj-București.

Ziua marii manifestații

Sosim cu trenul de noapte. N-am nici un moment de răgaz căci sunt asaltat de presă. Mergem cu toții până la sediul PNȚ. Pornim de acolo pe la 12.00. Încet, încet, ajungem în capul coloanei. Coposu, eu, Petrina și alți câțiva.

La Palatul prezidențial, fostul Minister de Externe, mulțime enor-mă. Demonstrația noastră pașnică e contracarată de un mic grup FSN, dar înfipt în fața Palatului. Mare îmbulzeală, cordon de soldați. În fine, după lungi negocieri, o delegație suntem acceptați în sala lungă. Așteptăm aproape o oră. În cele din urmă, 12 reprezentanți PNȚ, PNL și PSD intrăm într-o sală cu o mare masă rotundă. Stau între Coposu și Petrina.

Discuția s-a învârtit în jurul „trădării“ din partea manifestanților, adică a partidelor tradiționale. Abil, Iliescu, asistat de Roman, a pus vina pe Coposu, mai ales. Cu o zi înainte s-a căzut de acord să se negocieze. Acum, sub presiunea masei de demonstranți, guvernul nu acceptă să negocieze. Acuzații și contraacuzații. Am intervenit și eu o singură dată. Am zis: Am venit în țară ca să aduc obolul meu la crearea democrației. Prin anunțul că Frontul Salvării Naționale s-a transformat în Partid și contestă alegerile, s-a ajuns la o situație imposibilă. Nu poți să fii arbitru și, în același timp, jucător. În accepțiunea occidentală a cuvântului, un „front“ este un concept totalitar. E de la extrema stângă, la extrema dreaptă. E un evantai politic complet. În cazul nostru nu e nici corect și nici înțelept. Frontul Salvării Naționale nu include pe toți românii care vor să salveze națiunea. Dacă-mi permiteți să vă sugerez, ar fi bine ca Frontul să se transforme în Partid și să-și ia un nume oare-care. Dar să nu candideze la alegeri ca „Front“. Și, în tot cazul, nu poți să fii și arbitru și jucător.

Iliescu a argumentat imediat. Nu avem nevoie de sfaturi din străină-tate… Și în Occident se intră în alegeri sub diferite nomenclaturi etc. La rândul meu, l-am întrerupt ca să zic că eu sunt român, că întot-deauna am fost român… A explicat, Iliescu, că se referea nu la mine ca străin, ci la exemplul instituțiilor din Occident. Ne-am dus pe balcon. Mare vacarm. Au vorbit cu toți. Iliescu, Coposu, Petrina, Roman. Așteptați liniștiți, a zis Coposu. Extraordinar…! Vacarm în mulțime, confuzie pe balcon. La un moment dat Iliescu și Roman s-au dus în cealaltă parte a balconului ca să se adreseze „trupelor“ FSN.

Înapoi în clădire. De data asta, în sala cu o foarte lungă masă. Ore întregi, discuții. Nenumărați au luat cuvântul în numele unor partide-fantomă: Liberal Socialist, Grupul Democraților și Noua Democrație, Partidul Ecologic și fel de fel de altele. Toate, însă, susținătoare ale Frontului.

Nu s-a ajuns la o soluție. Iliescu n-a cedat. Singura concesie: să se reînceapă negocierile joia viitoare, la orele 10.00 a.m.

Luni, 29 Ianuarie 1990

Demonstrații continue. Grupuri, grupuri. Toate contra noastră. Toate, FSN, venite din fabrici și provincie. Lozinci șablon. Printre ele: „Coposu la azil“, „Nu ne vindem țara“, „Noi suntem muncitori și nu vrem s-avem patroni“.

Sediul PNL a fost invadat. Sediul PNȚ încercuit de oameni înarmați cu răngi și târnăcoape.

Telefonez la Președinție la ora 11,15 a.m. Fusese convenit ca Iliescu să mă primească la 12.00 a.m. Vreau reconfirmare. Mi se promite un răspuns. Cum n-am auzit nimic până la 11.55 a.m., dau un nou telefon. De ce nu veniți? Dl Președinte vă așteaptă. Au pretins că mi-au lăsat mesaj cu Petrina, la sediul PNȚ. La ce bun? A fost imposibil pentru mine să intru în legătură cu sediul încercuit al PNȚ-ului. Legătura tele-fonică, evident, a fost tăiată.

La cererea mea m-au dus la întrevedere cu o mașină militară, însoțit de doi soldați cu pușcă mitralieră și de un ofițer. Sandu și François, fotograful, ne urmează într-un taxi. Pe ei nu-i lasă să intre pe ușa late-rală pe care am fost introdus.

Discuția cu Iliescu, bună. I-am mulțumit că a recunoscut UMRL-ul. Cum să ieșim din impas? Asta a fost tema principală. Am apelat la el să facă concesiile necesare ca să se evite vărsare de sânge, poate chiar un război civil. I-am vorbit de momentul istoric, de răspunderea ce are. Puteți să rămâneți un om mare în istoria neamului, dacă dați posibilitate poporului român să-și exprime liber voința. Și, cu emfază, să nu lase România să lâncezească în obscurantismul din Răsărit. Să o lase să reintre în Europa unde i-e locul. Celelalte țări, Polonia, Ungaria, Cehoslovacia, toate se îndreaptă spre Occident. Noi riscăm să rămânem sub dominația Moscovei. Forțe mari militează chiar pentru dezmembrarea României. Transilvania să fie desprinsă etc. Și am conchis: Să nu provocăm Sovietele, dar să ne asigurăm un viitor în cadrul Europei civilizate…

M-a ascultat cu atenție. El, probabil, e un pion al Moscovei, dar am ținut să-i prezint alternativele. Mi-a explicat cum vede el separarea de puteri. Consiliul FSN să înglobeze reprezentanții partidelor. Guvern de tehnocrați. FSN să fie Partid, cu totul aparte. De ce așa mulți comuniști? Roman e om inteligent, bărbat frumos. Nimic împotriva lui, dar ar fi bine să fie înlocuit de un ne-comunist.

Am vorbit și de obținerea unei case și de banii ce mi-au fost confis-cați în Dec. 1987 (Radu Ferdinand, Ion Puiu, Florin Rusu). I-am pro-pus tipografie modernă, Post de Radio și de TV. N-a acceptat nimic, dar va studia problema.

Seara, dau mare conferință de presă. Camera de la hotel (Intercontinental) arhiplină. Explic situația.

Marți, 30 Ianuarie 1990

La sediul PNȚ și UMRL. Peste tot sunt primit cu mare entuziasm. Interviuri (Le Figaro etc.) Nicolae, Elisabeth, Gigi Tecuceanu, Fifi, Indrei, Sandu Pobereznic și, mai târziu Ion Ghika. Toți vor să mă afirm ca Președinte UMRL. Am mult mai mare prestigiu în felul acesta.

Delegații din Iași și Constanța. N.S. Dumitru, secretar sau șef de cabinet la Președinție, îmi trimite fotografia în care apar strângând mâna lui Ion Iliescu, după întrevederea noastră.

Miercuri, 31 Ianuarie 1990

Nepoata mea Sanda Turcu vine să mă vadă de la Sibiu. Ea e fata lui Titică. Are 19 ani. Are și o soră, Diana, de 15 ani. Ioana Nițescu îmi ia un interviu pentru Glasul Patriei. Văd că interviul ce mi-a luat ieri, Brudariu pentru România Liberă,n-a apărut. Președintele Liberalilor, Dan Lăzărescu, vine aici.