Europa trebuie să cheltuiască pentru a se apăra, dar alegătorii s-ar putea arăta ezitanți, notează The Economist.
<< Pe 23 noiembrie, noul șef al NATO, Mark Rutte, și președintele ales al Americii, Donald Trump, au fost fotografiați împreună zâmbind larg și strângându-și mâinile, în Palm Beach, Florida. Cu toate acestea, atmosfera din ministerele Apărării de pe cuprinsul Europei este una de presimțiri sumbre. La o reuniune a oficialilor din domeniul Apărării și a executivilor din industria de apărare, organizată la Praga la câteva zile după alegeri, cel mai optimist sentiment exprimat a fost acela că Trump este „imprevizibil”. Alții au fost mult mai puțin optimiști.
Unii participanți la întâlnirea organizată de Institutul Internațional pentru Studii Strategice (IISS) au găsit motiv de încurajare în faptul că, în acest an, 23 din cele 32 de state membre NATO respectă sau depășesc ținta de a cheltui 2% din PIB, stabilită acum zece ani, după anexarea Crimeei de către Rusia. De la invadarea Ucrainei de către Rusia, în 2022, bugetele pentru apărare din întreaga Europă au crescut constant. În acest an, cheltuielile totale au crescut, în termeni reali, cu o medie de 9%, ajungând la 436 de miliarde de dolari.
Puțini cred că acest lucru va fi suficient pentru a-l convinge pe Trump că aliații Americii fac ceea ce ar trebui. Se pare că acesta disprețuiește însăși noțiunea de NATO, care a fost fondată pe principiul că toți membrii sunt obligați să considere un atac asupra unuia ca fiind un atac asupra tuturor. În timpul campaniei, el a invitat Rusia să „facă orice naiba vor ei” în cazul oricărei țări NATO care nu își plătește contribuțiile.
Rutte a avertizat că obiectivul de cheltuieli de 2% este acum obsolet: atingerea acestuia nu este suficientă nici pentru a-l impresiona pe Trump, nici pentru a-l descuraja pe Vladimir Putin, în cazul în care Europa va fi nevoită să suporte cea mai mare parte a responsabilității pentru propria sa securitate, așa cum pare tot mai probabil. Dacă Trump reduce sprijinul militar pentru Ucraina pentru a o forța să se așeze la masa negocierilor, Europa va trebui să contribuie cu mult mai multe fonduri și armament, în timp ce se va strădui să-și refacă propriile stocuri.
Polonia stabilește ritmul, cu ambiția de a cheltui 5% din PIB pentru apărare anul viitor; toate cele trei state baltice sunt pe cale să cheltuiască mai mult de 3%. Rutte nu a stabilit până acum un nou obiectiv. El consideră că ar putea avea mai mult sens ca anumite țări să primească „ținte de capabilități”. Totuși, presupunând că Trump va binevoi să participe la următorul summit NATO, care va avea loc la Haga, în iunie, ar putea fi nevoie de un angajament pentru atingerea unui nivel de cheltuieli de 3% pentru a-l împiedica „să-și arunce jucăriile din pătuț”, după cum a spus un oficial la Praga. Bastian Giegerich, directorul general al IISS, afirmă că 3% este, de altfel, ușor de înțeles pentru toată lumea. Pentru a atinge acest nivel, Europa ar trebui să-și mărească cheltuielile anuale cu 280 de miliarde de dolari la prețurile actuale, spune Giegerich. În termeni practici, Germania, de exemplu, ar trebui să găsească aproximativ 40 de miliarde de dolari în plus pe an.
În ciuda antagonismului manifestat de Trump față de NATO, nominalizările sale pentru funcțiile de secretar de stat – Marco Rubio – și consilier pentru securitate națională -Mike Waltz – înțeleg valoarea alianței, spune Sir Lawrence Freedman, un strateg militar britanic. (Există însă mari îndoieli cu privire la unele dintre celelalte alegeri ale sale.) De asemenea, va exista o rezistență puternică în cadrul forțelor armate ale Americii față de schimbările majore ale status quo-ului, precum și o opoziție din partea multor senatori republicani, care ar ezita să renunțe la conducerea americană asupra NATO.
În schimb, Sir Lawrence crede că este posibil să se formeze mai multe coaliții în cadrul NATO pentru a îndeplini sarcini specifice, precum Joint Expeditionary Force, o alianță militară a zece națiuni europene fondată în 2014 pentru a proteja nordul Europei. Alte inițiative mai recente includ European Sky Shield Initiative, condusă de Germania și implicând 21 de națiuni, care vizează crearea unui sistem de apărare aeriană stratificată similar celui din Israel; și o coaliție între Marea Britanie, Franța, Germania, Italia și Polonia pentru dezvoltarea de rachete cu rază lungă de acțiune.
În loc să planifice să acționeze fără America, țările europene ar trebui să dezvolte capabilitățile necesare pentru a opera, cel puțin în anumite circumstanțe, cu un sprijin minim din partea americană, sugerează Giegerich. Europa rămâne în urmă la capitolele rachete pentru apărare aeriană pe toate distanțele, puterea de lovitură de precizie și supravegherea aeriană, comanda și controlul. Giegerich estimează că, chiar și cu o finanțare adecvată, Europei i-ar lua zece ani să-și reducă substanțial dependența de America.
Multe țări membre se confruntă cu dificultăți în recrutarea personalului pentru posibilitatea unui război de mare intensitate, subliniază un oficial de rang înalt al NATO. Mai multe dintre acestea, care au renunțat la serviciul militar obligatoriu după Războiul Rece, analizează acum readucerea unei forme de conscripție ca o modalitate de a-și reconstrui rezervele adecvate. Deceniile de neglijență de după Războiul Rece au lăsat atât personalul, cât și echipamentele la niveluri extrem de scăzute. Europa va avea nevoie de niveluri susținute mai ridicate de finanțare și de o bază industrială de apărare mai rezilientă pentru a repara daunele.
Este neclar de unde vor veni toți acești bani, cu atât mai puțin voința politică; finanțarea va trebui să fie realizată în detrimentul programelor sociale, mult mai populare în rândul alegătorilor. Țări care cheltuie mult pentru apărare, precum Marea Britanie și Franța, au guverne noi care se zbat să reducă deficitele fiscale. Frâna constituțională a datoriei, în Germania, limitează sprijinul pentru Ucraina (deși problema găsirii unei soluții pentru a o ocoli este dezbătută în campania electorală înaintea alegerilor de anul viitor). Acest lucru a creat presiuni asupra UE pentru a relaxa anumite reguli bugetare pentru țările membre care doresc să se împrumute pentru a-și consolida forțele armate. Ideea ar fi să se considere că Europa se confruntă cu o criză de securitate similară cu urgența provocată de pandemie.
Comisia Europeană a făcut un pas major în această direcție pe 11 noiembrie, permițând ca o parte din „fondurile de coeziune” din bugetul său comun pe șapte ani, posibil în valoare în valoare de până la 130 de miliarde de euro, să fie alocată programelor legate de domeniul militar. Potrivit unui raport din Financial Times, în următoarele săptămâni guvernele statelor membre vor fi informate că aceste fonduri pot fi utilizate pentru a sprijini industriile de apărare și pentru a investi în proiecte menite să îmbunătățească infrastructura militară în întreaga Europă.
Reconfirmată pentru un al doilea mandat, președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a făcut o prioritate din edificarea unei „Uniuni Europene a Apărării”. Ea a nominalizat în poziții-cheie politicieni din două state aflate în prima linie. Kaja Kallas, fostul prim-ministru al Estoniei, urmează să devină cel mai important diplomat al UE începând cu 1 decembrie; Andrius Kubilius, fost prim-ministru al Lituaniei, a fost ales drept primul comisar european pentru apărare. Principala responsabilitate a lui Kubilius va fi coordonarea achizițiilor din domeniul Apărării și direcționarea industriei fragmentate a Europei către crearea unor programe comune care să elimine duplicările costisitoare și să investească în noi capacități.
Anterior, NATO privea cu suspiciune ambițiile UE de a-și face loc pe terenul său. Oficialul de rang înalt al NATO afirmă: „Toți trebuie să punem umărul. Va fi grozav dacă UE poate mobiliza bani și crește capacitatea militară și industrială”. Totuși, el avertizează că UE trebuie să evite protecționismul. O piață competitivă a Apărării trebuie să includă membri NATO precum Marea Britanie, Norvegia și Turcia – ca să nu mai vorbim de America – care nu fac parte din UE. S-a relatat săptămâna aceasta că Franța a renunțat la opoziția sa de lungă durată față de oferirea de stimulente finanțate de UE pentru industria europeană de apărare către firme din afara UE.
Teoretic, Trump ar putea fi convins că Europa se mișcă suficient de rapid în direcția corectă, pentru a păstra angajamentul Americii, cel puțin într-o anumită măsură, față de securitatea continentului. Totuși, America este preocupată de confruntarea cu China, iar Rusia va căuta orice oportunitate pentru a diviza și slăbi NATO. Liderii Europei știu că, pentru ca totul să rămână la fel, totul trebuie să se schimbe în ceea ce privește cheltuielile de apărare. Este o cu totul altă problemă dacă alegătorii din Europa înțeleg acest lucru, dacă îl și acceptă. >>
