Ministerul Sănătăţii le recomandă părinţilor să completeze formularul de testare a elevilor cu simptome specifice Covid – DOCUMENT

Foto: INQUAM/Octav Ganea

Ministerul Sănătăţii recomandă testarea elevilor care prezintă simptome specifice COVID în timpul orelor. Testarea se va face cu teste rapide, în cabinetele şcolare, acolo unde acest lucru este posibil, transmite News.ro.

Părinţii trebuie să-şi exprime consimţământul în scris, iar recomandarea este ca formularul să fie completat deja luni, la reluarea cursurilor. Ministerul Sănătăţii a publicat, vineri seară, formularul pe care părinţii îl pot descărca şi completa. Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a declarat, însă, că Direcţia Juridică din Minister nu a găsit baza legală pentru ca acel formular să fie solicitat în alb tuturor părinţilor.

”În cazul elevilor care prezintă în timpul orelor de curs simptome specifice COVID-19, Ministerul Sănătăţii recomandă testarea cu teste antigen rapide în cabinetele medicale şcolare, atunci când acest lucru este posibil. Testarea este esenţială pentru deschiderea în siguranţă a şcolilor, pentru sănătatea copiilor şi profesorilor şi pentru binele întregii comunităţi”, a transmis, vineri, Ministerul Sănătăţii.  

Pentru ca testarea să fie posibilă, este necesar ca părinţii să îşi exprime în scris consimţământul, care poate fi descărcat aici.  

”Recomandăm părinţilor să aducă din prima zi de şcoală formularul de consimţământ tipărit şi semnat, pentru ca elevii să poată fi testaţi imediat atunci când este nevoie”, a mai transmis Miniterul Sănătăţii.  

Ordinul comun al Ministerului Educaţiei şi Cercetării şi al Ministerului Sănătăţii prevede că, în cazul în care elevii prezintă în timpul orelor de curs – stare febrilă sau alta simptomatologie specifică infectării cu SARS-CoV-2 – se aplică protocolul de izolare.  

”În cazul în care există un consimţământ informat şi semnat al părintelui/tutorele legal cu privire la acordul de recoltare a probelor de exsudat nazofaringian în vederea testării elevilor simptomatici, aceştia vor putea fi testaţi, într-o primă fază, cu teste antigen rapide, în cadrul cabinetelor medicale. Elevul care a împlinit vârsta de 18 ani va semna consimţământul personal. Toate testele rapide efectuate în cabinetul medical şcolar de la nivelul unităţii de învăţământ vor fi raportate către DSP/DSPMB în maxim 24 ore. Dacă părintele/tutorele legal nu îşi exprimă acordul pentru testare, în cazul existenţei unor simptome specifice, ca şi în cazul în care nu există cabinet medical în unitatea şcolară, acesta va lua legatura cu medicul de familie în vederea stabilirii paşilor următori”, a mai precizat Ministerul Sănătăţii.  

Potrivit instituţiei, testarea cu teste antigen rapide se recomandă şi: 

  • 1). cadrelor didactice şi altor angajaţi ai unităţii şcolare, simptomatici, a căror simptomatologie de boală debutează în timpul orelor de curs 
  • 2). colegilor cazurilor confirmate atât elevi (colegi de clasă) cât şi cadre didactice/personal auxiliar din unitatea de învăţământ (inclusiv celor asimptomatici), imediat după confirmarea primului caz.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here