Ministrul britanic al sănătăţii, Matt Hancock (foto dreapta), a demisionat sâmbătă pentru că a încălcat regulile anti-COVID-19, după ce un tabloid a dezvăluit că oficialul a sărutat în biroul său o consilieră, transmit Reuters şi AFP.

Le datorăm oamenilor care au sacrificat atât de multe în această pandemie să fim oneşti când i-am dezamăgit aşa cum am făcut-o eu încălcând regulile”, a explicat el în scrisoarea de demisie adresată prim-ministrului Boris Johnson, reiterându-şi scuzele, scrie Agerpres.

Johnson a răspuns că regretă primirea scrisorii. ‘Ar trebui să fii extrem de mândru de munca ta. Sunt recunoscător pentru sprijinul tău şi cred că contribuţia ta la serviciul public este departe de a se fi încheiat’, a afirmat el.

Tabloidul The Sun a publicat pe prima pagină o imagine luată cu o cameră de supraveghere care îl arată pe Matt Hancock, căsătorit şi tatăl a trei copii, sărutând-o pe Gina Coladangelo (foto stânga) – o veche prietenă a cărei angajare discretă declanşase deja o polemică -, în biroul său în ziua de 6 mai, o perioadă în care îmbrăţişările erau interzise.

Hancock se scuzase vineri pentru că a încălcat regulile anti-COVID-19. ‘Recunosc că am încălcat consemnele de distanţare socială în aceste circumstanţe’, a declarat Hancock într-un scurt comunicat. ‘Am dezamăgit oameni şi îmi pare foarte rău. Rămân concentrat pe munca de a scoate ţara din pandemie şi aş fi recunoscător pentru respectarea vieţii private a familiei mele pe acest subiect personal’, a adăugat el.

‘Prim-ministrul a acceptat scuzele ministrului sănătăţii şi consideră subiectul încheiat’, a reacţionat vineri purtătorul de cuvânt al lui Boris Johnson, citat de Reuters.

În schimb, laburiştii au considerat că poziţia lui Hancock este ‘de nesusţinut’ şi ar trebui demis. Preşedinta Partidului Laburist, Anneliese Dodds, l-a acuzat pe ministru de ‘încălcarea propriilor reguli în materie de COVID’, dar şi de posibil ‘abuz de putere’ şi ‘conflict de interese’ în acest caz.

Matt Hancock era deja vizat de alte acuzaţii, stânjenitoare pentru acest ministru aflat în prima linie a acţiunii guvernului în combatarea epidemiei de COVID-19, care a făcut peste 128.000 de morţi în Marea Britanie.

Într-o audiere la parlament luna trecută, Dominic Cummings, fostul consilier al premierului Boris Johnson, l-a acuzat pe Matt Hancock că a ‘minţit în numeroase ocazii, reuniune după reuniune’, dar şi ‘în public’, şi a considerat că ar fi trebuit demis. În urmă cu câteva săptămâni, el a afirmat, prezentând ca sprijin o captură de ecran, că Boris Johnson îl descrisese pe Hancock drept ‘cu totul nul’ în gestionarea epidemiei.

Numirea la minister a Ginei Coladangelo, o lobbyistă pe care Hancock o cunoştea din studenţie şi care conduce în prezent departamentul de comunicare al unui lanţ de magazine fondat de soţul său, nu fusese declarată înainte ca presa să o dezvăluie.

Înaintea acestui scandal, un influent consilier ştiinţific al guvernului, Neil Ferguson, demisionase în mai 2020 după ce primise acasă vizita unei femei, prezentată ca amanta sa, în timpul primului lockdown din Marea Britanie, impus cu două luni mai devreme.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here