USR a făcut în sfârșit pasul strategic de a se distanța de candidatul său oficial la prezidențiale și a se reorienta spre independentul Nicușor Dan.
Deși lăudabil în sine, acest pas nu este totuși lipsit de umbre și de variabile relativ sumbre. Iar asta, în primul rând pentru că USR s-a delimitat inexplicabil de târziu de Elena Lasconi. Din nou, o probă fenomenală de imaturitate și indecizie politică – a câta deja?!
Devenise de multă vreme evident, chiar și pentru observatorii din afara partidului, faptul că Lasconi trăiește în lumea ei și nu va renunța de bunăvoie la candidatură. În ciuda gargarei dumneaei cu interesul național, meschinăriile vanității și ispitele interesului personal i-au fost mereu mai aproape de piele până și decât cămașa.
Elena Lasconi a dat în patima ciolanului, iar partidul trebuia să anticipeze această derivă a președintei sale, trebuia să ia act din vreme de această realitate crudă și trebuia să îi dea “cancel” încă din clipa în care Nicușor Dan și-a anunțat intrarea în cursa prezidențială.
Acea rezervă de timp care a fost risipită prin inexplicabila inacțiune a USR are potențial de costuri ascunse și dureroase în prima duminică a urnelor – pentru USR, pentru noul său candidat, dar mai ales pentru viitorul României.
Desigur, daunele astfel create încă mai pot fi diminuate în cele trei săptămâni de campanie care au mai rămas, dar pentru asta mobilizarea USR trebuie să fie fără precedent de articulată și de eficientă, iar prestația electorală a lui Nicușor Dan trebuie să fie pur și simplu ireproșabilă. Două condiții, iată, care nu sunt imposibil de satisfăcut, dar care vor fi al naibii de greu de îndeplinit.
Parțial, dificultățile se vor ivi din faptul că Elena Lasconi, judecând după mesajele sale din ajunul și din ziua “sacrificării”, va tinde să se transforme într-un dușman mai feroce în raport cu Nicușor Dan decât în raport cu contracandidații acestuia.
În plus, având în vedere oportunitatea ivită, contracandidații lui Nicușor Dan nu au motive să nu se implice în acest război fratricid din USR – și nu le va fi chiar dificil să găsească formule de a o stimula eficient pe Lasconi să sară constant la jugulara lui Dan.
Nu vreau să fiu înțeles greșit: e bine că măcar acum USR a făcut pasul care trebuia făcut, dar e rău că l-a făcut abia acum.
O undă de speranță poate veni dinspre frământările extraordinare pe care, în același timp cu USR, le traversează acum și AUR.
Unul dintre fondatorii partidului, Claudiu Târziu, și-a anunțat plecarea din formațiunea pe care odinioară a co-prezidat-o alături de George Simion. Totodată, Târziu a anunțat că își va face un alt partid.
La modul absolut, vestea scindării survenite în arcul suveranisto-putinist este promițătoare. La modul relativ, însă, e prematură orice sărbătoare căci rămâne dificil de evaluat impactul pe care divorțul anunțat de Târziu îl mai poate avea, în doar trei săptămâni, asupra alegătorilor din siajul AUR-Georgescu.
Și, oricum, pentru acea parte de Românie care își dorește o țară mai civilizată și cu adevărat europeană planează pe mai departe pericolul Ponta.
Dacă, printr-o minune, Târziu se va dovedi incredibil de eficient în a submina elanul lui Simion, asta nu exclude ca voturile deviate de la acesta din urmă să se îndrepte totuși către sacoșa lui Victor Ponta.
În cel mai bun caz, o eficiență de Făt Frumos a plecării lui Claudiu Târziu din AUR poate îndepărta cel mai prost scenariu – acela în care al doilea tur să se joace între doi finaliști profund trumpisto-putiniști, Ponta & Simion.
Dar pentru moment, toate acestea sunt calcule ancorate în marja speculației.
În fine, rămâne de subliniat o dată în plus, dar parcă acum mai mult ca oricând, nemărginirea iraționalului, în cazul Elenei Lasconi.
Poate că indiciul cel mai șocant este seninătatea cu care, după mazilire, Lasconi a anunțat că își va continua campania chiar dacă, practic, a rămas fără bani, fără infrastructură de comunicare, fără partea de logistică și fără resursă umană pentru a o susține.
Dar prăbușirea Elenei Lasconi în abisul iraționalului se instalase cu mult înainte și s-a simțit din ce în ce mai pregnant cu fiecare discurs, declarație la cald, postare pe rețelele sociale: paranoia tot mai pronunțată, atacuri cu efect de bumerang la persoana lui Nicușor Dan, populism tot mai apropiat de cel al AUR, mesianism bizar de vecin cu cel al lui Călin Georgescu.
Nimic din ceea ce a făcut Elena Lasconi în ultimele luni nu a mai fost compatibil cu imaginarul creat de partidul pe care (încă) îl conduce.
Iar înainte ca acest lucru să fie în sfârșit admis și de către partid, ruptura dintre Lasconi și USR a devenit vizibilă acolo unde contează cel mai mult – la firul ierbii, în atitudinea elctoratului USR.
Nu degeaba este Lasconi atât de jos în toate sondajele, chiar dacă, precum un politruc de școală veche, și-a însușit și ea șiretenia de a crede sau nu în sondaje în funcție de cât de favorabile sau defavorabile îi sunt cifrele din sondaje.
Chiar dacă este deja târziu, extrem de târziu, Elena Lasconi încă mai are o mică fereastră de oportunitate pentru a ceda relativ demn, recunoscând că a greșit, acceptând să se retragă – din cursa pentru prezidențiale și de la șefia USR.
Până la urmă, încă nu a pierdut totul – are de apărat și de continuat un mandat de primar și, cine știe, cu timpul, în funcție de prestația sa din anii ce vin, politica mare ar mai putea-o la un moment dat reprimi înapoi.
Dacă însă va alege să își continue concubinajul cu iraționalul, așa cum pare hotărâtă în acest moment, Elena Lasconi va rămâne și fără puținul de care s-ar mai putea agăța pentru a mai putea conta.
Musk a început să înjure ca birjarul. Ce urmează e chiar mai interesant
