Votul nu a fost niciunde pe lumea asta și nu dintotdeauna un drept fundamental al omului, nici un privilegiu primit la naștere, nu a fost un cadou picat din cer, iar semnificația sa nu se reduce la o simplă coală tipărită de hârtie.
Votul a fost în realitate prima armă cu adevărat eficientă pe care au pus mâna cei mulți. Dreptul la vot a fost râvnit de cei mulți, iar dreptului la vot pentru cei mulți i s-au opus cu ferocitate clasele privilegiate.
Cronologia acordării apoi a extinderii dreptului la vot grăiește de la sine: în cea mai mare parte a istoriei, votul nu a existat nici măcar pentru clasele superioare. Apoi, când a fost introdus, a fost discriminatoriu: doar bărbații, iar dintre bărbați doar cu acces în funcție de avere. În alte țări, a existat bineînțeles și criteriul pielii.
Apoi, când a dispărut criteriul averii, a rămas o perioadă discriminarea de gen (în unele cazuri, pe mai departe, și culoarea pielii).
Într-un târziu, dreptul la vot le-a fost acordat și femeilor, și non-albilor.
Dar fiecare astfel de pas făcut înainte poartă în spate un preț exorbitant: revoluții și răsturnări de regim, sacrificii personale, privațiuni, intimidări. Și – foarte important – timp, enorm de mult timp dedicat cauzei.
Pentru ca noi să putem azi vota, o lungă perioadă s-a murit, s-a stat în pușcărie, s-au dedicat vieți unui scop nobil, dar aparent intangibil.
De multe ori, pionierii nici nu au mai ajuns să vadă cu ochii lor rodul muncii de-o viață și nici să beneficieze ei înșiși de reușita magistrală.
Când mergi la vot ori stai acasă ești infinit mai responsabil decât adesea îți poți imagina.
Ești responsabil față de tine și de țara în care trăiești, dar la fel de bine o responsabilitate uriașă porți și în raport cu cei care au sacrificat totul pentru ca oamenii de rând din viitor să aibă un asemenea drept.
Nimic nu poate justifica nici faptul de a vota fără discernământ, nici faptul de a absenta de la vot. Nimic, nicio circumstanță atenuantă nu există nici într-un caz și nici în celalalt.
Faptul că în omul de rând există o sete nemărginită de a-și alege cu mâna sa conducătorii se vede cel mai bine tocmai atunci când o țară iese în sfârșit din dictatură. A fost și cazul României după decembrie 1989, după cum a fost cazul atâtor altor națiuni, după eliberarea fiecăreia în parte.
Greața de vot este desigur și ea o realitate. O realitate asociată însă cu anti-virtuți precum lenea intelectuală, amorțirea simțurilor după lungi perioade de bunăstare materială și securitate socială, pierderea ori diluarea contactului autentic cu actualitatea și cu istoria (deopotrivă și universală).
Indiferent că mergi sau nu la vot, de ales tot alegi. În primul caz, direct; iar în al doilea, indirect.
Adesea multe dintre defectele din evoluția unei societăți sunt rodul coroborat al unui vot acordat fără atenta cântărire a opțiunilor, respectiv al absenței de la urne.
După cum, și viitorul care te așteaptă va fi fundamental modelat deopotrivă de igiena votului acordat de către cei care se prezintă la urne și de nivelul de absenteism înregistrat.
În fine, mersul la vot este și un factor de presiune în relația cu aleșii. Cu cât este mai mică prezența, cu atât mai mică devine presiunea.
Căci votul obligă și votul conferă legitimitate. Întotdeauna politicienii vor avea marje înguste de deturnare a voinței electoratului dacă prezența la vot a fost ridicată. Și, invers, vor beneficia de spații largi de manevră pentru a-și face de cap de fiecare dată când prezența la urne este redusă.
Combinațiile puturoase făcute de puternicii zilei se hrănesc din lipsa lor de legitimitate și din dezinteresul maselor.
Calitatea aleșilor și a partidelor este cu atât mai execrabilă cu cât absenteismul este mai mare (bineînțeles, și cu cât votul este exercitat mai superficial de către alegători).
În fine, pentru a înțelege valoarea extrem de ridicată a votului și a procesului electoral ca atare, putem să ne uităm o clipă la dictaturile din zilele noastre. Căci dictaturile din zilele noastre sunt obsedate de alegeri.
Fațada aceasta le conferă o pretinsă respectabilitate, pe plan extern, și o pretinsă legitimitate, pe plan intern.
Dacă nu organiza alegeri (trucate, cum altfel?), nici măcar Putin nu ar mai fi fost azi stăpân la Kremlin. Și nu există dictatori pe lumea asta, care să nu se laude cu procentele uriașe obținute la urne, semn – cum altfel? – al voinței populare.
De altfel, dacă e să ne amintim un pic, nici măcar Crimeea nu a fost anexată de Rusia altfel decât mimând un vot – mimând un referendum. Și nici celelalte provincii ucrainene anexate de ruși pe hârtie nu au fost capturate altfel decât prin vot – un vot mimat, un vot mimat la referendumuri mimate.
Nimic nu-l poate proteja mai bine pe omul de rând decât dreptul acesta smuls cu greu și cu sacrificii imense de către omul de rând – dreptul la vot.
Statul acasă în ziua votului le oferă un cec în alb celor ce au în plan exercitarea discreționară a puterii.
Votul acordat fără o atentă cântărire a opțiunilor existente oferă același cec în alb aceleiași categorii de aleși.
Mintea pusă la lucru și buletinul de vot băgat în urnă – asta ne este datoria morală și ăsta ne va fi scutul real.
https://universul.net/pana-duminica-romanii-din-diaspora-sa-invete-lectia-amara-a-turciei-iar-de-luni-incolo-partidele-pro-vest-din-romania-sa-invete-lectia-aur/
