- Retorica lui Donald Trump e simplă. Prezintă lucrurile în alb și negru, ignorând o paletă largă de nuanțe relevante – ca pentru o audiență formată din copii mici, cuminți așezați la “desene” cu Tom&Jerry.
- Retorica lui Donald Trump e, totodată, simplistă, angajând un vocabular fără precedent de rudimentar la acest nivel, încât aproape că poți face pe degete socoteala cuvintelor din limba engleză pe care liderul american le cunoaște.
- Retorica lui Donald Trump este bombastică, lăsând invariabil impresia că lumii nu i se adresează liderul SUA, ci crainicul vreunui show provincial de wrestling.
- Nu în ultimul rând, retorica lui Donald Trump e mereu schimbătoare, mereu după cum bate vântul, motiv pentru care este adesea și găunoasă, căci rareori ideile (atunci când există) și promisiunile (adesea fantastice) au un corespondent în planul acțiunii, în general, și în planul acțiunii adecvate, în particular.
O trecere în revistă a marilor dosare vizate și afectate de acest tip de retorică – de la relația cu Europa, la războiul din Ucraina, la relația cu China și până la libertatea de exprimare – este mai mult decât elocventă.
Dar până și în cazul atât de special al lui Donald Trump, un lucru e cert: luna de miere nu e în stare să dăinuie la infinit.
Dintre toate dosarele grele care îi marchează președinția celebrului showman de la Casa Albă, merită o atenție sporită cel al problemei chineze.
China este omniprezentă în preocupările lui Donald Trump, iar China este, fie direct, fie indirect, extrem de prezentă în retorica dumnealui.
Oricât de precară și de minimalistă sub aspectul vocabularului, această retorică trumpistă privitoare la China are totuși suficiente ingrediente încât să sugereze că, pentru Washington, Beijingul este ca sarea presărată pe rană.
Desigur, durerea cea mare constă în faptul că modul în care Trump a acționat până acum – deopotrivă în politica internă și în cea externă – e de natură să slăbească poziția SUA în raport cu China, iar nu viceversa, așa cum ar fi fost natural, normal, benefic și de așteptat:
- Pe plan intern: slăbirea guvernului federal, politizarea și deturnarea armatei (deși vorbește de amenințarea chineză, îi atrage pe militari în războiul imaginar cu “inamicul din interior”), polarizarea societății, prigonirea creierelor din domeniul academic și științific, handicaparea pe termen lung a comerțului exterior american.
- Pe plan extern: stimularea și mângâierea Rusiei, alienarea aliaților din NATO, slăbirea acestora din urmă (prin subminare politică și economică), punerea sub semnul întrebării a capacității și a disponibilității SUA de a-și respecta angajamentele asumate în urmă cu decenii față de partenerii tradiționali din Europa și Asia.
Și totuși… În ciuda faptului că se face simțită o uriașă incoerență între retorica lui Trump și modul în care procedează Trump, cel puțin privitor la China, pentru președintele SUA în curând va veni dramatica scadență.
Judecând după ambițiile formulate încă de acum câțiva ani de către Xi Jinping (liderul chinez a introdus de multă vreme termene clare de referință pentru dosarul Taiwan), dar judecând și după manifestările de forță ale ambițiilor globale (militare și politice) din ultimele luni, Beijingul se apropie cu pași foarte repezi de punctul în care îl va obliga pe Trump să aleagă: fie rămâne crampoanat în actuala sa incoerență, fie schimbă cu 180 de grade cursul, amendându-și corespunzător optica și stilul.
Căci, conform agendei sale demult în vigoare, China nu doar că nu mai are răbdare, dar azi, într-o măsură mult mai mare decât acum fie și doar acum cinci ani, este și capabilă să provoace America așa cum absolut nimeni altcineva, nici măcar Rusia, nu este în stare să o facă.
Dacă Donald Trump va pricepe în sfârșit cum stau în realitate lucrurile, vom afla asta în primul rând din poziția pe care o va adopta față de Rusia.
Dacă se va schimba cu 180 de grade, așa cum a sugerat-o recent retorica incendiară a președintelui american, atunci înseamnă că stăpânul vremelnic de la Casa Albă e pe drumul cel bun. Iar dacă nu, atunci înseamnă că va rămâne pe drumul înfundat pe care l-a inaugurat la 20 ianuarie.
Căci în povestea chineză, șansele sau eșecul Americii depind înainte de toate de povestea rusă.
Faptul de a slăbi poziția Chinei trece inevitabil prin faptul de a submina capacitatea Rusiei, iar faptul de a submina capacitatea Rusiei trece, la rându-i, prin întărirea rezistenței Ucrainei și revitalizarea alianțelor pe care America le are în Europa.
Pentru America, în problema chineză, nu există scurtături, nu există alternative, nu există soluții-surogat, indiferent că te cheamă Donald Trump sau altfel.
Ajutarea Ucrainei să învingă strategic Rusia, stimularea schimbării de regim la Moscova și întărirea relației transatlantice – toate împreună – sunt singurele elemente care îi pot așterne Washingtonului premise promițătoare în confruntarea cu China.
Contextul economic din Rusia, unul deja profund degradat și în erodare accelerată, capacitatea dovedită pe front de Ucraina și interesul pragmatic încă viu al europenilor pentru relația transatlantică joacă azi în favoarea lui Trump, în caz că Trump e pregătit de un divorț strategic de el însuși.
Blocarea lui Xi presupune nimic mai puțin decât “decapitarea” lui Putin deopotrivă în Ucraina și în Rusia. Trump nu are decât să își armonizeze retorica cu acțiunea.
- PS: Mă întrebam, în martie 2023, dacă “va deveni Rusia un portavion american contra Chinei?” După doi ani și jumătate, având în vedere evoluțiile, răspunsul cred că se impune de la sine: Poate și trebuie !
