Ideologia, piețe care se complac și nevoia de venituri ar putea duce în continuare la tarife mari, notează The Economist.
<< Dacă a face afaceri înseamnă a amenința cu catastrofa pentru a obține câștiguri mici, atunci Donald Trump este maestrul acestei artei. După ce a amenințat Canada și Mexicul cu tarife de 25%, care ar fi pus în pericol industria auto ce traversează granițele Americii de Nord, pe 3 februarie el le-a acordat ambelor țări o amânare de 30 de zile. În schimb, a obținut un sprijin modest pentru securizarea frontierelor Americii, inclusiv 10.000 de soldați mexicani suplimentari, plus reiterarea unor promisiuni mai vechi.
A fost cumva „cel mai tâmpit război comercial din istorie” și cel mai scurt? Investitorii par să creadă că da. Luni în șir consideraseră amenințările lui Trump drept simple tactici de negociere. Apoi, pe măsură ce tarifele se apropiau, indicele S&P 500 al acțiunilor americane a scăzut cu 3%. Dar, de la primul acord cu Mexicul, piața și-a revenit și a recuperat mai mult de jumătate din pierderi.
Din păcate, aceasta pare a fi o atitudine de complezență. Ar fi o greșeală să se creadă că agresivitatea lui Trump în materie de comerț este doar o diversiune tactică. Cel mai probabil, abia începe.
Pentru început, un tarif general de 10% chiar a intrat în vigoare împotriva Chinei, adăugând peste jumătate din nivelul mediu al taxelor deja existente asupra acestei țări. China și-a anunțat represaliile, care vor intra în vigoare pe 10 februarie. Iar Trump a promis că va lovi din nou, posibil îndeplinindu-și amenințările împotriva Uniunii Europene și Taiwanului.
În plus, președintele crede cu adevărat că tarifele ar fi benefice pentru economia americană. Este adevărat că, în primul său mandat, Trump a renunțat în repetate rânduri la amenințările cu tarife; rata efectivă medie a tarifelor din SUA a crescut cu doar 1,5 puncte procentuale. Însă, fiind mereu un showman, el își încântă susținătorii arătând forța Americii și lăudându-se cu victoriile sale.
Cu toate acestea, Trump își expune în mod repetat viziunea privind reindustrializarea cu forța a Americii. El vrea ca producătorii să aleagă între tarife și mutarea producției în SUA pe care o promite ca un paradis al afacerilor, cu taxe reduse și reglementări minime. De asemenea, critică țările cu care America are deficite comerciale, pe care le numește „subvenții”, ca și cum faptul de a cumpăra de la un străin ar fi un cadou, nu o tranzacție benefică.
Trump a lăudat și bugetul federal de la sfârșitul secolului al XIX-lea, din perioada unui președinte precum William McKinley, când guvernul federal își obținea cea mai mare parte a veniturilor din tarife, deoarece nu exista încă un impozit pe venit.
Acest lucru duce la cel mai mare motiv de îngrijorare cu privire la tarife: guvernul federal are nevoie de bani. Deficitul său în 2024 a fost de 6,9% din PIB. Prognozele oficiale arată că acesta va rămâne peste 5%, chiar și presupunând că multe dintre reducerile de taxe adoptate în primul mandat al lui Trump vor expira conform planului la sfârșitul anului 2025.
În realitate, republicanii vor să reînnoiască acele reduceri de taxe și chiar să le extindă. Trump este neobișnuit prin convingerea sa că tarifele sunt dezirabile în sine. Însă mulți republicani ar putea prefera tarifele în loc de a-l înfrunta pe Trump și a crește impozitele pe venit.
Un tarif universal de 10% ar aduce venituri anuale echivalente cu aproximativ 1% din PIB – o sumă nu cu mult mai mică decât costul reînnoirii pachetului fiscal anterior al lui Trump. Regulile actuale împiedică o majoritate simplă din Congres să adopte bugete care cresc deficitul pe o perioadă mai lungă de zece ani. Astfel, dacă tarifele universale ar fi introduse în legislație, ele ar putea permite reduceri permanente de taxe.
Drept urmare, chiar dacă este de neimaginat o revenire completă la sistemul fiscal din secolul al XIX-lea – nu în ultimul rând întrucât guvernul american reprezintă acum o parte mult mai mare din economie – un pas în această direcție este cât se poate de plauzibil.
Lovitura dată economiei globale ar fi profundă. Trump are dreptate că America deține cartea câștigătoare într-un război comercial. Este o zonă imensă și diversă de comerț liber, cu resurse naturale abundente. Marile costuri ale unui pas către autarhie ar fi suportate de zonele care depind de America pentru comerț, fără a exista vreo regiune mai afectată decât vecinătățile sale imediate.
Cu toate acestea, taxele Smoot-Hawley, care au contribuit la distrugerea comerțului global în anii 1930, au ridicat rata tarifară a Americii doar cu șase puncte procentuale, și aceasta de la un nivel mult mai ridicat. Efectele lor au fost agravate de deflație și de represaliile împotriva Americii, care au urmat. Din fericire, economia mondială de azi este mult mai sănătoasă, însă represaliile sunt încă inevitabile. Iar dacă un război comercial poate izbucni atunci când nu există o recesiune globală, ce se va întâmpla atunci când economia va încasa lovitura?
Nu trage încă
Trump este sensibil la opinia Wall Street-ului, considerând piața de acțiuni ca un fel de „tablă de marcaj” prezidențială. Dacă (Wall Street-ul) va conchide că (Trump) blufează întotdeauna atunci când amenință cu politici dăunătoare, nu va reacționa – făcându-l să creadă că este în siguranță să își ducă amenințările până la capăt. Așadar, așteptați-vă ca președintele să ducă în mod repetat sistemul comercial global pe marginea prăpastiei, de fiecare dată cu un risc tot mai mare de a-l și împinge în abis. >>
Trump chiar poate face America măreață. Dar numai dacă va face Rusia pitică
