Pandemia 2.0? Semnele din Coreea de Sud și avertismentul unui expert britanic: Va exista un al doilea chiar și un al treilea val

Sursa: Pexels

Cât de complexă este amenințarea pusă de coronavirusul pornit din orașul chinez Wuhan se poate deduce și din necunoscutele care planează asupra viitorului imediat. Va exista sau nu al doilea val de infecții covid-19 și cât de facilă este până la urmă calea spre imunizarea populațiilor? Încep să apară deja primele răspunsuri la cele două întrebări, deși ele nu sunt nici pe departe complete și nici suficient de liniștitoare.

Intervievat de BBC pentru podcastul său de luni dimineață, Sir Jeremy Farrar, fost profersor la Oxford și expert în boli infecțioase la Wellcome Trust, susține că întoarcerea virusului este inevitabilă. Vor exista, potrivit specialistului britanic, un al doilea și chiar al treilea val de boli provocate de coronavirusul de Wuhan.

Este motivul pentru care statele lumii au ajuns în etapa în care vitală a devenit deslușirea modului în care cei care au fost deja expuși dobândesc imunitate. Sir Jeremy Farrar face trimitere la situația Coreei de Sud.

Dincolo de faptul că s-a impus ca exemplu de bune practici în limitarea epidemiei, această țară este studiată acum și din perspectiva celor 100 de cazuri de reîmbolnăvire. E vorba de oameni care fuseseră infectați, păruseră că s-au recuperat și, iată, au fost diagnosticați iarăși cu Covid-19.

„Este fundamental să înțelegem dacă e vorba de o infecție care a persistat în organism, iar virusul s-a reactivat, ori dacă avem de-a face cu situația în care pacientul s-a infectat a doua oară. Și una, și cealaltă dintre variante sugerează că, în cazul unora cel puțin, imunizarea nu s-a încheiat, iar acest lucru are implicații majore asupra dezvoltării unui vaccin și capacității populației de a se proteja de un al doilea val”.

Ce se întâmplă în Coreea de Sud

Despre pericolul unui al doilea val în țări precum Coreea de Sud, Japonia sau Singapore, experții au vorbit încă de la jumătatea lunii martie. În mare, la originea lor au fost identificate persoane care s-au întors din călătorii în afara granițelor, dar această linie de demarcație nu este în toate situațiile la fel de clară.

De altfel, există semne că se fac pregătiri pentru a limita reaprinderea unor focare în țări precum cele enumerate mai sus (cu istoric bun în materie de limitare a primului val epidemic). Și-au făcut loc restricții noi în ultima perioadă – de la starea de urgență declarată în Japonia, la închiderea școlilor și altor unități în Singapore.

Cazul Coreei este însă tot mai conturat. Organizația Mondială a Sănătății (OMS) a anunțat, sâmbătă, că investighează situația semnalată în Coreea de Sud, unde pacienți inițial negativi au fost găsiți pozitivi câteva zile mai târziu.

Până vineri, Seulul raportase că 91 de pacienți cu coronavirus, despre care credea că se recuperaseră, au fost din diagnosticați cu infecție cu coronavirus.

Potrivit Business Insidere, oficialii sud-coreeni din domeniul sănătății publice au anunțat lansarea de anchete epidemiologice pentru a lămuri ce se află în spatele noii tendințe.

Jeong Eun-kyeong, directorul Centrelor pentru controlul și prevenirea bolilor din Coreea de Sud, a declarat, citat de Bloomberg, că e posibil mai degrabă ca virusul să se fi „reactivat” decât să fie vorba de reinfectare.

„Mergem mai mult pe ideea reactivării, dar efectuăm un studiu cuprinzătors”, a afirmat Jeong, zilele trecute. Potrivit acestuia, „au existat multe cazuri în care testele au ieșit când pozitive, când negative la pacienții aflați sub tratament”.

Cazul special al Chinei

Potrivit South China Morning Post, Beijingul a raportat, luni, cel mai mare număr de noi cazuri de coronavirus din ultimele șase săptămâni, pe fondul tentativelor de a preveni apariția unui al doilea val de infecții cu Covid-19.

Autoritățile au raportat 108 noi infecții cu coronavirus în ultima zi, inclusiv 98 de cazuri în rândul unor oameni care se întorceau din străinătate, potrivit datelor publicate luni de Comisia Națională de Sănătate.

În 28 martie, Beijingul a interzis intrarea străinilor în China. Cu toate acestea, mass-media de stat a raportat că pasagerii care trec frontiera din Rusia răspândesc coronavirusul în orașul de frontieră chinez Suifenhe, din nord-estul provinciei Heilongjiang. Aproximativ 300 de cazuri de coronavirus au fost confirmate în oraș până sâmbătă, inclusiv 100 de persoane infectate care nu par să prezinte simptome.

Profesor: „Vom vedea mai multe epicentre, nu unul global”

Autoritățile și specialiștii din sănătatea publică se confruntă în continuare cu provocarea de anticipa unde vor izbucni noi focare (din categoria „primul val”), pentru a diminua răspândirea virusului.

Unii experți sugerează că țările cu populații dense – inclusiv India, Indonezia și Filipine – ar putea fi în dezavantaj, deoarece luptă pentru implementarea măsurilor de distanțare socială la o scară mai mare.

Africa și America Latină se află în aceeași barcă, în pofida faptului că până acum au raportat un număr redus de cazuri.

Dr. Jerome Kim, directorul Institutului Internațional pentru Vaccin, din Coreea de Sud, declara, recent, pentru ABC că este totuși dificil cunoscut cu precizie cât care este situația în asemenea zone.

„Cred că ceea ce vom vedea acum este [mai multe] epicentre, mult mai mult decât un epicentru global”, a mai declarat acesta, adăugând: „Ceea ce vom vedea, în special în Africa, este că epidemia va crește și va exploda în multe țări diferite”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here