Peste jumătate din populaţia Spaniei a primit cel puţin o doză de vaccin anti-Covid. Nou record zilnic de imunizare

Sursa: Pixabay

Mai mult de jumătate din populaţia Spaniei a primit cel puţin o doză de vaccin anti-Covid, iar miercuri a fost înregistrat un nou record zilnic de imunizare, cu peste 680.000 de doze administrate, transmite News.ro.

Autorităţile spaniole au transmis miercuri că 680.540 de doze au fost administrate. Recordul anterior a fost înregistrat pe 11 iunie, cu 654.232 de doze.

Până în prezent, 50,1% din populaţia Spaniei (23,7 milioane de cetăţeni) a primit cel puţin o doză de ser, iar 15,1 milioane de persoane au schema completă de vaccinare.

De la începutul programului de imunizare, comunităţile autonome au administrat peste 37,56 milioane de doze.

Pentru ultimele 24 de ore, autorităţile au anunţat 4.341 de noi cazuri de Covid-19 şi 29 de decese asociate. De la începutul pandemiei, Spania a înregistrat peste 3,75 milioane de contaminări cu SARS-CoV-2 şi mai mult de 80.700 de decese asociate.

Varianta Delta a coronavirusului, descoperită în India, va fi sursa a 90% dintre noile cazuri de Covid-19 înregistrate în Europa la finalul lunii august, potrivit Centrului European de Control şi Prevenţie a bolilor (ECDC). Agenţia a îndemnat la o accelerare a vaccinării în ţările Uniunii Europene, pentru a fi evitat un nou val de contaminări similar celui din toamna trecută.

Valeriu Gheorghiţă: Este perioada de acalmie dintre valuri

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here